După ce în două seri consecutive, în 17-18 decembrie, Parohia Greco-Catolică Sfântul Petru din Brașov, a găzduit prin străduința Pr. Prot. Flavius Florea, un regal de colinde dedicate sărbătorii Nașterii Pruncului Isus, în 25 decembrie a fost rândul tinerilor din parohia de sub poalele Tâmpei să-i ajute pe numeroșii credincioși prezenți să trăiască cu bucurie Sărbătoarea Crăciunului.
Atmosfera creată de tinerii și copiii parohiei a emoționat până la lacrimi, ceea ce demonstrează că Biserica are nevoie de implicarea tinerilor; ei nu sunt doar viitorul Bisericii ei sunt prezentul. Implicarea lor ajută la răspândirea evangheliei și la sensibilizarea inimilor.
Rugăciunea, mulțumire sufletească, a fost întregită de participarea numeroasă a părinților și bunicilor, dar și de corala Catolica, condusă de profesorul M. Gorbonov, care a avut un rol de adevărat vehicul pentru purtarea credincioșilor spre cele sfinte, pentru o vibrare deosebită a sufletelor în comuniune.