20 februarie 2020
Domnilor cardinali,
Iubiţi fraţi în episcopat şi în preoţie,
Iubiţi fraţi şi surori,
Mulţumesc cardinalului Versaldi pentru cuvintele introductive respectuoase şi vă salut cordial pe voi toţi. Întâlnirea voastră în Adunare Plenară v-a dat ocazia, în aceste zile, să recitească munca densă desfăşurată în trieniul trecut şi să traseze angajările viitoare cu inimă deschisă şi cu speranţă. Domeniul de competenţă al Dicasterului vă angajează să coborâţi în lumea fascinantă a educaţiei, care nu este niciodată o acţiune repetitivă, ci arta creşterii, a maturizării, şi pentru aceasta niciodată nu este egală cu ea însăşi.
Educaţia este o realitate dinamică, este o mişcare, care aduce la lumină persoanele. Este vorba despre un gen special de mişcare, cu caracteristici care o fac un dinamism de creştere, orientat spre dezvoltarea deplină a persoanei în dimensiunea sa individuală şi socială. Aş vrea să mă opresc asupra câtorva din trăsăturile sale tipice.
O proprietate a educaţiei este aceea de a fi o mişcare ecologică. Este una din forţele sale care trag spre obiectivul formativ complet. Educaţia care are în centru persoana în realitatea sa integrală are scopul de a o duce la cunoaşterea de sine însăşi, a casei comune în care este pusă să trăiască şi mai ales la descoperirea fraternităţii ca relaţie care produce compunerea multiculturală a umanităţii, izvor de îmbogăţire reciprocă.
Această mişcare educativă, aşa cum am scris în enciclica Laudato si', contribuie la recuperarea "diferitelor nivele ale echilibrului ecologic: cel interior cu sine, cel solidar cu ceilalţi, cel natural cu toate fiinţele vii, cel spiritual cu Dumnezeu". Asta cere, desigur, educatori "capabili să refacă itinerarele pedagogice ale unei etici ecologice, în aşa fel încât să ajute efect la creşterea în solidaritate, în responsabilitate şi în îngrijirea bazată pe compasiune" (nr. 210).
Cât priveşte metoda, educaţia este o mişcare incluzivă. O incluziune care merge spre toţi cei excluşi: cei datorită sărăciei, datorită vulnerabilităţii din cauza războaielor, foametei şi catastrofelor naturale, datorită selectivităţii sociale, datorită dificultăţilor familiale şi existenţiale. O incluziune care se concretizează în acţiunile educative în favoarea refugiaţilor, a victimelor traficului de fiinţe umane, a migranţilor, fără nicio distincţie de sex, de religie sau etnie. Incluziunea nu este o invenţie modernă, ci este parte integrantă din mesajul creştin de mântuire. Astăzi este necesar să se accelereze această mişcare incluzivă a educaţiei pentru a zăgăzui cultura rebutului, născută de refuzarea fraternităţii ca element constitutiv al umanităţii.
O altă caracteristică tipică a educaţiei este aceea de a fi o mişcare pacificatoare. Este armonioasă - voi vorbi după aceea despre asta, dar sunt legate -, o mişcare pacificatoare, aducătoare de pace. Ne dau mărturie înşişi tinerii, care cu angajarea lor şi cu setea lor de adevăr ne "amintesc constant faptul că speranţa nu este o utopie şi pacea este un bun posibil mereu" (Discurs adresat membrilor Corpului Diplomatic acreditat la Sfântul Scaun, 9 ianuarie 2020). Mişcarea educativă constructoare de pace este o forţă care trebuie alimentată împotriva "egolatriei" care generează non-pacea, fracturile dintre generaţii, dintre popoare, dintre culturi, dintre populaţiile bogate şi cele sărace, dintre masculin şi feminin, dintre economie şi etică, dintre umanitate şi ambient (cf. Congregaţia pentru Educaţia Catolică, Pact Educativ Global. Instrumentum laboris, 2020). Aceste fracturi şi contrapoziţii, care fac să se îmbolnăvească relaţiile, ascund o frică de diversitate şi de diferenţă. Pentru aceasta educaţia este chemată cu forţa sa pacificatoare să formeze persoane capabile să înţeleagă că diversităţile nu împiedică unitatea, ba chiar sunt indispensabile pentru bogăţia propriei identităţi şi a identităţii tuturor.
