Pe 20 octimbrie 2016 a avut loc unul dintre cele mai mari evenimente ale ultimelor secole: îndepărtarea plăcii de marmură care străjuia locul în care, conform tradiției, se găsea mormântul lui Isus, în Bazilica Sfântului Mormânt din Ierusalim.
Sub acea placă se găsea o alta, și ea din marmură de culoare gri, cu o fisură laterală și o cruce de Lorena. Cel mai probabil datează din perioada cruciadelor, de la începutul secolului al XII-lea.
După ce a fost îndepărtată și a doua placă a apărut surpriza, în baza mărturiilor adunate din diverse surse. Chiar sub această placă a fost descoperit un element fundamental al sitului: o bancă de piatră săpată în stâncă și conectată direct la peretele vertical, și acesta săpat în stâncă, în spatele ei.
Cronicile călătorilor medievali ca Felix Faber (1480), care vede locul fără actualul capac de marmură, arată că banca și peretele erau sculptate dintr-o singură bucată de piatră, care corespunde la peretele nordic al camerei mici, locul în mod tradițional venerat ca fiind mormântul lui Isus.
A doua surpriză a fost dezvăluită de faptul că peretele de sud al încăperii, corespundea unui alt perete vertical, din piatră, de aproximativ 2 metri înălțime. Prin urmare, Bazilica Sfântului Mormânt conține un sit format din doi pereți de piatră (nord și sud) și o bancă (pe latura nordică) - totul fiind sculptat în piatră. Pardoseala originală din piatră a mormântului, care urmează să fie descoperită, ar trebui să se găsească sub pardoseala de marmură existentă.
Elementele arheologice descrise sunt în concordanță cu datele care se găsesc în Evanghelii: Matei 27, Marcu 15-16, Luca 24 și Ioan 19-20.
Relativ aproape de locul unde Isus a fost răstignit, Iosif din Arimeteea deținea un mormânt, care nu era încă utilizat de nimeni (obiceiurile de înmormântare evreiești ale vremii, impuneau în general, o înmormântare rapidă într-un mormânt de mici adâncimi. Mormintele celor săraci erau acoperite cu pietre, iar bogații își cumpărau morminte de familie sau morminte în care trupurile le erau așezate în nișe săpate în pereți. Acestea conțineau și bănci de piatră pentru pregătirea trupului sau pentru cei care vizitau mormântul). Mormântul trebuia să fie închis cu o piatră mare care, potrivit Evangheliilor, a fost rostogolită pentru a acoperi intrarea. Acest tip de închidere este acela care se folosea pentru camerele funerare, în general săpate în stâncă.
Banca de piatră este menționată și în Evangheliile după Marcu și Ioan. În Marcu 16, 5 se spune că femeile au intrat în mormânt și au găsit „un tânăr șezând în partea dreaptă, îmbrăcat în veșmânt alb”. Ioan 20, 12 afirmă că „au văzut doi îngeri în veşminte albe şezând, unul către cap şi altul către picioare (încă odată, în zona băncii), unde zăcuse trupul lui Isus”.
Atunci când Isus a fost îngropat, vinerea, chiar înainte de apusul soarelui, trupul său a fost așezat pe o bancă de piatră, așa cum menționează Evangheliile, deoarece necesita o pregătire adecvată, care nu putea fi făcută în acel moment, pentru că începea timpul Sabatului.
Cercetările arată că datele arheologice și Evangheliile sunt în concordanță. Elementele arheologice nu trebuie interpretate ca demonstrații care stabilesc (sau nu) chestiunea credinței, ci stimulează caracterul rezonabil, bazat pe veridicitate.
Evangheliile canonice sunt documente care aparțin primelor secole ale creștinismului. Din acestea derivă o revoluție religioasă începută pe o bancă săpată în piatră, într-un mormânt din Ierusalim, în urmă cu două mii de ani.
Traducere: Liviu Ursu
