Biserica are un nou Sfânt, după ce marţi Papa Francisc a extins la Biserica Universală cultul liturgic în cinstea preotului Petru Favre, din „Societatea lui Isus”.
În cadrul audienţei de martți 17 decembrie a. c. acordată cardinalului Angelo Amato, prefectul Congregaţiei pentru Cauzele Sfinţilor, Papa a mai autorizat promulgarea decretelor privind recunoaşterea publică a minunii atribuite mijlocirii venerabilei Maria Tereza Demianovici, din congregaţia „Surorile Carităţii Sfintei Elisabeta”; sora Demianovici, care a murit în 1927 în Statele Unite ale Americii, urmează să fie ridicată în curând la cinstea altarelor şi proclamată „Fericită”. Totodată, Papa a conferit Congregaţiei pentru Cauzele Sfinţilor mandatul de a promulga decretele privind „virtuţile eroice” ale Slujitorului lui Dumnezeu Emanuele Herranz Establés, preot diecezan şi fondator care a murit la Madrid în 1968, şi ale Slujitorului lui Dumnezeu George Ciesielski, laic, tată de familie, care a murit în Egipt în 1970.
Cine este Sfântul Petru Favre, preot iezuit, beatificat în 1872, al cărui cult a fost extins de Papa Francisc la întreaga Biserică Universală?
Un om evlavios, în vremuri când acest apelativ nu trezea zâmbete de autosuficienţă ci mai degrabă admiraţie pentru o persoană cu adânci convingeri umane şi spirituale. Acesta era Petru Favre, născut în 1506 în Savoia. Numele său aminteşte de meşteşugul fierarului, dar a exercitat meseria – pentru a-i spune astfel – de „apostol”. Apostolul Evangheliei, apostolul Papei, apostolul recentei carisme a ordinului iezuiţilor, pe care le va răspândi pretutindeni în timpul numeroaselor sale călătorii. Tânărul Petru a studiat la Paris şi a învăţat vreme de doi ani la universitatea „La Sapienza” din Roma. Se adresează deopotrivă celor instruiţi şi celor analfabeţi, iar pentru el nu are nimic de pierdut din prestigiu când de la catedră Papa îl trimite să-i înveţe catehismul pe ţăranii din câmpiile ducatului de Parma. Şi nu consideră că are ceva de pierdut nici mai târziu când va asculta de Papa care-l trimite în Germania ca punte de dialog între Biserică şi noua mişcare a protestanţilor din jurul lui Martin Luther. De altfel, Petru Favre este un iezuit îndrăgostit de orizontul deschis de Sf. Ignaţiu de Loyola şi în 1534 devine primul preot al noului drum de viaţă spirituală. Pe 15 august în acelaşi an, împreună cu fondatorul Societăţii lui Isus şi alţi cinci însoţitori, depun celebrul vot de la Montmartre: făgăduiesc înaintea lui să ducă o viaţă de sărăcie, să meargă la Ierusalim şi să se pună la dispoziţia Papei.
Războiul dintre Imperiul Otoman şi Veneţia blochează dorinţa pelerinajului iar primul nucleu al viitorului ordin iezuit se îndreaptă spre papa Paul al III-lea. Însărcinările primite de la Papa sunt diferite. Petru Favre începe să străbată Europa în lung şi-n lat pentru a ţine predici, a încuraja practica exerciţiilor spirituale şi a vizita mănăstirile cu o dăruire şi o capacitate de îndurare a oboselii care ajung să-i pună sănătatea în pericol. Chiar în aceste condiţii şubrede, Petru Favre porneşte din nou la drum spre Roma, unde ajunge pe 17 iulie 1546, pentru a-şi îndeplini ultima îndatorire ce i-a fost încredinţată: să ofere o contribuţie de dialog la dezbaterile Conciliului din Trento, prin care Biserica răspunde la Reforma Protestantă. Grav bolnav, Petru Favre a murit la Roma la 1 august 1546. Abia împlinise 40 de ani.
Frumuseţea spirituală a lui Petru Favre este condensată, în spaniolă şi latină, în „Jurnalul” călătoriilor sale făcute atât pe drumurile Europei cât şi ale credinţei. „Jurnalul” şi bogatul „Epistolar” radiază lumina credinţei sale profunde şi a unui stil de viaţă genuină în slujba Mântuitorului Isus.
Sursa:ro.radiovaticana.va
