Unul dintre efectele recentei vizite a Papei Francisc în Romaânia a fost acela că oamenii, după cum mulți au mărturisit, au descoperit partea bună din ei și din țara în care trăiesc. Timp de trei zile lumea a părut mai bucuroasă, mai calmă, mai binevoitoare cu ceilalți. Prin prezența, gesturile și cuvintele Sfântului Părinte a răzbătut ceva din iubirea și îndurarea lui Dumnezeu și oamenii au redescoperit Cerul, redescoperindu-se de fapt pe ei înșiși în această lumină ca într-un fel de oglindă. P. Francesco Bamonte, exorcist din Cetatea Romei, spunea că în timpul unui exorcism, cel rău i-ar fi spus că dacă oamenii ar știi cât de mult îi iubește Dumnezeu și ar crede în El, nu ar mai fi triști, preocupați, supărați. Cel rău continuă spunând, cu un zâmbet satisfăcut, că din fericire pentru el, oamenii nu cred acestei imense iubiri...
Papa Francisc ne-a readus aminte de iubirea lui Dumnezeu și noi am redescoperit-o în noi înșine. La București, la Iași, la Șumuleu și la Blaj, nu doar credincioșii care participau la Sfânta Liturghie au trăit acest sentiment, ci și jurnaliștii, reporterii sau cei care erau în aceste locuri în mod cu totul întâmplător. Și e normal să fie așa, fiindcă suntem cu toții fiii și fiicele lui Dumnezeu. Petru sau Maria Magdalena sau Pavel se schimbă cu adevărat doar când întâlnesc iubirea lui Dumnezeu în Isus Cristos. Atunci regăsesc adevărata identitate și Simon devine Chefa, Saul devine Pavel și Maria Magdalena din păcătoasă devine cea împreună cu apostolii. Împreună cu ei suntem și noi, ori de câte ori căutăm și întâlnim Iubirea.
Evident, zilele acestea au fost un Dar pe care trebuie să-l medităm, să-l “digerăm” și să-l păstrăm ca pe un nestemat prețios în comoara inimii noastre. Un punct fix la care să revenim ori de câte ori uităm cine suntem sau uităm cum este să fii normal. Rămâne însă doar un semn, fiindcă ceea ce zilele acestea am trăit, descoperind iubirea lui Dumnezeu și astfel iubirea din noi înșine, trebuie să devină pâine cotidiană, pentru a împlini cuvintele evangheliei de astăzi: “ca bucuria mea să fie deplină în ei”. Cuvintele pericopei de astăzi ne aduc aminte că viața veșnică este cunoașterea lui Dumnezeu și a lui Isus Cristos. De ce oare cunoașterea lui Dumnezeu pe de o parte și a lui Isus Cristos pe de alta, ca și cum ar fi două lucruri distincte? Nu era deajuns să se vorbească doar despre Dumnezeu? Nu, fiindcă doar Isus Cristos ne revelează adevăratul Dumnezeu care este iubire și doar întâlnind această iubire devenim la rândul noastru izvoare de iubire, așa cum Mântuitorul îi spune samarinencei. Intrăm în comuniunea iubirii și suntem și noi una precum Tatăl și Fiul. Devenim parte a iubirii Sfintei Treimi și pe urmele Fericiților noștri episcopi Martiri, păstrăm bucuria în sufletele noastre oriunde am fi și orice am trăi.
Maica Sfântă ne spune: dacă ați știi cât de mult vă iubesc, ați plânge de bucurie. Să cerem Fericiților noștri harul de a vedea, de a simți oceanul de iubire care ne înconjoară în fiecare clipă și astfel în rugăciune, în meditație, în tăcere, să alungăm preocupările, fricile și urâtul din noi înșine.
PS Claudiu
Episcopul Curiei
Ev Io 17,1-13
Acestea a vorbit Isus şi, ridicând ochii Săi la cer, a zis: Părinte, a venit ceasul! Preamăreşte pe Fiul Tău, ca şi Fiul să Te preamărească. Precum I-ai dat stăpânire peste tot trupul, ca să dea viaţă veşnică tuturor acelora pe care Tu i-ai dat Lui. Şi aceasta este viaţa veşnică: Să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat, şi pe Isus Cristos pe Care L-ai trimis. Eu Te-am preamărit pe Tine pe pământ; lucrul pe care Mi l-ai dat să-l fac, l-am săvârşit. Şi acum, preamăreşte-Mă Tu, Părinte, la Tine Însuţi, cu mărirea pe care am avut-o la Tine, mai înainte de a fi lumea. Arătat-am numele Tău oamenilor pe care Mi i-ai dat Mie din lume. Ai Tăi erau şi Mie Mi i-ai dat şi cuvântul Tău l-au păzit. Acum au cunoscut că toate câte Mi-ai dat sunt de la Tine; Pentru că cuvintele pe care Mi le-ai dat le-am dat lor, iar ei le-au primit şi au cunoscut cu adevărat că de la Tine am ieşit, şi au crezut că Tu M-ai trimis. Eu pentru aceştia Mă rog; nu pentru lume Mă rog, ci pentru cei pe care Mi i-ai dat, că ai Tăi sunt. Şi toate ale Mele sunt ale Tale, şi ale Tale sunt ale Mele şi M-am preamărit întru ei. Şi Eu nu mai sunt în lume, iar ei în lume sunt şi Eu vin la Tine. Părinte Sfinte, păzeşte-i în numele Tău, în care Mi i-ai dat, ca să fie una precum suntem şi Noi. Când eram cu ei în lume, Eu îi păzeam în numele Tău, pe cei ce Mi i-ai dat; şi i-am păzit şi n-a pierit nici unul dintre ei, decât fiul pierzării, ca să se împlinească Scriptura. Iar acum, vin la Tine şi acestea le grăiesc în lume, ca să fie deplină bucuria Mea în ei.
