Scrie-ne un mesaj!

Dacă doriți să ne contactați pentru a ne întreba ceva sau a ne sugera ceva, sau pur și simplu pentru a ne saluta, vă rugăm să folosiți formulatul alăturat. Vom încerca să vă răspundem cât mai repede cu putință.

Echipa e-communio.ro


3 - = 2
* Toate câmpurile marcate sunt obligatorii
Ultimele știri
e-communio.ro logo

Discursul card. Sandri la simpozionul dedicat episcopilor greco-catolici morţi în timpul persecuţiei comuniste

 
Discursul card. Sandri la simpozionul dedicat episcopilor greco-catolici morţi în timpul persecuţiei comuniste
  • 25 Noi 2013
  • 4008
La încheierea Anului Credinţei, duminică, 24 noiembrie, în Piaţa Sf. Petru din Roma, Papa Francisc a salutat în mod special patriarhii şi arhiepiscopii majori ai Bisericilor Orientale Catolice prezenţi la Sfânta Liturghie.

„Schimbul salutului de pace pe care-l voi săvârşi cu fiecare dintre ei înseamnă mai întâi de toate recunoştinţa Episcopului Romei faţă de aceste Comunităţi care au mărturisit numele lui Cristos cu o fidelitate exemplară, deseori plătită cu un preţ mare. Prin intermediul lor, cu agest gest, doresc să ajung la toţi creştinii care trăiesc în Ţara Sfântă, Siria şi întregul Orient, pentru a dobândi pentru toţi darul păcii şi al înţelegerii”.

La Sf. Liturghie din Piaţa Sf. Petru a participat şi card. Lucian Mureşan, Arhiepiscopul Major al Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică, însoţit de PS Virgil Bercea, episcop greco-catolic de Oradea şi PS Mihai Frăţilă, episcop auxiliar de Alba Iulia şi Făgăraş.

Sâmbătă, 23 noiembrie, Postulatura Cauzei de Beatificare a episcopilor greco-catolici morţi în timpul persecuţiei comuniste, Congregaţia pentru Bisericile Orientale şi Colegiul Pio Romeno au organizat conferinţa „Credinţă şi Martiriu: Mărturia de credinţă a Bisericii Greco-Catolice Române în timpul persecuţiei comuniste”. Au luat parte la simpozion numeroase personalităţi bisericeşti şi civile, printre care card. Lucian Mureşan, card. Leonardo Sandri, prefectul Congregaţiei pentru Bisericile Orientale, ambasadorul României pe lângă Sfântul Scaun, Bogdan Tătaru-Cazaban, mai mulţi episcopi şi oficialităţi. Conferinţa a fost găzduită de Bazilica Sf. Bartolomeu de pe insula Tiberina din Roma şi de comunitatea Sant`Egidio.

Prezentăm în cele ce urmează intervenţia card. Sandri:

„Dorim să facem cunoscută mărturia de credinţă a Bisericii Greco-Catolice Române în timpul persecuţiei comuniste”, a subliniat card. Sandri în discursul său. „De fapt, credinţa este lumină, iar dacă «întunericul nu a cuprins-o» (Ioan, 1,5), întunericul nu are ultimul cuvânt de spus asupra vieţii omului. Spune acest lucru Fericitul Ioan Paul al II-lea, episcopul Romei” care a fost alături de Biserica Greco-Catolică din România în ultima perioadă a persecuţiei şi care i-a adresat scrisoarea apostolică „Orientale Lumen”: „lumina Orientului a iluminat Biserica Universală încă de când a răsărit deasupra noastră soarele care răsare, Isus Cristos, Domnul nostru, pe care toţi creştinii îl invocă ca Mântuitor şi speranţă a lumii”, a scris fericitul Papă polonez.

