În cadrul vizitei pe care o va face în România, Papa Francisc va avea, din partea noastră, un ecou al latinității din el, un ecou al latinității la care participă prin sânge, prin educație, prin credință – spune pr. dr. prof. Wilhelm DANCĂ, decanul Facultății de Teologie Romano-Catolică a Universității din București, responsabil cu mass-media în Comisia de organizare a vizitei.
Pe de altă parte – adaugă pr. Dancă în interviul acordat ziarului Făclia -, Sfântul Părinte este interesat de modelul creștin pe care îl propune Biserica Ortodoxă. „Find România o țară majoritar ortodoxă, cred că va avea ochii mari asupra Bisericii Ortodoxe și urechile deschise să audă despre experiența creștină pe care o întreține Biserica Ortodoxă”.
În cele trei zile ale vizitei, Papa Francisc va merge la București, La Iași, la Șumuleu Ciuc și la Blaj. „La Blaj va fi vârful tuturor ceremoniilor la care va participa Papa Francisc, în România. Acolo se va celebra Darul Libertății, Dar de mântuire și de umanizare și de încreștinare. Pe acea Câmpie a Libertății vor fi ridicați la cinstea altarelor șapte episcopi care au murit pentru libertate: libertatea manifestării propriilor credințe, la nivel individual, dar și la nivel comunitar, eclesial. Prin urmare, simbolismul acelei celebrări, cumva acoperă toată vizita Papei în România” – spune, în același interviu, pr. dr. prof. Wilhelm Dancă.
– Prin ce se deosebește vizita Papei Francisc în România de vizita Papei Ioan Paul al II-lea, nu doar la nivel de „titulatură” oficială – una de stat și una pastorală sau ecumenică -, ci de fond? Adică, dincolo de a fi o încurajare și un semn de atenție pentru România, această vizită aduce ceva nou și bun în plan religios, spiritual, economic, politic, cultural?
– E o vizită deosebită, pentru că Papa Francisc provine din Argentina, din America Latină, are o sensibilitate deosebită pentru problemele sociale, pentru categoriile de populație marginalizată. E, așadar, charisma Papei Francisc, în cazul de față, care face diferența. Sigur, mai sunt și alte aspecte, cu caracter exterior. De exemplu, Papa Ioan Paul al II-lea nu a putut vizita alte orașe din țară și a rămas doar la București, e adevărat, trei zile, însă doar la București. Aici s-a întâlnit cu reprezentanții Bisericii Greco-Catolice, în Catedrala „Sf. Iosif”, și apoi cu comunitatea credincioșilor catolici, în Parcul Izvor, ca să nu mai vorbim și de Biserica Ortodoxă, în Parcul Unirii. Acum, Papa Francisc va vizita toată România, într-un anumit fel: și geografic și din punct de vedere creștin-catolic, adică se va întâlni și cu Biserica Catolică de rit latin și cu Biserica Catolică de rit bizantin, greco-catolică, se va întâlni cu comunitățile de catolici din punct de vedere etnic, într-un anumit fel, sau lingvistic, cu cei care sunt majoritari de limbă maghiară, la Șumuleu Ciuc, sau cu cei care sunt majoritari de limbă română, la București, la Iași…
– Și cu comunitatea de romi de la Blaj…
– Acolo e un alt aspect pe care vreau să-l scot în evidență, un subiect destul de puțin tratat în România, după importanța pe care o are. E o minoritate roma destul de mare, în România, și nu cred că la nivelul opiniei publice sau la nivelul educațional, al planurilor de educație care se propun în România, sunt niște politici clare, coerente și mai ales competitive, adică eficace în privința integrării comunității roma.
– De ce a dorit neapărat Papa Francisc să se întâlnească cu comunitatea de romi de la Blaj?
