Peste patru mii de tineri din diferite țări s-au reunit între 16-27 august a.c. la Taizé, în Franța, la invitația Comunității ecumenice din acest orășel pentru a redescoperi simplitatea și frumusețea rugăciunii. Printre participanți se numără și tineri arabi creștini din Egipt, Iordania, Irak, Palestina și Liban. Activitatea grupurilor de tineri începe, ca de obicei, în cursul dimineții, cu un parcurs biblic urmând propunerile scrise de priorul Comunității, Fratele Alois, care în acest an au ca temă generală ”A deschide drumuri de speranță”. În cursul după amiezii au loc diverse momente de întâlnire și dialog despre temele care privesc legătura dintre credință și viață, angajare socială, participare la viața bisericească și arta. Fiecare zi prevede trei întâlniri de rugăciune în comun. Alte inițiative speciale marchează această perioadă de spiritualitate pentru tineri. Printre acestea se află comemorarea, pe 16 august, a morții Fratelui Roger, fondatorul Comunității, ucis acum 12 ani de o tânără cu tulburări psihice din România. Una din propunerile spirituale care se repetă pe parcursul anului la Taizé are în vedere ”simplificarea vieții pentru a deveni capabili să împărtășim cu ceilalți”. Simplificarea vieții, au explicat organizatorii, este o expresie care decurge din spiritul regulii de viață a Comunității din Taizé pentru că Fratele Roger ținea mult crearea unui stil de viață comunitară care să fie foarte simplu, ținând cont de faptul că Evanghelia este simplă, ne cheamă la simplitate, iar simplitatea înlesnește o împărtășire mai profundă și mai mare cu aproapele. Mai mult, a spus la Radio Vatican Fratele Charles, ”este necesar să descoperim faptul că și rugăciunea este o realitate simplă. Nu trebuie să căutăm lucruri extraordinare în viața de credință, în rugăciunea noastră. Chiar și rugăciunea contemplativă, o rugăciune în care tăcerea contează foarte mult, este un parcurs posibil fiecăruia dintre noi, pentru că Dumnezeu nu ne cheamă să facem activități ieșite din comun, ci la simplitatea unei relații care, față de El, are loc de cele mai multe ori într-o atmosferă de tăcere”. ”Simplitate și împărtășire” este și titlul unei scrisori pe care priorul Comunității din Taizé, fratele Alois, a adresat-o în aceste zile tinerilor reuniți pe colinele micii localități franceze. Spicuim, în cele ce urmează, câteva pasaje din această scrisoare difuzată de «L’Osservatore Romano», dar tradusă în limba română și publicată pe site-ul diecezei de Iași. Printre participanții la întâlnirea tinerilor din acest an, notează fr. Alois în scrisoarea sa, ”se află aproximativ o sută douăzeci de tineri care provin din Asia, Africa, America Latină şi Orientul Apropiat. Cea mai mare parte dintre ei se află pentru prima dată în Europa. Totul este diferit: mâncarea, clima, modul de a trăi raporturile umane. Le spunem mulţumesc pentru că s-au aventurat până aici. Am vrea să-i ascultăm pentru a înţelege mai bine ţara lor şi cum trăiesc acolo ca şi creştini. Toţi împreună putem realiza pe colină o viaţă de împărtăşire. Simplitatea pe care o acceptaţi ajută enorm: cozile lungi pentru masă, a sta îngenuncheaţi sau aşezaţi pe jos în biserică, lipsa conexiunii wi-fi la Internet. Aşadar: a împărtăşi aceleaşi condiţii simple favorizează crearea prieteniei. Aţi primit la începutul săptămânii propunerile pentru anul 2017. A doua invită tocmai la «simplificarea vieţii noastre pentru a împărtăşi». Pentru noi fraţii, o simplificare continuă şi un spirit de împărtăşire sunt fundamentale. Ne antrenează să devenim ca un microcosmos de fraternitate universală. Pentru primele comunităţi creştine, împărtăşirea materială făcea parte integrantă din credinţa în Cristos. Dacă şi comunităţile noastre, parohiile noastre, mişcările noastre ar putea să acorde mai multă atenţie şi energii unei astfel de împărtăşiri, am fi noi înșine un semn mai clar al Evangheliei. În Cristos Isus, Dumnezeu a venit să împărtăşească condiţia noastră umană până la moarte, chiar o moarte violentă pe cruce. Şi Isus a înviat. Când ne punem credinţa noastră în El, El ne face martori ai iubirii sale. Ne inspiră gesturi de împărtăşire în faţa suferinţei umane, a umilirii sărăciei, a încercărilor celor fără adăpost şi ale migranţilor. Trebuie să avem curajul de a merge spre alţii, chiar şi cu mijloace foarte puţine, aproape nimic. A împărtăşi timpul nostru este deja important într-o lume care ne determină să fim eficienţi şi să nu pierdem timp. Să căutăm un stil de viaţă simplă. Ne ajută să apreciem mai bine darul şi frumuseţea creaţiei. Este adevărat că ne poate fi frică să împărtăşim ceea ce avem. Dar când depăşim rezistenţele noastre, descoperim o bucurie. Vedem aceasta în fiecare an în timpul întâlnirii europene pe care o organizăm după Crăciun într-un mare oraş din continent. Ospitalitatea oferită miilor de tineri dăruieşte o mare bucurie celor care sunt primiţi ca şi celor care îi primesc. Deci bun-venitul la Basel pentru următoarea întâlnire europeană se anunţă foarte călduros. În măsura în care căutăm apropierea lui Cristos, devenim liberi pentru o viaţă de împărtăşire. Dar este atunci esenţial a înrădăcina angajarea noastră în iubirea lui Dumnezeu faţă de noi. Pentru aceasta ne întâlnim aici în biserică de trei ori pe zi. Este vorba de a lua din izvorul iubirii: a ne adresa lui Cristos care a deschis acest izvor pe cruce, a-l primi pe Duhul Sfânt care face să curgă acest izvor în noi zi şi noapte. La Taizé suntem forate recunoscători pentru încurajarea pe care papa Francisc ne-o transmite pentru o viaţă în bucurie, în simplitate şi în împărtăşirea cu cei mai săraci. M-a primit deja de trei ori într-o întâlnire personală. Săptămâna aceasta i-am scris pentru a-i povesti ceea ce trăim în această vară. Aş vrea să vă cer să ne rugăm pentru el în fiecare zi. Chiar şi un suspin într-o fracţiune de secundă va fi îndeajuns. Dincolo de credincioşii catolici şi chiar dincolo de creştini”, încheie Fratele Alois de la Taizé, papa face să apară o speranţă de pace în întreaga omenire”.