„Să-i mulţumim lui Dumnezeu”, a spus cardinalul, „pentru harul credinţei şi să admirăm figurile luminoase ale acestor episcopi” care au murit în timpul persecuţiei comuniste. „Persecuţia a venit pe neaşteptate şi a durat mult. Evenimentele din Ucraina nu au fost percepute ca un pericol iminent, dar când persecuţia se întrezăreşte, episcopii îi pregătesc pe credincioşi să reziste, îngrijindu-se de viaţa lor spirituală prin misiuni populare, vizite pastorale, pelerinaje, scrisori circulare pentru a întări credinţa la izvoarele creştine. Încetul cu încetul îndeamnă toate parohiile să reziste persecuţiilor. Au fost intransigenţi cu cei care au renunţat la credinţă deoarece aveau în suflet turma lui Cristos, deoarece «cei plăţi şi care nu sunt păstori» (Ioan 10) o atacau. Astăzi alcătuiesc acea cruce care este tipărită pe afişul conferinţei. Toţi au fost arestaţi între 27 şi 29 octombrie 1948. Au suferit pentru fidelitatea faţă de Cristos, Biserică şi Papa de la Roma. Au fost în mod constant invitaţi să părăsească Biserica Catolică, era suficientă o semnătură de «trecere», însă au refuzat mereu. Au rămas uniţi Colegiului Episcopilor şi Sfântului Părinte. Cinci au murit în închisoare - Vasile Aftenie, Valeriu Traian Frenţiu, Ioan Suciu, Tit Liviu Chinezu şi Alexandru Rusu - şi doi în domiciliu forţat - Ioan Bălan şi card. Iuliu Hossu. Asemenea bunului păstor din Evanghelie, şi-au dăruit viaţa, iar credincioşii i-au urmat până la martiriu pentru că recunoşteau în vocea lor vocea inconfundabilă a lui Cristos. Niciun episcop nu a trădat credinţa, în timp ce intenţia persecutorilor era tocmai de a distruge această unitate”.

„Această moştenire spirituală ne permite să privim viitorul cu încredere”, a spus card. Sandri. „Să ne rugăm şi să acţionăm pentru misiunea pe care a amintit-o Papa Francisc patriarhilor şi arhiepiscopilor majori pe care i-a primit pe 21 noiembrie: unitatea tuturor creştinilor, mai ales a celor orientali, aşa cum învaţă Conciliul Ecumenic Vatican al II-lea”.

Prelatul catolic a transmis salutul său şi Bisericii Ortodoxe Române: „Îmbrăţişarea noastră de pace să ajungă şi la Biserica Ortodoxă Română şi la Patriarhul său, care are şi ea mulţi martiri în calendarul ei, pentru ca împreună cu greco-catolicii şi catolicii de rit latin din România să colaboreze în respect reciproc pentru binele spiritual şi material al României”.

Amintind de sărbătorirea zilei naţionale a României care a fost organizată de Ambasada României pe lângă Sfântul Scaun, la care a luat parte şi card. Sandri alături de card. Lucian Mureşan, prelatul catolic a spus că 1918 a fost pentru români un an de neuitat: „Ceea ce vă doresc este ca pacea religioasă şi civilă să fie mereu prezentă şi să fie izvor de solidaritate, mai ales pentru persoanele cele mai vulnerabile din societate. Implicarea celor mai bune forţe române să le permită tinerilor voştri să rămână în ţară, iar când pleacă în lume să fie primiţi cu braţele deschise pentru o viaţă personală şi de familie demnă”.

„Să ne gândim la martirii noştri şi să ne întrebăm cine i-a sprijinit în mărturia lor atât de luminoasă. Splendidul iconostas al catedralei din Blaj, «mica Romă», ne oferă răspunsul: credinţa în Cristos şi rugăciunea de mijlocire a Preasfintei Maici a lui Dumnezeu, a apostolilor şi a martirilor care-l măresc pe Domnul şi veghează drumul tuturor românilor. Se uneşte rugăciunilor noastre Sf. Clemente, Papa Romei, martir mult venerat în Orient, a cărui pomenire o facem astăzi. În această frumoasă biserică a Sf. Bartolomeu pe Insula Tiberina din Roma, biserică simbol a unităţii pe care martirii o ţes şi în zilele noastre”, a spus la încheiere card. Sandri,„cer mijlocirea lor pentru ca Dumnezeu să binecuvânteze România şi întregul popor român”.



Sursa:ro.radiovaticana.va