Scrie-ne un mesaj!

Dacă doriți să ne contactați pentru a ne întreba ceva sau a ne sugera ceva, sau pur și simplu pentru a ne saluta, vă rugăm să folosiți formulatul alăturat. Vom încerca să vă răspundem cât mai repede cu putință.

Echipa e-communio.ro


3 - = 1
* Toate câmpurile marcate sunt obligatorii
Ultimele știri
e-communio.ro logo

Să-l imităm pe Isus şi să-i cerem ajutorul

 
Să-l imităm pe Isus şi să-i cerem ajutorul
  • 15 Mai 2019
  • 1930

«Iată-ne în sfârşit ajunşi la cea de-a şaptea cerere din rugăciunea "Tatăl nostru": "Ci ne mântuieşte de cel rău". (Mt 6, 13b) Prin această expresie, cine se roagă nu cere doar să nu fie abandonat în momentul ispitirii, ci imploră şi eliberarea de cel rău.» Astfel a explicat pontiful la audienţa generală de miercuri, 15 mai a.c., din Piaţa Sfântul Petru, continuând şirul catehezelor dedicate rugăciunii "Tatăl nostru".

Oprindu-se asupra celei de-a şaptea rugăminţi pe care i-o adresăm Tatălui ceresc rostind "Rugăciunea Domnească", papa Francisc a evidenţiat că, prin această dublă rugă: "nu ne abandona" şi "eliberează-ne" reiese o trăsătură esenţială a rugăciunii creştine: şi anume caracterul filial.

Papa Francisc: «De fapt, rugăciunea creştină nu închide ochii în ceea ce priveşte viaţa. Este o rugăciune filială şi nu o rugăciune infantilă. Nu este într-atât de  infatuată de paternitatea lui Dumnezeu încât să uite că parcursul omului este plin de necazuri. Dacă nu ar fi fost ultimele versete din "Tatăl nostru" cum s-ar putea ruga cei păcătoşi, cei persecutaţi, cei disperaţi, muribunzii?»

Vorbind despre răul care, în viaţa noastră, este "o prezenţă incontestabilă", pontiful a definit cărţile de istorie "un catalog dezolant în ceea ce priveşte existenţa noastră care, în această lume, a fost deseori falimentară".

Papa Francisc: «Există un rău misterios care, cu siguranţă, nu este opera lui Dumnezeu – da, nu este lucrarea lui Dumnezeu – dar care pătrunde însă în mod tăcut printre cutele istoriei. Pe furiş ca un şarpe care-şi poartă veninul în tăcere. În unele momente pare să preia controlul: in unele zile prezenţa sa pare chiar mai clară decât cea a milostivirii lui Dumnezeu.»

«Ultimul strigăt din "Tatăl nostru" se îndreaptă împotriva acestui rău "cu borduri largi", care ţine sub umbrela sa experienţe din cele mai diverse: situaţii de doliu, suferinţe nevinovate, sclavie, folosirea celuilalt, plânsul copiilor nevinovaţi», a mai spus Sfântul Părinte, evidenţiind că toate aceste evenimente "protestează în inima omului şi dau voce ultimei cereri din rugăciunea lui Isus".

Explicând că tocmai în istorisirile Pătimirii unele expresii din rugăciunea "Tatăl nostru" îşi găsesc ecoul cel mai impresionant, deoarece Isus a trăit pe deplin atacul celui rău, cunoscând nu doar moartea pe cruce, nu doar singurătatea, dar şi dispreţul şi umilinţa şi cruzimea, Suveranul Pontif ne îndeamnă să-l imităm pe Isus şi să-i cerem ajutorul.

Papa Francisc: «Dragi fraţi şi surori, [rugăciunea] "Tatăl nostru" se aseamănă cu o simfonie care solicită să se realizeze în fiecare dintre noi. Creştinul ştie cât este de subjugătoare puterea celui rău dar, în acelaşi timp, se raportează la experienţa lui Isus care nu a cedat nicicând la măguliri, invocându-i ajutorul.»

«Astfel, rugăciunea lui Isus ne lasă cea mai preţioasă dintre moşteniri: prezenţa Fiului lui Dumnezeu care ne-a eliberat de cel rău», a spus pontiful, amintindu-ne că "din iertarea lui Isus izvorăşte pacea, adevărata pace".



Sursa:vaticannews.va/ro