Un alt element tipic al educaţiei este cel de a fi o mişcare de echipă. Nu este niciodată acţiunea unei singure persoane sau instituţii. Declaraţia conciliară Gravissimum educationis afirmă că şcoala "constituie un centru la a cărui activitate şi dezvoltare trebuie să participe familiile, profesorii, diversele asociaţii cu scop cultural, cetăţenesc şi religios, societatea civilă şi întreaga comunitate umană" (nr. 5). La rândul său, constituţia Ex corde Ecclesiae, de la a cărei promulgare se împlinesc anul acesta treizeci de ani, afirmă că "Universitatea catolică urmăreşte propriile obiective şi prin angajarea de a forma o comunitate autentic umană, însufleţită de duhul lui Cristos" (nr. 21). Dar fiecare universitate este chemată să fie o "comunitate de studiu, de cercetare şi de formare" (Constituţia apostolică Veritatis gaudium, art. 11 § 1).
Această mişcare de echipă a intrat în criză de mult timp din diferite motive. De aceea am simţit necesitatea de a promova pentru 14 mai ziua pentru pactul educativ global, încredinţând organizarea Congregaţiei pentru Educaţia Catolică. Este un apel adresat tuturor celor care au responsabilităţi politice, administrative, religioase şi educative pentru a recompune "satul educaţiei". A fi împreună nu are obiectivul de a elabora programe, ci de a găsi pasul comun "pentru a reînsufleţi angajarea pentru şi cu tinerele generaţii, reînnoind pasiunea pentru o educaţie mai deschisă şi incluzivă, capabilă de ascultare răbdătoare, dialog constructiv şi înţelegere reciprocă. Pactul educativ nu trebuie să fie o simplă orânduire, nu trebuie să fie o «re-gătire» a pozitivismelor pe care le-am primit de la o educaţie iluministă. Trebuie să fie revoluţionar.
Niciodată ca acum este nevoie de a uni eforturile într-o amplă alianţă educativă pentru a forma persoane mature, capabile să depăşească fragmentări şi contrapoziţii şi a reconstrui ţesutul de relaţii pentru o umanitate mai fraternă". Pentru a ajunge la aceste obiective este nevoie de curaj: "Curajul de a pune în centru persoana [...]. Curajul de a investi cele mai bune energii [...]. Curajul de a forma persoane disponibile de a se pune în slujba comunităţii" (Mesajul pentru lansarea Pactului Educativ, 12 septembrie 2019). Curajul de a-i plăti bine pe educatori.
Văd în compunerea unui pact educativ global şi facilitarea creşterii unei alianţe interdisciplinare şi transdisciplinare, pe care recenta constituţie apostolică Veritatis gaudium a semnalat-o pentru studiile ecleziastice, dar este valabilă pentru toate studiile, ca "principiu vital şi intelectual al unităţii ştiinţei în distingerea şi în respectarea exprimărilor sale multiple, corelate şi convergente, [...] şi în raport cu actuala panoramă fragmentată şi adesea dezintegrată a studiilor universitare şi cu pluralismul nesigur, conflictual sau relativist, al convingerilor şi al opţiunilor culturale" (Proemium, 4 c).
În acest larg orizont al educaţiei vă urez să continuaţi cu profit în realizarea programului pentru următorii ani, îndeosebi în redactarea unui Directoriu, în constituirea unui Observator mondial, precum şi în calificarea şi în actualizarea studiilor ecleziastice şi într-o atenţie mai mare faţă de pastoraţia universitară ca instrument de nouă evanghelizare. Toate sunt angajări care pot să contribuie eficient la consolidarea pactului, în sensul pe care ni-l învaţă Cuvântul lui Dumnezeu: "pactul între Dumnezeu şi oameni, pactul între generaţii, pactul între popoare şi culturi, pactul - în şcoală - între profesori şi studenţi precum şi părinţi, pactul între om, animale, plante şi chiar realităţile neînsufleţite care fac frumoasă şi variată casa noastră comună. Totul este în relaţie cu totul, totul este creat pentru a fi icoană vie a lui Dumnezeu care este Treime de Iubire!" (Discurs adresat comunităţii academice de la Institutul Universitare Sophia din Loppiano, 14 noiembrie 2019).
Iubiţi fraţi şi surori, vă mulţumesc pentru munca pe care o faceţi cu dăruire în fiecare zi. Invoc asupra voastră darurile Spiritului Sfânt pentru ca să vă dea forţă în slujirea voastră delicată în favoarea educaţiei. Şi vă cer, cu rugăminte, să vă rugaţi pentru mine. Mulţumesc.
Franciscus
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
