La audiența generală de miercuri, 24 iunie 2015, Sfântul Părinte a continuat seria catehezelor despre familie și a vorbit despre ”rănile care se deschid chiar în interiorul conviețuirii familiale”. Înainte de a merge în Piața San Pietro, unde era așteptat de mii de pelerini din lumea întreagă, papa Francisc a salutat în aula Paul al VI-lea grupul de participanți la întâlnirea de dialog între budiștii și catolicii din Statele Unite ale Americii, organizată la Roma de Mișcarea Focolarelor și de Consiliul Pontifical pentru Dialogul Interreligios. ”În acest moment istoric atât de rănit de războaie și ură – a spus Pontiful – aceste mici gesturi sunt sămânță de pace și fraternitate”.
La cateheza audienței generale din Piața Sfântul Petru, papa Francisc a remarcat că în orice familie există momente în care intimitatea afectivă este ofensată de comportamentul unuia din membrii săi. ”Cuvinte și fapte (și omisiuni!) care, în loc să exprime iubire, o sustrag sau, mai rău, o mortifică. Când aceste răni sunt neglijate pe când sunt încă remediabile, se agravează: se transformă în aroganță, ostilitate și dispreț. În acel moment, (rănile) pot deveni sfâșieri profunde care îi dezbină pe soț și soție și îi induc să caute în altă parte înțelegere, sprijin și mângâiere. Dar deseori, acest ”sprijin” nu se gândește la binele familiei. Golirea iubirii conjugale răspândește un resentiment în relații și deseori neunirea se abate asupra fiilor”.
• «În ciuda sensibilității noastre aparent evoluată, și a analizelor noastre psihologice subtile, mă întreb dacă nu am devenit anesteziați și în raport cu rănile din sufletul copiilor. Cu cât mai mult se caută compensarea prin cadouri și atenții, cu atât mai mult se pierde simțul rănilor – mai dureroase și profunde – ale sufletului. Vorbim mult de deranjamente comportamentale, de sănătate psihică, de bunăstarea copilului, de angoasa părinților și a fiilor. Dar știm încă ce înseamnă o rană a sufletului? Simțim greutatea muntelui care apasă pe sufletul unui copil în familiile în care există un comportament negativ unii față de ceilalți și își fac rău, până la ruperea legăturii fidelității conjugale? Cât cântărește în alegerile noastre sufletul copiilor? Când adulții își pierd capul, când fiecare se gândește la sine, când tata și mama își fac rău, sufletul copiilor suferă mult, simte un sentiment de disperare. Și este vorba de răni care lasă urme».
Într-o familie toate se țin împreună: când sufletul ei este rănit într-un anumit punct, infecția îi contagiază pe toți. Și când un bărbat și o femeie, care s-au angajat să fie ”un singur trup” și să formeze o familie, se gândesc obsesiv la propriile exigențe de libertate și gratificare, această distorsiune afectează profund inima și viața fiilor.
• «Trebuie să înțelegem bine acest lucru. Soțul și soția sunt un singur trup, dar creaturile lor sunt trup din trupul lor. Dacă ne gândim la duritatea cu care Isus îi avertizează pe adulți să nu-i scandalizeze pe cei mici (cf Mt 18,6), putem înțelege mai bine și cuvântul său cu privire la responsabilitatea de a păstra legătura conjugală care dă început familiei umane (cf Mt 19,6-9). Când bărbatul și femeia au devenit un singur trup, toate rănile și toate abandonurile tatălui și mamei afectează trupul viu al fiilor».
”Pe de altă parte – a recunoscut papa Francisc – e adevărat că există cazuri în care separarea este inevitabilă. Uneori poate deveni chiar moralmente necesară, când, întocmai este vorba de a feri partea mai slabă, sau pe copiii mici, de rănile mai grave provocate de aroganță și violență, de înjosire și exploatare, de înstrăinare și indiferență”.
• «Nu lipsesc, mulțumită lui Dumnezeu, cei care, susținuți de credință și de iubirea față de copii, dau mărturie pentru fidelitatea lor față de o uniune în care au crezut, oricât ar părea de imposibil să o aducă din nou la viață. Nu toți cei separați, însă, simt această vocație. Nu toți recunosc, în solitudine, o chemare pe care Domnul le-o adresează. În jurul nostru găsim diferite familii în situații așa zis iregulare. Și ne punem multe întrebări: cum să le ajutăm, cum să le însoțim? Să-i cerem Domnului o credință mare, pentru a vedea realitatea cu ochii lui Dumnezeu, și o caritate mare, pentru a ne apropia de oameni cu inima sa milostivă».
La saluturile în alte limbi, papa Francisc a amintit pelerinilor polonezi că se apropie timpul vacanțelor și al concediilor, o perioadă potrivită pentru ”o bună odihnă trupească, dar și pentru o refacere spirituală, și pentru a întări legăturile cu rudele, cu prietenii și cu Dumnezeu. Nu uitați niciodată de rugăciune, de Sfânta Liturghie duminicală și de faptele de caritate față de cei nevoiași”.
Papa a salutat, de asemenea, pelerinii italieni, membrii asociației ”Credință și Lumină” și grupul mixt de lucru între Biserica Catolică și Consiliul Ecumenic al Bisericilor. În fine, subliniind sărbătoarea Nașterii Sfântului Ioan Botezătorul, i-a îndemnat pe cei tineri ca ”radicalitatea evanghelică a Înaintemergătorului să-i conducă la alegeri curajoase în favoarea binelui”.
Primiți acum și Binecuvântarea Apostolică a papei Francisc invocată la finalul audienței generale de miercuri, în Piața San Pietro, binecuvântare ce ajunge prin mass-media la toți cei care o primesc în spirit de credință.
