(Piaţa "Sfântul Petru", duminică, 24 noiembrie 2013)
Solemnitatea de astăzi a lui Cristos Regele Universului, încoronare a anului liturgic, marchează şi încheierea Anului Credinţei, convocat de papa Benedict al XVI-lea, spre care se îndreaptă acum gândul nostru pline de afecţiune şi de recunoştinţă pentru acest dar pe care ni l-a oferit. Cu această iniţiativă providenţială, el ne-a oferit oportunitatea de a redescoperi frumuseţea acelui drum de credinţă care a început în ziua Botezului nostru, care ne-a făcut fii ai lui Dumnezeu şi fraţi în Biserică. Un drum care are ca ţintă finală întâlnirea deplină cu Dumnezeu, şi în timpul căruia Duhul Sfânt ne purifică, ne ridică, ne sfinţeşte, pentru a ne face să intrăm în fericirea la care tânjeşte inima noastră.
Doresc să adresez un salut cordial şi fratern şi Patriarhilor şi Arhiepiscopilor Majori din Bisericile Orientale Catolice, prezenţi aici. Schimbul păcii, pe care-l voi face cu ei, vrea să semnifice înainte de toate recunoştinţa Episcopului de Roma faţă de aceste comunităţi, care au mărturisit numele lui Cristos cu o fidelitate exemplară, adesea plătită cu mare preţ.
În acelaşi mod, prin intermediul lor, cu acest gest vreau să ajung la toţi creştinii care trăiesc în Ţara Sfântă, în Siria şi în tot Orientul, cu scopul de a dobândi pentru toţi darul păcii şi al înţelegerii.
Lecturile biblice care au fost proclamate au ca fir conducător centralitatea lui Cristos. Cristos este în centru, Cristos este centrul. Cristos centru al creaţiei, Cristos centru al poporului, Cristos centru al istoriei.
1. Apostolul Paul ne oferă o viziune foarte profundă a centralităţii lui Isus. Ni-l prezintă ca primul născut din toată creaţia: în El, prin El şi pentru El au fost create toate lucrurile. El este centrul tuturor lucrurilor, este începutul: Isus Cristos, Domnul. Dumnezeu i-a dat lui plinătatea, totalitatea, pentru ca în El să fie reconciliate toate lucrurile (cf. Col 1,12-20). Domn al creaţiei, Domn al reconcilierii.
Această imagine ne face să înţelegem că Isus este centrul creaţiei; şi prin urmare atitudinea cerută credinciosului, dacă vrea să fie credincios, este aceea de a recunoaşte şi de a primi în viaţă această centralitate a lui Isus Cristos, în gânduri, în cuvinte şi în fapte. Şi astfel gândurile noastre vor fi gânduri creştine, gânduri ale lui Cristos. Faptele noastre vor fi fapte creştine, fapte ale lui Cristos, cuvintele noastre vor fi cuvinte creştine, cuvinte ale lui Cristos. În schimb, când se pierde acest centru, pentru că este înlocuit cu altceva, rezultă numai daune, pentru ambientul din jurul nostru şi pentru omul însuşi.
2. În afară de a fi centru al creaţiei şi centru al reconcilierii, Cristos este centru al poporului lui Dumnezeu. Şi chiar astăzi este aici, în centrul nostru. Acum este aici în Cuvânt şi va fi aici pe altar, viu, prezent, în mijlocul nostru, poporul său. Este ceea ce ne este arătat în prima lectură, unde se relatează despre ziua în care triburile lui Israel au venit să-l caute pe David şi în faţa Domnului l-au uns rege peste Israel (cf. 2Sam 5,1-3). Prin căutarea figurii ideale a regelui, acei oameni îl căutau pe însuşi Dumnezeu: un Dumnezeu care să fie aproape, care să accepte să însoţească drumul omului, care să devină fratele lor.
Cristos, descendent al regelui David, este tocmai "fratele" în jurul căruia se constituie poporul, care se îngrijeşte de poporul său, de noi toţi, cu preţul vieţii sale. În El noi suntem una; un singur popor uniţi cu El, împărtăşim un singur drum, un singur destin. Numai în El, în El drept centru, avem identitatea ca popor.
3. Şi în sfârşit, Cristos este centrul istoriei omenirii şi centrul istoriei fiecărui om. Lui putem să-i prezentăm bucuriile şi speranţele, tristeţile şi neliniştile din care este ţesută viaţa noastră. Când Isus este în centru, chiar şi momentele cele mai întunecate ale existenţei noastre se luminează şi ne dă speranţă, aşa cum se întâmplă pentru tâlharul cel bun în Evanghelia de astăzi.
În timp ce toţi ceilalţi se adresează lui Isus cu dispreţ - "Dacă tu eşti Cristos, Regele Mesia, salvează-te pe tine însuţi coborând de pe lemn!" - acel om, care a greşit în viaţă, la sfârşit se agaţă căit de Isus răstignit implorând: "Aminteşte-ţi de mine când vei intra în împărăţia ta!" (Lc 23,42). Şi Isus îi promite: "Astăzi vei fi cu mine în paradis" (v. 43): Împărăţia sa. Isus rosteşte numai cuvântul iertării, nu cel al condamnării; şi atunci când omul găseşte curajul de a cere această iertare, Domnul nu lasă niciodată să dispară o asemenea cerere. Astăzi noi toţi ne putem gândi la istoria noastră, la drumul nostru. Fiecare dintre noi are istoria sa; fiecare dintre noi are şi greşelile sale, păcatele sale, momentele sale fericite şi momentele sale întunecate. Ne va face bine, în această zi, să ne gândim la istoria noastră şi să-l privim pe Isus şi din inimă să-i repetăm de multe ori, dar cu inima, în tăcere, fiecare dintre noi: "Aminteşte-ţi de mine, Doamne, acum când eşti în împărăţia ta! Isuse, aminteşte-ţi de mine, pentru că eu vreau să devin bun, vreau să devin bună, dar nu am putere, nu pot: sunt păcătos, sunt păcătos. Dar aminteşte-ţi de mine, Isuse! Tu poţi să-ţi aminteşti de mine, pentru că Tu eşti în centru, Tu eşti chiar în împărăţia ta!". Ce frumos! Să facem asta cu toţii astăzi, fiecare în inima sa, de multe ori. "Aminteşte-ţi de mine, Doamne, Tu care eşti în centru, Tu care eşti în împărăţia ta!".
Promisiunea lui Isus adresată tâlharului cel bun
ne dă o mare speranţă: ne spune că harul lui Dumnezeu este mereu mai
îmbelşugat decât rugăciunea care l-a cerut. Domnul dăruieşte mereu mai
mult, este atât de generos, dăruieşte mereu mai mult decât i se cere: îi
ceri să-şi amintească de tine şi te duce în împărăţia sa! Isus este
chiar centrul dorinţelor noastre de bucurie şi de mântuire. Să mergem cu
toţii împreună pe acest drum!
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
