Apostolii Petru şi Pavel stau înaintea noastră ca mărturisitori. Nu au obosit vreodată să vestească, să trăiască în misiune, în mers, din ţinutul lui Isus până la Roma. Aici au dat mărturie până la sfârşit dându-şi viaţa ca martiri. Dacă mergem la rădăcinile mărturiei lor, îi descoperim ca mărturisitori ai vieţii, mărturisitori ai iertării şi mărturisitori ai lui Isus.» Astfel a spus papa Francisc în omilia Sfintei Liturghii pe care a prezidat-o sâmbătă, 29 iunie a.c., în solemnitatea Sfinților Apostoli Petru și Pavel, în bazilica Sfântul Petru, cu începere de la ora locală 9.30.
În cadrul Sfintei Liturghii, Succesorul lui Petru a binecuvântat sacrul pallium, simbolul comuniunii cu Scaunul Apostolic al Romei, destinat noilor arhiepiscopi mitropoliți. La celebrarea euharistică a solemnității Sfinții Petru și Pavel, patronii cereşti ai Romei, au participat patriarhii, cardinalii și arhiepiscopii mitropoliți care au fost numiți în decursul anului care a trecut de la aceeași solemnitate.
Oprindu-se asupra fiecăreia din cele trei trăsături care caracterizează existenţa apostolilor Petru şi Pavel în calitate de mărturisitori – mărturisitori ai vieţii, mărturisitori ai iertării şi mărturisitori ai lui Isus – pontiful a explicat că vieţile celor doi apostoli "nu au fost perfecte şi liniare", fapt ce suscită întrebarea de ce au fost aleşi de Domnul.
Papa Francisc: «Mărturisitori ai vieţii. Şi totuşi vieţile lor nu au fost curate şi lineare. Ambii aveau o natură foarte religioasă: Petru se număra printre primii discipoli (cf In 1,41), Pavel era "îndârjit susţinător al tradiţiilor strămoşilor" (Gal 1,14). Însă amândoi au făcut greşeli enorme: Petru a ajuns să-l renege pe Isus, Pavel a ajuns să persecute Biserica lui Dumnezeu. Amândoi au fost nevoiţi să se confrunte cu întrebările lui Isus: "Simone, fiul lui Iona, mă iubeşti?" (In 21,15); "Saul, Saul de ce mă persecuţi?" (Fap 9,4). Petru a rămas îndurerat de întrebările lui Isus; Pavel a fost orbit de cuvintele sale. Isus i-a chemat pe nume şi le-a schimbat viaţa. Şi după toate aceste aventuri a avut încredere în ei, în doi păcătoşi care s-au căit. Am putea să ne întrebăm: de ce Domnul nu ne-a dat doi mărturisitori cu absolută integritate morală, fără culpe, cu o viaţă impecabilă. De ce Petru când l-ar fi putut alege pe Ioan? De ce Pavel când l-ar fi putut alege pe Barnaba?»
«Există o mare învăţătură în aceasta», a continuat pontiful. «Punctul de plecare al vieţii creştine nu constă în a fi demni; cu cei care se credeau buni, Domnul n-a putut face prea mult. Când ne considerăm mai buni decât alţii, atunci este începutul sfârşitului», a mai spus, explicând că «Domnul nu înfăptuieşte minuni cu cine se crede drept, ci cu cine ştie că are nevoie de ajutor».
Referindu-se la cea de-a doua caracteristică, cea de "mărturisitori ai iertării", papa Francisc s-a oprit asupra forţei regeneratoare a milostivirii divine pe care au experimentat-o cei doi apostoli – Petru şi Pavel.
Papa Francisc: «Să-i redescoperim aşadar în calitate de mărturisitori ai iertării. În căderile lor au redescoperit puterea milostivirii Domnului, care i-a regenerat. În iertarea sa au aflat pacea şi o bucurie de nestăpânit. Din cauza a ceea ce făcuseră ar fi putut trăi cu sentimente de vinovăţie: de câte ori nu se va fi gândit Petru la renegarea lui Isus. Câte scrupule pentru Pavel care a făcut rău atâtor nevinovaţi. Eşuase din punct de vedere uman. Însă au întâlnit o iubire mai mare decât eşecurile lor, o iertare atât de puternică încât să le vindece şi sentimentele de vină. Doar atunci când experimentăm iertarea lui Dumnezeu renaştem cu adevărat. De acolo se porneşte din nou, de la iertare; le regăsim noi înşine: prin Spovadă.»
