În zilele 19-26 noiembrie 2019 papa Francisc va efectua o călătorie apostolică în Thailanda și Japonia: a anunțat directorul Sălii de Presă a Sf. Scaun, Matteo Bruni.
La invitația primită din partea guvernului Regatului Thailandei și a episcopilor catolici din această țară, Sfântul Părinte va efectua o vizită oficială în această țară în zilele 20-23 noiembrie 2019.
Acceptând invitația guvernului și a episcopilor din Japonia, papa Francisc va efectua o călătorie apostolică în Țara Soarelui Răsare între 23-26 noiembrie 2019, unde va vizita Tokyo, Nagasaki și Hiroshima.
Programul detaliat al călătoriei apostolice în Thailanda și Japonia va fi prezentat la timpul cuvenit.