Un călugăr-vindecător, nu foarte cunoscut în momentul de faţă în România, dar la care au ajuns bolnavi din toate zonele ţării şi despre care se spune că l-ar fi tratat inclusiv pe Nicolae Ceauşescu, ar putea intra în rândul sfinţilor.
Călugărul Mihai Neamţu, din localitatea sătmăreană Prilog, a fost propus pentru beatificare de către Biserica Catolică. Dacă în jurul său sunt multe legende şi mistere, potrivit mărturiilor oamenilor, el reuşea să vindece bolnavii cu ceaiuri şi rugăciuni, scrie Agerpres.
În vreme ce la alte biserici sau mănăstiri din România există o agitaţie permanentă, la biserica din curtea lui Mihai Neamţu din satul Prilog este o linişte deplină. Pe mormântul lui Mihai sunt câteva flori, iar lângă acesta sunt amplasate două bănci, pentru cei care l-au cunoscut şi mai vin să-i mulţumească pentru că i-au vindecat ori chiar se roagă să mai facă o minune. Într-o zi obişnuită, lumea nu se înghesuie în pelerinaj.
Construită recent, biserica este deschisă tot timpul. La intrare sunt expuse câteva obiecte specifice spre vânzare, printre care o carte cu rugăciunile şi ceaiurile călugărului Mihai. Nu există vreun vânzător sau călugăr responsabil, preoţii cred în latura cinstită a firii umane, astfel că fiecare credincios îşi ia ce doreşte şi lasă banii într-o urnă special amenajată.
Mihai Neamţu s-a născut în 12 octombrie 1924 în Prilog, într-o familie săracă, dar muncitoare. În tinereţe a vrut să se călugărească, a mers la mănăstirea din Bixad, dar după mai bine de un an, din cauza semiparaliziei sale, a fost convins să se întoarcă acasă. Aici, pentru a-şi câştiga existenţa, a început să repare pălării sau să adune plante pentru Plafar. Din cauza bolii, el vorbea cu dificultate. Singura care l-a înţeles a fost sora lui, Ana, care i-a stat alături până la moarte, pe 23 iunie 2000.
Deşi nu l-a cunoscut personal pe fratele Mihai, părintele Ioan, unul dintre preoţii greco-catolici aflaţi la mănăstirea din Prilog, cunoaşte bine istoria acestuia şi ce a făcut pentru semenii săi. Pe unii i-a vindecat, altora le-a prelungit viaţa iar altora doar le-a mai alinat durerea. Tuturor le-a zis însă să se roage, să nu îşi piardă credinţa.
"Avea mai multe reţete pentru care veneau bolnavii. Le dădea ceaiuri şi le spunea să se roage. Au fost mulţi cei care au venit la el şi pe vremea comuniştilor. Unii s-au vindecat. A fost şi el persecutat, dus şi anchetat, a fost supravegheat şi aici, acasă, dar el continua să îi ajute pe oameni cât a putut", spune părintele Ioan.
Bolnav fiind, el ar fi avut o vedenie, în care i s-ar fi dat să aleagă dacă să devină sănătos sau să aibă darul de a-i trata pe alţii. Nici nu e greu de înţeles ce a ales un adevărat creştin.
"A avut o boală, semipareză, cu greu i-au spus superiorii că nu poate să stea în mănăstire, că nu poate să se vindece, nu poate ajuta şi atunci el a venit acasă. Nu s-a supărat şi după aceea a avut un vis. A avut o vedenie că Maica Domnului l-ar fi întrebat dacă vrea să îl vindece de boala asta sau el să rămână cu boala şi să poată să îi vindece pe alţii. Atunci el ar fi ales a doua variantă, să rămână aşa cum e şi să poată să îi ajute pe alţii. Atunci a descoperit plantele, mergea şi culegea plante şi ierburi din păduri. Avea un contract cu Plafarul din Satu Mare, le usca, le ducea. Nu era o plată însemnată, dar... După aceea, a început cu listele de plante pentru diferite boli. Erau liste cu 20-30 de plante. Erau greu de procurat, trebuia să le cunoşti, să le usuci", povesteşte preotul.
Încet-încet, vestea i s-a dus prin viu grai. La început, apăreau localnicii la poarta lui pentru a fi vindecaţi, apoi cei din satele învecinate, judeţele vecine şi întreaga ţară. Deşi au auzit mulţi despre el, numele său era rostit oarecum în şoaptă, în cadru restrâns. A fost monitorizat şi de Securitate, dar până la urmă nu a fost considerat un pericol.
"Era monitorizat, dar au văzut că nu făcea propagandă. Era simplu călugăr, se mişca mai greu, mergea cu sora sa la oameni care îl chemau, pe ascuns. Se transmite de la unul la altul. Într-o vreme se zicea că Securitatea se plimba aici, îi întreba pe oameni de unde vin, pe cine caută. Ei ziceau că îl caută pe doctorul Mihai din Prilog. Nu ştiau nici că a fost la mănăstire, dar mulţi au venit de la partid din Satu Mare, din sudul ţării. Au venit după liste de ceaiuri, după o vreme s-au vindecat şi au venit să îi mulţumească. Ziceau că nu e aşa periculos, cu toate că a fost anchetat. Bineînţeles că a avut dosar la Securitate, dar l-au lăsat", mai spune părintele Ioan.