– Nu neapărat. Pur și simplu, Papa Francisc s-a interesat și a dorit să dea un impuls sau să atragă puțin atenția asupra unei zone educaționale sau asupra unei categorii de populație din țara noastră care într-un anumit fel este marginalizată sau nu e tratată potrivit demnității umane pe care o are în virtutea Creației. Sigur, Papa Francisc are experiența asta, a marginalizării romilor, nu în România, ci acolo, în Italia. Recent a avut o astfel de întâlnire cu familii de romi chiar în Vatican și a vrut să atragă atenția autorităților publice locale și centrale de acolo, din Italia, că ar trebui altfel de politici, care să includă și această categorie de oameni în bunul mers al societății. Deci și la noi se vede, și-n altă parte, în Europa, o anumită oboseală sau dezinteres, nepăsare față de aceste minorități etnice, politici defectuoase în ceea ce privește includerea lor în buna conviețuire între toți membrii unei comunități sau ai unei societăți.
– Ați avut ocazia să-i cunoașteți personal pe ultimii trei papi – Ioan Paul al II-lea, Benedict al XVI-lea și Francisc. Ce au în comun și ce îi deosebește, uman și „oficial”, să zic așa?
– I-am cunoscut personal, dar nu într-o manieră foarte intimă sau foarte apropiată. Ca orice preot catolic m-am interesat de învățătura lor, de stilul lor de viață, de proiectele pe care le au, pastorale, la nivel internațional, mondial, dar și la nivelul țării noastre. Ce pot să vă spun este că fiecare, într-un fel, a strălucit. Are, Papa Ioan Paul al II-lea, figura unui Mesia, a unui Eliberator, a unui nou Moise, cel puțin pentru Europa, dar nu numai, ci și pentru alte țări de pe alte continente, unde a reușit să deblocheze, să spunem, lucruri amorțite sau înghețate de decenii, cum a fost Blocul Sovietic, de exemplu, în Europa, sau alte astfel de construcții ideologizate din punct de vedere social și politic, în America Latină sau în Asia. Deci îl văd așa, ca pe un fel de Mesia, un fel de Eliberator al omului, un mare promotor al drepturilor omului, de la naștere și până la moarte, după cum a spus el, întotdeauna, pentru a salva demnitatea și valoarea transcendentă a ființei umane.
– Papa Benedict?
– Papa Benedict al XVI-lea a venit cu o altă perspectivă asupra lumii, pornind de la experiența Bisericii în Europa, o experiență pătrunsă de o anumită teamă, de o anumită rezervă, pentru că Biserica a intrat într-un regim de minoritate și dialogul dintre Stat și Biserică a fost supus deseori unor presiuni ideologice din partea politicului, a fost o nouă tentativă a politicului de a-și asuma și controlul asupra Bisericii și asupra religiosului. Ei bine, din acest punct de vedere, Papa Benedict a voit să păstreze și să ofere un exemplu de coabitare a Bisericii cu Statul într-un regim de democrație, care să fie bazat pe valori, pe principii, a promovat un dialog între rațiune și credință, între provocările modernității și răspunsurile Evangheliei la noile probleme care au apărut în societatea europeană și în lumea întreagă. Sigur, din acest punct de vedere, Papa Benedict al XVI-lea a avut un profil mai… antropologic, într-un fel, adică a coborât cumva în interiorul omului și a încercat să atragă atenția tuturor celor care cred, indiferent de confesiunea lor, că în interior, în inima omului, acolo se duc marile bătălii. Și de aceea a pledat pentru această formare interioară, a inimii, a conștiinței, a mentalității, ca omul să poată să reziste la provocările care apar în zilele noastre.
– Și Papa Francisc…?
