”Sfânta Liturghie din această zi vorbește de realitățile mici, vorbește de ceea ce este mic; am putea spune că astăzi este Ziua celui mic”: a spus papa Francisc la omilia Sfintei Liturghii celebrată în dimineața de marți, 3 decembrie 2019, făcând un comentariu la lecturile biblice ale acestei zile din prima săptămână a Adventului (Is 11,1-10 și Lc 10,21-24).
Profetul Isaia, din cartea căruia a fost luată prima lectură a Sfintei Liturghii, spune că ”în ziua aceea va ieşi o mlădiţă din trunchiul lui Iese şi un vlăstar se va ridica din rădăcinile lui. Se va odihni peste el Spiritul Domnului”. Cu alte cuvinte, a reluat pontiful, ”Cuvântul lui Dumnezeu face elogiul a ceea ce este mic”. Este vorba de promisiunea unui vlăstar și ce este mai mic decât un mugure? Cu toate acestea, ”asupra lui se va odihni Spiritul Domnului”.
Papa Francisc: «Mântuirea, revelația, prezența lui Dumnezeu în lume începe în acest fel și așa este întotdeauna. Revelația lui Dumnezeu se face în ceea ce este mic. Micime, smerenie, atâtea lucruri, dar în cele mici. Cei mari se prezintă puternici. Să ne gândim la ispitirea lui Isus în pustiu, cum Satana se prezintă puternic, stăpânul întregii lumi: ”Eu îți dau toate dacă tu...”. În schimb, lucrurile lui Dumnezeu încep înmugurind, de la o sămânță, sunt mici. Isus vorbește de această micime în Evanghelie».
”În ceasul acela”, notează evanghelistul Luca, Isus ”a tresăltat de bucurie în Spiritul Sfânt și a spus: Te preamăresc pe tine, Tată, Domn al cerului și al pământului, pentru că ai ascuns acestea celor înțelepți și învățați și le-ai descoperit celor mici” (10, 21). La sărbătoarea Nașterii Domnului, a reluat Sfântul Părinte, ”vom merge cu toții la Ieslea Nașterii unde se află micimea lui Dumnezeu”.
Papa Francisc: «Într-o comunitate creștină unde credincioșii, preoții, episcopii nu merg pe această cale a micimii, lipsește viitorul, se va nărui. Am văzut acest lucru în marile proiecte ale istoriei: creștini care căutau să se impună cu forța, măreția, cuceririle... Dar Împărăția lui Dumnezeu încolțește din ceea ce este mic, întotdeauna din cele mici, sămânța mică, sămânța vieții. Sămânța de una singură nu poate. ”În ziua aceea va ieşi o mlădiţă din trunchiul lui Iese şi un vlăstar se va ridica din rădăcinile lui. Se va odihni peste el Spiritul Domnului” (Is 11,1-2)».
”Spiritul Sfânt alege ceea ce este mic, întotdeauna”, a subliniat papa la omilie, pentru că ”nu poate să intre în cel care se crede mare, în cel mândru, în cel autosuficient”. Domnul se revelează în inima celui mic. Papa a vorbit mai departe de cei care studiază teologia pentru a sublinia că teologii ”nu sunt cei care știu multe lucruri din domeniul teologiei”: ei ar putea fi numiți ”enciclopediști” ai teologiei. ”Știu toate, dar sunt incapabili de a face teologie pentru că teologia se face în genunchi, făcându-ne mici”. Tot la fel, ”adevăratul păstor de suflete, fie că e vorba de preot, episcop, papă sau cardinal, oricine ar fi, dacă nu se face mic, nu este păstor”. Este mai degrabă un șef de oficiu. Acest lucru este valabil pentru toți: ”de la cel care deține o funcție care pare să fie mai importantă în Biserică, până la sărmana bătrână care face fapte de caritate în ascuns”.
Dar, a reluat papa, calea cea mică nu înseamnă calea micimii sufletești, care duce la închidere, la teamă. Dimpotrivă, ”micimea este mare”, înseamnă capacitatea de a risca ”pentru că nu are nimic de pierdut”. Chiar micimea este cea care duce la mărinimie, pentru că ne face capabili să mergem dincolo de noi înșine știind că măreția o dă Dumnezeu. Pontiful a preluat aici cuvintele Sfântului Toma de Aquino referitoare la atitudinea creștinului care se simte mic în fața provocărilor lumii, dar nu trebuie să fie laș:
Papa Francisc: «Pe scurt, Sfântul Toma spune următoarele: a nu se înspăimânta de lucrurile mari – astăzi o dovedește și Sfântul Francisc Xaveriu – a nu se speria, a merge înainte, dar în același timp, a ține cont de lucrurile cele mai mici, aceasta este divin. Un creștin pornește întotdeauna de la cele mici. Dacă eu, în rugăciunea mea mă simt mic, cu limitele mele, cu păcatele mele, ca acel vameș care se ruga la intrarea bisericii, spunând rușinat ”Ai milă de mine, căci sunt un păcătos”, atunci voi merge mai departe. Dar dacă tu te crezi un bun creștin, te vei ruga ca acel fariseu care nu a plecat îndreptățit: ”Îți mulțumesc, Doamne, pentru că sunt mare”. Nu, să-i mulțumim lui Dumnezeu pentru că suntem mici».
La finalul omiliei sale, papa a lăudat copiii care spun lucruri concrete la spovadă și a încheiat cu această rugăciune: ”Doamne, eu sunt păcătos, pentru că fac cutare, cutare, cutare... Aceasta este mizeria mea, micimea mea. Dar trimite-L pe Spiritul tău ca să nu mă tem de lucrurile mari, să nu mă tem ca tu să faci lucruri mari în viața mea”.
