”În aceste zile am primit foarte multe mesaje și urări din Roma și din alte părți ale lumii. Nu-mi este cu putință să răspund fiecăruia în parte, dar mă rog pentru fiecare. Între timp, îmi exprim astăzi, vouă și tuturor, mulțumirea mea sinceră, mai ales pentru darul rugăciunii pe care mulți dintre voi au promis să o facă. Mulțumesc mult!”. La rugăciunea ”Îngerul Domnului”, recitată joi, 26 decembrie 2019, în Piața San Pietro, papa Francisc a încheiat cu aceste cuvinte de mulțumire alocuțiunea sa dedicată Sfântului protomartir Ștefan, unul din cei șapte diaconi ai primei comunități creștine din Ierusalim. Comemorarea sa liturgică este sărbătorită astăzi după calendarul roman sau latin, iar mâine, după calendarul bizantin român (cf. Fap 6,12; 7,54-60).
Papa Francisc: «În atmosfera de bucurie a Crăciunului, această comemorare a primului creștin ucis pentru credință ar putea să apară în afara locului. Cu toate acestea, chiar în perspectiva credinței, celebrarea de astăzi se armonizează cu adevărata semnificație a Crăciunului. În martiriul lui Ștefan, într-adevăr, violența este învinsă de iubire, moartea de viață: el, în ceasul mărturiei supreme, contemplă cerurile deschise și oferă prigonitorilor iertarea sa (cf. v. 60)».
Tânărul slujitor al Evangheliei, plin de Spirit Sfânt, a știut să vorbească despre Isus prin cuvintele sale, dar mai ales prin viața sa. Privind exemplul său, a remarcat papa Francisc, ”vedem împlinindu-se făgăduința făcută de Isus discipolilor săi: ”Când vă vor batjocori din cauza mea, Spiritul Tatălui vă va da putere și cuvinte ca să-mi dați mărturie” (cf. Mt 10,19-20). La școala Sfântului Ștefan, care a devenit asemenea Învățătorului său atât în viață cât și în moarte, și noi să ținem îndreptată privirea spre Isus, mărturisitorul credincios al Tatălui. Învățăm că gloria cerului, cea care ține pentru viața veșnică, nu este făcută din bogății și putere, ci din iubire și dăruire de sine”.
Papa Francisc: «Pentru noi, creștinii, cerul nu mai este departe, separat de pământ: în Isus, Cerul a coborât pe pământ. Și datorită Lui, prin puterea Spiritului Sfânt, putem să ne asumăm tot ceea ce este omenesc și să-l îndreptăm spre Cer. În acest fel, prima mărturie poate să fie chiar modul nostru de a fi oameni, un stil de viață format după Isus: blând și curajos, smerit și nobil, non violent».
Îndeplinind slujirea de diacon, a spus mai departe papa, ”el ne învață să-l vestim pe Cristos prin gesturi de fraternitate și de caritate evanghelică”. Mărturia sa, care a culminat cu martiriul, constituie ”un izvor de inspirație pentru reînnoirea comunităților noastre creștine”. Acestea sunt chemate să-și asume tot mai mult un stil misionar, fiind îndreptate spre evanghelizarea celor care se află în periferiile existențiale și geografice, ”acolo unde este mai mare setea de speranță și de mântuire”.
Papa Francisc: «Sărbătoarea protomartirului Ștefan ne cheamă să ne amintim de toți martirii de ieri și de astăzi – astăzi, aceștia sunt atât de mulți! – să ne simțim în comuniune cu ei și să le cerem harul de a trăi și de a muri cu numele lui Isus în inimă și pe buze. Maria, Maica Răscumpărătorului, să ne ajute să trăim acest timp de Crăciun păstrând privirea îndreptată spre Isus, ca să devenim zi de zi tot mai asemenea Lui».
După rugăciunea ”Îngerul Domnului”, papa a salutat numeroșii pelerini prezenți în Piața San Pietro, amintind că ”bucuria Nașterii Domnului care copleșește și astăzi inimile noastre să trezească în toți dorința de a-l contempla pe Isus în grota Ieslei, pentru a-l sluji și a-l iubi apoi în frații noștri, mai ales în cei mai nevoiași”.
În fine, papa a îndemnat participanții la ”Angelus” să se roage împreună cu el ”Bucură-te, Marie” pentru victimele recentului taifun care s-a abătut asupra populației din Filipine. ”Mă rog pentru numeroasele victime”, a subliniat papa, ”pentru cei răniți și pentru familiile lor. Îi îndemn pe toți să recite împreună cu mine un ”Ave Maria” pentru acest popor la care țin foarte mult”.
Rugăciunea ”Îngerul Domnului s-a încheiat cu Binecuvântarea apostolică a papei Francisc, binecuvântare ce ajunge prin mass-media la toți cei care o primesc în spirit de credință.