– Papa Francisc, cum am spus, este un papă cu o altă charismă, cu un alt accent, provine din familia iezuiților, are o educație de tip iezuit, foarte bine instruit, dar am văzut că are o inimă de franciscan. Are cap de iezuit și inimă de franciscan. Atent la ceea ce se întâmplă cu lumea de astăzi și într-un anumit fel fidel unei convingeri proprii, și anume (aceea că) Biserica strălucește și se schimbă pornind de la periferii, nu de la centru. Și această idee a lui, că e un timp al globalizării indiferenței și răcelii dintre oameni și noi ar trebui să răspundem printr-o globalizare a solidarității și a carității sau a dragostei frățești, antrenează toate activitățile lui, și cele de tip magisterial și cele de tip pastoral. Prin urmare, el e preocupat mai degrabă să inițieze procese de transformare, de schimbare a unor comunități, mai mici sau mai mari, pornind de la periferie, fiind mereu convins că timpul este superior spațiului, adică nu mai contează prea mult locurile, astăzi, ci contează timpul acela pe care ți l-a dat Dumnezeu și pe care prin propria ta credință poți să-l transformi într-un timp favorabil mântuirii tale și a celor din jur.
Deci e o altă abordare. Slavă Domnului, Biserica Catolică a avut mereu astfel de oameni providențiali, nu degeaba se spune că Duhul Sfânt e acela care îi inspiră pe cardinali să aleagă un succesor al Sfântului Petru și un Episcop al Romei. De fiecare dată mulțumim lui Dumnezeu că am avut papii potriviți la timpul potrivit.
– Dincolo de caracterul oficial al călătoriilor pe care le efectuează Papa Francisc în toate colțurile lumii și dincolo de ce poate aduce la noi prin vizita sa, ce credeți că poate găsi la noi și primi de la noi, Suveranul Pontif, diferit de alte părți?
– Cred că un ecou al latinității la care participă și el prin sânge, prin educație, prin credință. Papa Francisc va avea din partea noastră un ecou al latinității din el. Asta, pe de o parte. Pe de altă parte, sigur, Sfântul Părinte este interesat de modelul creștin pe care îl propune Biserica Ortodoxă. Și fiind România o țară majoritar ortodoxă, cred că va avea ochii mari asupra Bisericii Ortodoxe și urechile deschise să audă despre experiența creștină pe care o întreține, o susține Biserica Ortodoxă. Din acest punct de vedere, cred că noi am putea să-i dăm multe și să-i umplem „bagajele”, cele intelectuale, spirituale, pe care Papa le poate duce de aici, din România.
– À-propos de „bagaje”: oare cântărește aici și „bagajul” de suferință pentru Christos și pentru libertate din timpul comunismului ateu?
– Sigur că da. Din acest punct de vedere contează foarte mult întâlnirile particulare pe care el le va avea cu Patriarhul Daniel, ce vor discuta doar ei doi, la un moment dat, ce întâlnire și ce discuții va avea și cu membrii Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe. Apoi, trecând dincolo de acestea, este experiența pe care o va trăi pe Câmpia Libertății, prezidând Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie de beatificare a celor șapte episcopi martiri. După părerea mea, acolo este vârful, culmea vizitei Papei Francisc în România, fiindcă trăim și în zilele noastre vremuri de presiune ideologică la adresa creștinilor, a manifestării credinței în public. Acolo, la Blaj, se va celebra Darul Libertății, Dar de mântuire și de umanizare și de încreștinare. Pe acea Câmpie a Libertății vor fi ridicați la cinstea altarelor șapte episcopi care au murit pentru libertate: libertatea manifestării propriilor credințe, la nivel individual, dar și la nivel comunitar, eclesial. Prin urmare, simbolismul acelei celebrări, cumva acoperă toată vizita Papei în România și sunt etape pregătitoare toate celelalte, fiindcă acolo va fi vârful tuturor ceremoniilor la care va participa Sfântul Părinte în România.
– La vizita Papei Ioan Paul al II-lea în România, pe străzile Bucureștiului s-a strigat „Unitate! Unitate!”. Strigătul a venit și de la ortodocși și de la catolici. Credeți că suntem mai aproape de unitate acum, decât în urmă cu 20 de ani? Motto-ul „Să mergem împreună”, sub care se desfășoară vizita Papei Francisc în România, este și un îndemn adresat Bisericii Ortodoxe? 