«Mărturisitori ai vieţii, mărturisitori ai iertării, Petru şi Pavel sunt mai ales mărturisitori ai lui Isus», a continuat pontiful, explicând că în Evanghelia liturgiei zilei pune întrebarea: "Cine spun oamenii că este Fiul Omului?" Răspunsurile evocă personaje din trecut: "Ioan Botezătorul, Ilie, Ieremia sau vreunul dintre profeţi". Persoane extraordinare, însă toate moarte. În schimb, Petru răspunde: "Tu eşti Cristos" (cf Mt 16,13.14.16). Cristos, adică Mesia. Este un cuvânt care nu indică trecutul, ci viitorul: Mesia este cel aşteptat, noutatea, cel care aduce în lume ungerea dată de Dumnezeu. Isus nu este trecutul, ci prezentul şi viitorul. Nu este un personaj îndepărtat de amintit, ci cel căruia Petru îi spune tu: Tu eşti Cristos. Pentru un mărturisitor, mai mult decât un personaj al istoriei, Isus este persoana vieţii: este noutatea nu ceea ce se ştie deja; este noutatea viitorului, nu amintirea trecutului. Aşadar, mărturisitor nu este cel ce cunoaşte istoria lui Isus, ci cel care trăieşte o istorie de iubire legată de Isus. Pentru că, în fond, mărturisitorul vesteşte acest lucru: Isus este viu şi este secretul vieţii".
«Înaintea acestor mărturisitori», a mai spus pontiful, «să ne întrebăm: "Eu reînnoiesc în fiecare zi întâlnirea cu Isus? Poate că suntem curioşi în legătură cu Isus, ne interesăm de aspecte legate de Biserică sau de ştiri religioase. Deschidem situri şi ziare şi vorbim despre lucruri sacre. Însă, în acest fel se rămâne la ceea ce spune lumea, la sondaje, la trecut. Pe Isus îl interesează prea puţin acest lucru. El nu doreşte reporteri ai spiritului şi cu atât mai puţin creştini de pus pe copertă. El caută mărturisitori care să-i spună zilnic: "Doamne, tu eşti viaţa mea".»
Primiţi acum binecuvântarea Sfântului Părinte de la finalul rugăciunii "Angelus" rostită în Piaţa Sfântul Petru, în solemnitatea Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel.
La rugăciunea Angelus, rostită împreună cu credincioşii reuniţi în Piaţa Sfântul Petru în solemnitatea Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel, papa Francisc a spus:
Papa Francisc: «Sfinţii Petru şi Pavel, pe care-i sărbătorim azi, sunt uneori reprezentaţi în icoane susţinând edificiul Bisericii. Aceasta ne aminteşte de cuvintele din Evanghelia liturgiei zilei, în care Isus îi spune lui Petru: "Tu eşti Petru şi pe această piatră voi zidi Biserica mea" (Mt 16, 18). Este pentru prima oară când Isus rosteşte cuvântul "Biserică", însă mai mult decât asupra substantivului aş dori să îndemn să vă gândiţi la adjectivul posesiv "a mea": 'Biserica mea". Isus nu vorbeşte despre Biserică ca despre o realitate externă, ci exprimă marea iubire avută pentru aceasta: Biserica mea. Este ataşat de Biserică şi s-a dăruit pe sine pentru ea" (Ef 5,25), adică – explică apostolul – Isus iubeşte Biserica ca pe mireasa sa. Pentru Domnul, noi nu suntem un grup de credincioşi, o organizaţie religioasă, suntem mireasa sa. El priveşte cu bunătate la Biserica sa, o iubeşte cu fidelitate absolută, în ciuda greşelilor şi a trădărilor noastre. După cum i-a spus în acea zi lui Petru, tot astfel ne spune şi nouă: "biserica mea"».