Nu se ştie dacă este adevărat sau nu, cel puţin deocamdată, dar legenda spune că Mihai Neamţu l-a vindecat inclusiv pe Nicolae Ceauşescu. El ar fi auzit despre călugărul Mihai de la poetul Adrian Păunescu, care l-a vizitat de mai multe ori. Având o problemă destul de deranjantă, Ceauşescu ar fi trimis elicopterul după Mihai şi sora sa. Totul s-a făcut în secret, nefiind voie să se discute despre acest lucru. "Se zice că Ceauşescu ar fi trimis elicopterul după el şi că l-a vindecat de prostată. După ceaiuri şi tratamente spuse de Mihai, s-a vindecat", relatează preotul.
După Revoluţie, Biserica Greco-Catolică a revenit în legalitate şi s-a reconstituit parohia din Prilog, care are doar 50 de credincioşi, din care o jumătate sunt plecaţi peste hotare. Cu toate acestea, între anii 1995-1998, cu sprijinul credincioşilor, în special al celor plecaţi, în curtea casei călugărului a fost ridicată o impozantă mănăstire, cu hramul "Mihail şi Gavril". La poarta călugărului a început să se adune lumea iar unii veniţi din depărtări se cazau peste noapte la oameni din sat.
"Stăteau oamenii în casă, în curte şi la poartă. Nu a cerut bani de la nimeni, oamenii aduceau tot felul de lucruri, ajutoare. Pe timpul comuniştilor, şi mai ales după '90, şi alimente şi alte lucruri. Au ajutat, mai ales cei din străinătate, la construirea bisericii", susţine preotul.
Mulţi n-au crezut în puterile lui Mihai, au mers la el doar ca să verifice dacă se confirmă diagnosticul şi dacă poate să dea un verdict. După Revoluţie, când n-au mai existat atâtea restricţii, lumea care aştepta la poarta lui era tot mai multă.
"Un medic din Germania a venit cu mai multe poze de la mai mulţi pacienţi să vadă dacă într-adevăr poate să spună ceva dacă se uita numai la poze. Se zice că Mihai s-a uitat la poză şi i-a zis că cutare are boala cutare. Medicul ştia ce boală au şi a vrut să vadă şi dacă Mihai ştie. I s-a confirmat şi s-a convins că, într-adevăr, cunoaşte şi multe lucruri şi pentru mulţi erau de neexplicat. Sau venea cineva, el stătea pe pat, îi spunea să se plimbe, să tuşească, să spună câteva vorbe şi el îi spunea ce boală are. Le spunea şi tratamentul, bineînţeles, şi cu ceaiuri, şi cu rugăciuni, să creadă că poate să se vindece. Dacă persoana respectivă avea tratament medicamentos, nu spunea să îl întrerupă, ci să continue tratamentul medicamentos şi să facă şi ceea ce îi spune el", adaugă părintele Ioan.
La 18 ani de la moartea călugărului Mihai, a fost deschis procesul de beatificare pentru trecerea lui în rândul sfinţilor. Nu doar Biserica îşi aminteşte de el, ci mulţi dintre cei pe care i-a ajutat. Legenda mai spune că, de-a lungul vieţii, ar fi vindecat circa un milion de persoane, dar cum nu există statistici, acest lucru este imposibil de demonstrat.
"Sunt mulţi oameni care l-au cunoscut pe Mihai, mai sunt în viaţă şi mai vin şi povestesc despre ajutorul pe care l-au primit. Oamenii vin aici la el la mormânt şi se roagă. Alţii spun că se roagă şi acum şi îi cer ajutorul, după 18 ani de la deces. Cer ajutor şi speră că şi după moarte mai poate să îi ajute. Mulţi oameni au venit până în ultimele lui zile, îl căutau pentru ajutor, susţinere, sfaturi. Anul acesta, s-a deschis procesul de beatificare de către Mitropolia Greco Catolică de la Blaj. S-a emis acel decret oficial în ziua de 1 septembrie, deschiderea oficială a procesului de beatificare a fratelui Mihai Neamţu, de care se ocupă Arhiepiscopia de Blaj. Cu acordul călugărilor şi binecuvântarea primită de la Roma, de la Vatican, se fac cercetările pe diferite documente, activităţi şi teme. Se cercetează viaţa lui Mihai, virtuţile sale ca creştin, ca om, care se cer în dosarul pentru cauza de beatificare. Toţi cei care l-au cunoscut spun că se bucură că s-a început acest lucru", precizează părintele Ioan.
Procedeul se începe în ţară, primul dosar îl face Episcopia, se caută documentele cu privire la viaţa lui Mihai, iar dosarul este trimis la congregaţia de la Roma, unde se cercetează din nou. Tot procedeul va dura ani buni.
