Dumnezeu nu se dă bătut atunci când unul se îndepărtează de El pentru că vrea să-i primească pe cei păcătoși și să stea la masă cu ei. În alocuțiunea de la recitarea antifonului marian ”Îngerul Domnului” de duminică, 15 septembrie a.c., papa Francisc a făcut un comentariu la parabolele milostivirii, proclamate la Sf. Liturghie a acestei duminici după ritul roman sau latin. În prezența a mii de romani și pelerini în Piața San Pietro, papa a elogiat, la final, schimbul de prizonieri de război dintre Ucraina și Federația Rusă și a amintit recenta beatificare, în Italia, a Benedictei Bianchi Porro și, în Germania, a preotului martir Richard Henkes.
Evanghelia duminicii, luată din celebrul capitol 15 de la Sf. Luca, începe cu vorbele celor care îl criticau pe Isus pentru că ”îi primește pe cei păcătoși și mănâncă împreună cu ei” (v. 2). Sunt cuvinte care, a remarcat pontiful, ”se revelează, în realitate, ca un anunț minunat. Isus îi primește pe cei păcătoși și mănâncă împreună cu ei”.
Papa Francisc: «Este ceea ce se întâmplă cu noi la fiecare Sf. Liturghie, în fiecare biserică: Isus este bucuros să ne primească la masa lui, unde se jertfește pe sine pentru noi. Este o frază, aceasta, pe care am putea să o scriem pe ușile bisericilor noastre: ”Aici Isus îi primește pe cei păcătoși și îi cheamă la masa lui”».
Ca răspuns pentru cei care îl criticau, Isus povestește ”trei parabole minunate” care arată predilecția sa față de cei care se simte departe de El”. Prima din cele trei parabole spune: ”Cine dintre voi, având o sută de oi și pierzând una dintre ele, nu le lasă pe cele nouăzeci și nouă în pustiu și umblă după cea pierdută până o găsește?” (v. 4). Pontiful a subliniat primele cuvinte: ”Cine dintre voi?” pentru că, a remarcat mai departe, ”o persoană de bun simț face o socoteală și renunță la una ca să le păstreze pe cele nouăzeci și nouă”.
Papa Francisc: «Dumnezeu, în schimb, nu se resemnează. Lui îi pasă chiar de tine, care încă nu cunoști frumusețea iubirii sale, de tine care nu l-ai primit încă pe Isus în centrul vieții tale, de tine care nu reușești să depășești păcatul tău, de tine care din cauza relelor care ți s-au întâmplat, nu crezi în iubire. În cea de-a doua parabolă (a drahmei regăsite – n.r.), tu ești bănuțul acela pe care Domnul nu se resemnează să-l piardă și îl caută fără încetare: vrea să-ți spună că ești prețios în ochii săi, că ești unic. Nimeni nu te poate înlocui în inima lui Dumnezeu. Tu ai un loc, ești tu și nimeni nu te poate înlocui, la fel și cu mine, nimeni nu mă poate înlocui în inima lui Dumnezeu».
În cea de-a treia parabolă, ”A tatălui îndurător”, Dumnezeu ”este tatăl care așteaptă întoarcerea fiului risipitor: Dumnezeu ne așteaptă mereu, nu obosește, nu-și pierde curajul. Pentru că noi, fiecare din noi, suntem acel fiu pe care îl îmbrățișează din nou, acea monetă regăsită, acea oaie mângâiată și pusă din nou pe umeri. El așteaptă în fiecare zi să ne dăm seama de iubirea lui. Iar tu spui: ”Dar eu am făcut atâtea, am făcut prea multe...!” Nu-ți fie teamă: Dumnezeu te iubește, te iubește așa cum ești și știe că numai iubirea sa îți poate schimba viața”.
Desigur, a recunoscut cu realism Sfântul Părinte, ”această iubire nemărginită a lui Dumnezeu față de noi păcătoșii - care este inima Evangheliei – poate fi refuzată. Este ceea ce face fiul mai mare din parabolă. El nu înțelege iubirea în acel moment și are în minte mai mult un stăpân decât un tată”.
Papa Francisc: «Există și pentru noi riscul de a crede într-un Dumnezeu care este mai mult riguros decât milostiv, un Dumnezeu care învinge răul mai degrabă prin putere decât prin iertare. Nu este așa, Dumnezeu mântuiește prin iubire, nu prin forță: propunându-se, nu impunându-se».
