Miercuri, 1 mai 2019, papa Francisc a continuat seria catehezelor dedicată rugăciunii ”Tatăl Nostru” și a vorbit de această dată despre invocația ”Nu ne duce pe noi în ispită”. ”În timpul agoniei”, a spus papa la cateheză, ”Dumnezeu îi cere omului să nu-l abandoneze, iar omul doarme. În timpul în care omul cunoaște încercarea, Dumnezeu, în schimb, veghează”.
Deși omul doarme atunci când Dumnezeu ”este în agonie” și îi cere să nu-l abandoneze, Dumnezeu, în schimb, când omul este la încercare, nu încetează să vegheze asupra lui. Este, pe scurt, cateheza papei Francisc de la audiența generală de miercuri, 1 mai 2019, desfășurată în Piața Sfântul Petru, cu participarea a peste douăzeci de mii de romani și pelerini.
Pontiful a continuat seria catehezelor dedicată rugăciunii ”Tatăl Nostru” și a vorbit de această dată despre invocația ”Nu ne duce pe noi în ispită” (Mt 6,13). La saluturile finale, papa a menționat comemorarea liturgică a Sfântului Iosif Muncitorul și a îndemnat pelerinii ca la devoțiunile dedicate Maicii Domnului în luna mai să se roage pentru Biserică, patrie și pace.
Încă de la începutul catehezei, papa a remarcat dificultatea de a traduce bine în limbile moderne cunoscuta invocație din rugăciunea domnească Tatăl Nostru: ”Nu ne duce pe noi în ispită”. ”O altă versiune”, a adăugat imediat pontiful, este: ”Nu lăsa să cădem în ispită”. Dacă ”toate traducerile moderne șchioapătă un pic”, a spus papa la cateheză, ”asupra unui element, însă, putem găsi o convergență de o manieră unanimă: oricum s-ar înțelege textul, trebuie să excludem faptul că Dumnezeu ar fi protagonistul ispitelor care amenință calea omului. Ca și cum Dumnezeu ar sta la pândă pentru a întinde curse și capcane fiilor săi. O interpretare de acest fel este în contrast mai întâi de toate cu textul însuși și este departe de chipul lui Dumnezeu pe care ni l-a revelat Isus”.
Papa Francisc: «Să nu uităm [cuvântul] Tată. ”Tatăl Nostru” începe cu ”Tatăl”. Este un tată care nu întinde curse fiilor săi. Creștinii nu au a face cu un Dumnezeu invidios, în competiție cu omul, sau unul care se amuză punându-l la încercare. Acestea sunt imagini de la numeroasele divinități păgâne, nu? Citim în Scrisoarea apostolului Iacob, care spune următoarele: ”Nimeni să nu spună când este ispitit: De la Dumnezeu sunt ispitit, pentru că Dumnezeu nu poate fi ispitit la rău și nici nu ispitește pe nimeni” (1,13). Dimpotrivă: Tatăl nu este autorul răului. Niciunui fiu care îi cere un pește nu îi va da un șarpe (cf. Lc 11,11) – după cum învață Isus – și când răul se înfățișează în viața omului, combate alături de el pentru ca să fie eliberat de rău. Un Dumnezeu care întotdeauna combate pentru noi, nu împotriva noastră. Tatăl! Acesta este sensul în care noi ne rugăm Tatăl Nostru».
Încercarea și ispita sunt două momente mereu prezente în viața omului, dar și în viața lui Isus însuși. În viața Fiului lui Dumnezeu vedem că «invocațiile cele mai grele din Tatăl Nostru, cele de la finalul textului, au fost deja ascultate: Dumnezeu nu ne-a lăsat singuri, ci în Isus El se arată drept ”Dumnezeu-cu-noi” până la cele din urmă consecințe».
Papa Francisc: «Este cu noi când ne dă viața, este cu noi în timpul vieții, este cu noi în bucurie, este cu noi în încercare, este cu noi în tristețe, este cu noi în înfrângeri, când noi păcătuim, dar este întotdeauna cu noi pentru că este Tată și nu ne poate părăsi».
”Dacă suntem tentați să comitem răul, negând fraternitatea cu ceilalți și dorind o putere absolută asupra tuturor și peste toate”, a spus mai departe pontiful, ”Isus a combătut deja pentru noi această ispită: o dovedesc primele pagini ale Evangheliilor. Imediat după ce a primit botezul de la Ioan, în mijlocul mulțimii de păcătoși, Isus se retrage în pustiu și este ispitit de Satana”.
Papa Francisc: «Acesta este felul în care a început viața lui Isus, viața sa publică, cu ispita care vine de la Satana. Satana era prezent acolo. Multă lume spune: ”Ce rost are să vorbim de diavol, care este o realitate din vechime, diavolul nu există”. Dar uite ce te învață Evanghelia: Isus s-a confruntat cu diavolul, a fost ispitit de Satana. Isus respinge orice ispită și iese victorios».
Dumnezeu nu ne lasă singuri nici chiar în fața ”încercării supreme”. Când Isus se retrage în Grădina Ghetsemani ca să se roage, inima sa este cuprinsă de o angoasă de nedescris. ”El simte singurătatea și abandonul, [este] singur, cu greutatea tuturor păcatelor lumii pe umerii săi. Singur, cu o angoasă imposibil de redat în cuvinte. Încercarea este atât de sfâșietoare încât se întâmplă ceva neașteptat. Isus nu cerșește niciodată iubire pentru sine, și totuși, în noaptea aceea, a simțit în sufletul său o tristețe de moarte, și atunci cere apropierea prietenilor săi: «Rămâneți aici și vegheați cu mine» (Mt 26,38). După cum știm, discipolii, apăsați de o amorțeală provocată de frică, au adormit”.
Papa Francisc: «În timpul agoniei, Dumnezeu îi cere omului să nu-L părăsească, iar omul, în schimb, doarme. În timpul în care omul cunoaște încercarea sa, Dumnezeu, în schimb, veghează. În clipele cele mai urâte ale vieții noastre, în momentele cele mai dureroase, în ceasurile cele mai zbuciumate, Dumnezeu veghează împreună cu noi, Dumnezeu luptă împreună cu noi, este întotdeauna aproape de noi. De ce? Pentru că este Tată. Așa am început rugăciunea: ”Tatăl Nostru”. Un Tată nu-i abandonează pe fiii săi».
Când omul se află față în față cu ceasul încercării, este ”mângâierea noastră să știm că această vale, de când Isus a trecut prin ea, nu mai este pustie, ci binecuvântată de prezența Fiului lui Dumnezeu. El nu ne va părăsi niciodată”. Sfântul Părinte a încheiat cateheza cu această rugăciune:
Papa Francisc: «Îndepărtează de la noi, Doamne, ceasul încercării și al ispitei. Dar când va veni pentru noi ceasul acela, arată-ne, Tatăl Nostru, că nu suntem singuri, că Tu ești Tată! Arată-ne că Isus Cristos a luat asupra sa povara acelei cruci! Arată-ne că Isus ne cheamă să o ducem împreună cu El, abandonându-ne încrezători iubirii de Tată!»