Casa în care şi-au alinat suferinţa atâtea sute de mii de români este una modestă şi a fost parţial renovată. Clădirea este din chirpici. Mai există mobila veche, sobele şi o icoană la care se ruga. La mormântul său mai vin oameni, aprind câte o lumânare şi se roagă.
Unul dintre cei care l-au cunoscut pe Mihai este Gheorghe Bura. La cei aproape 83 de ani, unchiul Bura spune că are o viaţă bună, cu 1.300 de lei pensie, dar este încă tot supărat pe "hoţii de comunişti" care i-au distrus tinereţea. Glumeţ din fire, totuşi, i se umezesc ochii când vorbeşte de călugărul Mihai.
"L-am cunoscut. Am avut copii şi tot le-a dat ceaiuri să beie (bea - n.r.). A fost ca un fel de medic. Mie mi-a dat ce a ştiut şi mi-a trecut... (după care începe să plângă). A fost la mănăstire apoi a venit înapoi şi a învăţat a înnoi (repara - n.r.) clopuri la feciori. Că atunci n-o umblat lumea în capul gol", mărturiseşte, resemnat, Gheorghe Bura.
Vestea despre Mihai s-a dus până în sudul ţării, astfel că în Prilog au ajuns oameni ce s-au cazat la localnici. Inclusiv Adrian Păunescu "a cam umblat pe aici, dar pe ascuns, că n-o fost voie".
"Mama mea a avut o soră în Scăeni lângă Ploieşti. M-am dus la ea şi când am venit acasă, în gara din Ploieşti, era plin de oameni, o femeie a fost de mai multe ori la Mihai şi spunea că nu s-a putut ridica de pe pat aşa a fost de bolnavă, dar după ceaiurile lui, după rugăciunile lui, umblă. Lumea s-a îmbulzit pe ea să întrebe că unde e omul ăla. A zis că în Prilog, judeţul Satu Mare", adaugă Gheorghe Bura.
Dacă latura taumaturgică a călugărului Mihai este contestată sau cel puţin pusă sub semnul îndoielii de adepţii ştiinţelor exacte, directorul adjunct al Centrului Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Satu Mare, Felician Pop, a explicat că pentru conştiinţa populară mărturiile oamenilor sunt foarte importante.
"În scurtă vreme de la întoarcerea de la mănăstirea din Bixad şi-a dat seama că are puteri extraordinare, taumaturgice, şi lumea încet-încet începea să îl caute atunci când avea o suferinţă sau o problemă. Călugărul nu făcea descântece, nu făcea vrăjitorii, ci apela întotdeauna la puterile vindecătoare ale plantelor şi naturii. Foarte mulţi oameni care trăiesc şi astăzi pot depune mărturie că acolo unde medici s-au declarat învinşi, plantele, ceaiurile călugărului nostru au reuşit să îi vindece. Au circulat foarte multe legende pe seama lui, printre care şi aceea că a fost chemat la familia Ceauşescu. Acest călugăr le-ar fi prevestit sfârşitul. Atunci când cineva venea la el, nu vorbea doar despre boala lui, ci putea să îi spună, după chipul lui, cine este, de unde vine şi care sunt probleme lui, nu doar de natură medicală", declară Felician Pop.
El a explicat că Mihai Neamţu a preferat întotdeauna să fie un om retras, care a trăit în austeritate.
"Pentru că a făcut atâta bine oamenilor, el a rămas în tradiţia orală a Ţării Oaşului ca un vindecător, ca un om care face bine, cu toate că avea o chestie ciudată. Avea o semi-paralizie şi din această cauză sunetele pe care pe scotea erau ininteligibile, doar sora lui putea să înţeleagă ce spune, şi 'traducea' celor care veneau la el problemele pe care le aveau. Nu a făcut caz de puterile lui. Nu a comercializat imaginea sa niciodată, nu a fost niciodată un Arsenie Boca al Transilvaniei, deşi ar fi putut fi cu multă uşurinţă şi pe temeiuri credibile şi reale. A fost un om retras care şi-a trăit viaţa în austeritate, în sărăcie, nu a încercat niciodată să iasă în faţă, să îşi facă propagandă, să îşi facă reclamă sau să câştige ceva de pe urma însuşirilor sale extraordinare. Este îngropat în curtea bisericii, dar cu toate acestea, mormântul lui nu este un loc de adoraţie, acolo nu sunt pelerinaje nesfârşite. Mesajul pe care călugărul probabil l-a lăsat după moarte este acela că a face bine necondiţionat este esenţa umană", mai spune Felician Pop.
Într-un secol în care credinţa în Biserică ridică tot mai multe semne de întrebare, adăugarea a încă unui sfânt în calendar poate părea un act rupt de realitate, dar, până la urmă, poate că adevărul pur nici nu prea contează, ci poveştile sunt cele care ne ţin în viaţă. Dacă n-ar exista date concrete care să ateste că a trăit, a existat printre oameni, s-ar putea spune că Mihai Neamţu este de fapt un "Laur" al lui Evgheni Vodolazkin.