”Fiul mai mare, care nu acceptă milostivirea tatălui, se închide, face o greșeală mai mare: se consideră drept, se consideră trădat și judecă totul după ideea lui de dreptate. Se mânie, astfel, pe fratele său și își dojenește tatăl: «ai tăiat pentru el vițelul cel îngrășat acum, când a venit acest fiul al tău» (v. 30). Acest fiu al tău: nu îi spune fratele meu, ci fiul tău. Se simte fiu unic. Și noi greșim atunci când ne credem drepți, când ne gândim că cei răi sunt ceilalți. Să nu ne credem buni, pentru că singuri, fără ajutorul lui Dumnezeu care este bun, nu știm să învingem răul. Astăzi, nu uitați, luați Evanghelia și citiți cele trei parabole din capitolul 15 de la Luca. Vă va face bine, va fi pentru voi adevărată sănătate”.
Papa Francisc: «Cum facem ca să învingem răul? Primind iertarea lui Dumnezeu, primind iertarea fraților. Se întâmplă de fiecare dată când mergem să ne spovedim: acolo primim iubirea Tatălui care învinge păcatul nostru, care nu mai este, Dumnezeu îl uită. Când Dumnezeu iartă, își pierde memoria, uită de păcatele noastre, uită. Este atât de bun Dumnezeu cu noi. Nu ca noi, care după ce spunem ”nu-i nimic”, la prima ocazie ne amintim cu dobândă de răul primit. Nu, Dumnezeu șterge răul, ne înnoiește lăuntric și în acest fel face să se renască în noi bucuria, nu tristețea, nu întunecime în inimă, nu bănuiala. Bucuria! Frați și surori, curaj, cu Dumnezeu niciun păcat nu are ultimul cuvânt!»
”Fecioara Maria, care dezleagă nodurile vieții”, a fost îndemnul final al papei, ”să ne elibereze de pretenția de a ne crede drepți și să ne facă să simțim nevoia de a merge la Domnul, care ne așteaptă mereu ca să ne îmbrățișeze, ca să ne ierte”.
Papa laudă schimbul de prizonieri de război dintre Moscova și Kiev
După rugăciunea ”Îngerul Domnului”, Sfântul Părinte a salutat cu satisfacție schimbul de prizonieri între Federația Rusă și Ucraina: ”Mă bucur”, a afirmat pontiful, ”pentru persoanele eliberate, care au putut să-i îmbrățișeze din nou pe cei dragi, și continui să mă rog pentru încheierea rapidă a conflictului și pentru pacea durabilă în estul Ucrainei”. Potrivit presei locale, 35 de prizonieri de război ucraineni, printre care se aflau și cei 24 de marinari capturați în largul Peninsulei Crimeea, au fost repuși în libertate de Moscova. La rândul său, Ucraina a eliberat un număr egal de prizonieri de război ruși, printre care se afla și șeful agenției de presă rusă Ria Novosti în Ucraina, Kirill Vyshinsky, acuzat de înaltă trădare de autoritățile de la Kiev. Schimbul de prizonieri din 7 septembrie a.c. este, potrivit observatorilor, un semnal de destindere care arată o schimbare decisivă în relațiile bilaterale și voința celor două părți de a relua aplicarea Acordurilor de pace de la Minsk, semnate în 2014.
Biserica are doi noi Fericiți: Benedicta Bianchi Porro și Richard Henkes
În continuarea cuvântului său, papa a menționat duminică două beatificări:
Papa Francisc: «Ieri, la Forli (în Italia – n.r.) a fost proclamată Fericită Benedicta Bianchi Porro, care a murit în 1964 la doar 28 de ani. Întreaga ei viață a fost marcată de suferință și Domnul i-a dat harul de a o suporta, mai mult, de a o transforma în mărturie luminoasă de credință și de iubire. Astăzi, la Limburg (Germania) a fost proclamat Fericit preotul Richard Henkes, din ordinul Sf. Vincențiu Pallotti, ucis din ură față de credință la Dachau în 1945. Exemplul acestor doi curajoși discipoli ai lui Cristos să susțină și drumul nostru de sfințenie».
În fine, Sfântul Părinte a salutat romanii, grupurile de italieni și pelerinii din diferite țări, în special pe cei din Honduras și Bolivia, tinerii întreprinzători africani și pelerinajul cu automobilele electrice din Polonia.
Primiți la final Binecuvântarea Apostolică a papei Francisc, invocată duminică la rugăciunea ”Angelus”, binecuvântare ce ajunge prin mass-media la toți cei care o primesc în spirit de credință.
Cetatea Vaticanului – A. Dancă