– În 20 de ani de la vizita Papei Ioan Paul al II-lea mulți creștini ortodocși care aveau anumite rezerve față de Biserica Catolică, în general, și-au schimbat opinia, și-au schimbat, dacă vreți, inima. Ei bine, cât sunt de mulți, noi nu putem cuantifica, însă adevărate transformări de atitudine față de creștinii catolici în rândul creștinilor ortodocși, am simțit. Au avut loc astfel de transformări, chiar dacă nu s-au ridicat la un nivel teologic sau cultural, să fie formulate, să fie închegate. Sigur că ierarhia, mai departe are, exact ca luna, fazele lunii: când e mai plină, când mai puțin plină… Se mișcă așa, în funcție de o anumită poziție pe care o are față de Soarele care este Christos. La fel și Biserica – Ortodoxă sau Catolică… Are anumite faze, câteodată e mai întunecată, câteodată e mai luminată. Important este că suntem pe drum, continuăm dialogul și dialogul rămâne cea mai bună cale să putem să ne apropiem unii de ceilalți într-un spirit pe care l-a voit Iisus, atunci când s-a rugat pentru ca toți ucenicii săi să fie una și astfel lumea să creadă. Convingerile acestea, sigur, se construiesc în timp și victoriile cred că se consemnează în timp. Aș vrea să mai adaug aici că sunt 4 milioane de români care au acum un regim de diaspora și trăiesc, mulți dintre ei (un milion și ceva), în Italia (un milion și ceva), în Spania, țări majoritar catolice, cu o cultură și o tradiție catolică. Evident că și ei au altfel de sentimente și de atitudini față de Biserica Catolică. Deci, dacă e să ne uităm la cifre, sigur că trebuie să-i cuprindem și pe cei din diaspora. Dar, repet, aceste victorii spirituale nu contează cantitativ, ci calitativ. Poate să fie numai unul singur, și dacă și-a schimbat dintr-odată inima, e o mare victorie. Și cred că și Mântuitorul Iisus vrea același lucru, adică schimbarea inimilor și nu înmulțirea… numerelor. Nu cantitativ, ci calitativ să fie schimbat dialogul acesta în favoarea unității creștine.
– S-a vorbit de dimensiunea ecumenică a vizitei pe care Papa Francisc o face în România. Știți dacă la ceremonia de beatificare a celor șapte martiri ai Bisericii Greco-Catolice, care va avea loc la Blaj, au fost invitați Patriarhul și membrii Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române?
– Știu că episcopii au adresat asemenea invitații către autoritățile locale și centrale, religioase și politice. Am vorbit acum la Blaj cu unul dintre membrii comisiei de pregătire a vizitei și mi s-a spus că au adresat invitații și tuturor capilor Bisericilor Orientale, inclusiv celor din România. Deci tuturor capilor, și din România și din țările din jur. Data limită pentru confirmarea participării e 15 sau 16 mai și atunci vom ști cine vine și cine nu vine.
– Știți cumva și câți pelerini s-au înscris în total pentru vizita Papei Francisc în România, în toate cele patru orașe?
– Sunt peste 200.000, aproape de 300.000. Acești pelerini înscriși vor să primească Sfânta împărtășanie, sunt oameni catehizați, educați, formați și vor să participe la liturghie și să se împărtășească. Dacă s-au înscris, ei vor fi plasați în niște locuri speciale, unde preoții vor ajunge cu Sfânta împărtășanie și-i vor împărtăși. Vor fi plasați în locuri foarte apropiate de traseul pe care îl va străbate Sfântul Părinte, așa încât îl vor vedea de la un metru, un metru și jumătate. Toți cei înscriși, de peste tot, vor primi un sac al pelerinului în care se află: o eșarfă, un tricou, o iconiță cu o rugăciune, o broșură cu liturghia și cu cântările de la liturghie, o sticlă de apă. De aceea noi am vrut să știm câte astfel de pachete să pregătim, de asta s-a făcut înscrierea. Dar, bineînțeles că sunt spații largi, în care pot veni și cei neînscriși, curioși, doritori să îl vadă pe Sfântul Părinte. Așa a fost și la vizita Papei Ioan Paul al II-lea, când străzile au fost inundate de oameni.
M. TRIPON
