Într-un articol de fond, directorul editorial, Andrea Tornielli, aduce amănunte cu privire la semnificaţia gestului papei Francisc de la încheierea reculegerii spirituale pentru pace în Sudanul de Sud, cu desfăşurarea în zilele de 10 şi 11 aprilie, la Casa Sfânta Marta, din Vatican.
«Gestul surprinzător şi impresionant al papei Francisc de la încheierea reculegerii spirituale de două zile pentru pace în Sudanul de Sud, găzduită de papa Francisc la reşedinţa sa, are o savoare evanghelică. Gestul a fost făcut cu o săptămână înainte ca acelaşi gest să se repete în bisericile din întreaga lume pentru a aminti Cina cea de Taină, când Isus – în ajunul Pătimirii sale, spălând picioarele apostolilor – a indicat calea slujirii.
La Casa Sfânta Marta, după ce le-a cerut "ca un frate" liderilor Sudanului de Sud "să rămână în pace", papa Francisc – cu vizibilă suferinţă – a voit să se îngenuncheze în faţa lor pentru a le săruta picioarele. S-a prostrat aşadar în faţa preşedintelui Republicii Sudanul de Sud – Salva Kiir Mazardit – şi a vice-preşedinţilor desemnaţi, printre care Riek Machar şi Rebecca Nyandeng De Mabio.
O imagine cu un puternic impact care nu se înţelege decât în climatul de iertare reciprocă care a caracterizat cele două zile de reculegere spirituală. Nu un summit politico-diplomatic, ci o experienţă de rugăciune şi de reflecţie comună între lideri care, chiar dacă au încheiat un acord de pace, au dificultăţi în privinţa respectării acestuia.
În convingerea credincioşilor, pacea se invocă în faţa lui Dumnezeu. Şi se invocă totodată în faţa sacrificiilor atâtor victime nevinovate ale urii şi ale războiului. Ceva trebuie să se fi întâmplat în acele ore la Casa Sfânta Marta, mai ales între liderii Sudanului de Sud care au acceptat invitaţia Episcopului Romei care are şi titlul de "Slujitor al slujitorilor lui Dumnezeu". S-a îngenunchiat cu efort pentru a le săruta picioarele; papa s-a îngenuncheat în faţa a ceea ce Dumnezeu a suscitat în timpul acestei întâlniri de rugăciune.
Gesturi asemănătoare, ce reprezintă icoana evanghelică a slujirii, nu sunt noi în istoria recentă a papalităţii. La 14 decembrie 1975, sfântul Paul al VI-lea, în Capela Sixtină, celebrând zece ani de la ştergerea reciprocă a excomunicărilor dintre Biserica Romei şi Biserica Constantinopolului, a coborât de la altar la sfârşitul Sfintei Liturghii, purtând încă veşmintele sacre şi s-a aruncat la picioarele mitropolitului Meliton al Calcedoniei, reprezentant al patriarhului Dimitrios. Un gest care trimite cu gândul, pe de o parte, la gestul spălării picioarelor, înfăptuit de Isus, şi – pe de altă parte – la evenimentele Conciliului din Florenţa când, în 1439, patriarhii ortodocşi au refuzat să sărute picioarele papei Eugen al IV-lea.
În relaţia cu alţi fraţi creştini, ca şi în faţa acelora care-şi lasă inima atinsă şi acceptă gesturile de reconciliere şi de pace, papilor – în calitate de Slujitori ai slujitorilor lui Dumnezeu – nu le este teamă să se umilească pentru a-şi imita Maestrul.»
