Ion Gavrilă Ogoranu vorbea despre episcopul Ioan Suciu ca despre un sfânt. Auzise despre el pe când era membru în Frăţiile de Cruce , iar mai apoi îi ascultase predicile când era student la Cluj. Când prigoana comunistă a început, iar el a format, în 1948, grupul de luptători din Munţii Făgăraşului purtau cu ei cărţile scrise de episcopul Ioan Suciu, fiindu-le cărţi de căpătâi. ,,Eroism”, ,,Mama” , ,,Tinereţe” au fost găsite asupra lor când au fost prinşi prin trădare de Securitate. În jurământul conceput pe Vârful Buzduganul din Munţii Făgăraşului în Săptămâna Mare din 1954, luptătorii făgărăşeni au scris: ,,Nu avem de apărat nici averi nici interese de clasă. Ceea ce ne-a mânat aici a fost dragostea de neam, liberă de orice meschinărie. Am simţit în ceasurile negre, mâna lui Dumnezeu, am simţit cuvintele Domnului, care ne-a spus că fără El, nu putem face nimic…”. Ion Gavrilă Ogoranu a respectat jurământul, mărturie stând cele şapte volume ,,Brazii se frâng, dar nu se îndoiesc”. Volumul VI al seriei intitulat ,,Episcopul Ioan Suciu în faţa furtunii” este dedicat vieţii şi martiriului episcopului greco-catolic al Arhidiacezei de Alba Iulia şi Făgăraş. Volumul VI cuprinde documente din arhiva Siguranței, Jandarmeriei, Miliției și Securității comuniste, aflate la CNSAS şi pe care autorul le-a cercetat odată cu dosarele Grupului Gavrilă.
EPISCOPUL, ,,UN ELEMENT PERICULOS” PENTRU REGIM
„Episcopul Ioan Suciu a fost unul dintre puţinii oameni din ţara noastră care au intuit din timp pericolul comunist pentru neamul românesc şi cel mai pregătit în a-i face faţă“, scria Ion Gavrilă Ogoranu în prefaţa volumului VI dedicat episcopului Ioan Suciu. Documentele aduse drept mărturie de Ion Gavrilă Ogoranu încep cu cele datate februarie 1947, cînd şefii Siguranţei din Oradea, Czeller şi Elekes T., l-au pus sub urmărire pe „numitul episcop Suciu Ioan“. Episcopul era „recomandat“ ca un element foarte periculos pentru regim. Printre probele împotriva sa au fost depuse la dosar chiar pastoralele şi îndemnurile episcopului, făcute fără teamă credincioşilor. Predicile lui adunau sute de persoane în fiecare biserică unde poposea pentru a le vorbi de Iisus, de credinţa adevărată şi despre neamul românesc. De trei ori a fost ridicat de Securitate, la Bucureşti, Făgăraş şi Alba Iulia. A fost ameninţat cu grele pedepse, dacă va mai predica. Dar a fost şi ademenit cu promisiuni de mărire ierarhică, dacă va înceta să mai predice. Episcopul n-a cedat nici în faţa ameninţărilor, nici a promisiunilor făţarnice. „Episcopul Ioan Suciu a făcut parte din elita neamului. Prin eroi trăieşte neamul românesc şi numele lui trebuie pus alături de cei cu care a luptat pentru ca neamul să fie liber“, spunea medicul Teofil Mija, fost deţinut politic şi unul dintre apropiaţii grupului Ogoranu.
PREDICI ÎN SATELE FĂGĂRĂŞENE
Torţionarul de temut Gheorghe Crăciun îi supraveghea activitatea când se afla în zona Sibiu-Braşov. Multe note informative a scris Crăciun pe care le-a trimis la superiorii din Securitate coordonaţi direct de la Moscova. În luna septembrie 1948, episcopul Ioan Suciu avea programate întâlniri cu credincioşii din Ţara Făgăraşului. A poposit la Copăcel în ziua de 25 septembrie 1948 pentru a participa la sfinţirea bisericii, iar apoi a vorbit şi altor localnici din satele făgărăşene. Pr. Ivan Gheorghe, vicar la Copăcel, a anunţat programul episcopului Ioan Suciu în satele pe care le-a vizitat. ,,Numai cu sânge se poate scrie o istorie, şi dacă vom fi vrednici, îl vom vărsa!” le spunea credincioşilor prin predicile sale. O circulară scrisă de episcop a fost răspândită în satele făgărăşene, dar ajunsese şi la Securitate. ,,Cu ajutorul unei iude, Episcopul a fost atras într-o maşină a Securităţii. I s-au pus ochelari negri, a fost legat, şi ţinut forţat întreaga noapte, nu se ştie unde, şi anchetat, iar apoi dus la Blaj, spre dimineaţă. Preasfinţitul, ulterior, nu face decât câteva aluzii la ce s-a întâmplat atunci” explică Ion Gavrilă Ogoranu în Vol VI, despre vizita în Ţara Făgăraşului. ,,Pentru Biserica Română Unită acum este ceasul Vinerii Mari. Acum, iubiți credincioși, se arată dacă suntem ai lui Cristos sau dacă ne ducem cu Iuda Vânzătorul. Acum, Domnul Isus ne dă prilej să fim părtași la suferințele sale pentru Biserica Sa… Vă vor amenința, vă vor bate, vă vor duce la judecăți și înaintea judecătorilor nu vă înfricoșați, Dumnezeu este cu fiecare dintre noi și nu vă lasă” a predicat episcopul Ioan Suciu.
EXTRASE DIN DOCUMENTELE CUPRINSE ÎN VOLUMUL VI
Nota confidențială din 1 aprilie 1947 a Siguranței Oradea către Siguranța Blaj: ,,Rugăm binevoiți a dispune depunerea sus- numitului Episcopul Ioan Suciu sub stricta supraveghere întrucât este un element foarte periculos privitor la siguranța statului”.
Nota informativă a Jandarmeriei Blaj din 19 aprilie 1947: ,,Predica din prima zi de Paști a fost o instigare contra regimului și a Rusiei Sovietice”.
Ordinul circular al Inspectoratului Regional de Siguranță Cluj: ,,Luați măsuri de urmărire a episcopului greco-catolic din Blaj, care vizitează parohiile. Se va căuta documente, fotografii, cu cine ia legătura. Veți face raport imediat”
Poliția și Siguranța din Oradea au consemnat și Sinodul Episcopilor greco-catolici din 22 octombrie 1947. Față de ordinul Ministerului de Interne ca duminică, 24 octombrie să se ceară în toate bisericile condamnarea lui Iuliu Maniu episcopii au refuzat în unanimitate. Episcopul Ioan Suciu a spus: ,,Nu se poate predica acest lucru. Eu consider acest ordin al MI un atac și o provocare…”
Lt-col. Gheorghe Crăciun preciza în adresa din 19 oct. 1948 că în județul Târnava Mică ,,populația manifesta o îngrijorare generală față de acțiunea de unificare… cei mai mulți dintre preoții greco-catolici s-au abținut să semneze adeziunea… în imediata apropiere a Blajului populația s-a manifestat cu îndârjire… fostul episcop Suciu a dat dispozițiuni să se facă predici tip șablon în care să se facă aluzie la persecuțiile ce au venit asupra Bisericii Greco-Catolice”.
Lt.col. Gheorghe Crăciun: ,,Suntem informați că in bisericile greco-catolice din Ardeal se oficiază slujbe și se citesc rugăciuni pentru detinuții politici”
..,,Iubiţi tineri, dragi inimii mele,
..Cetatea Bisericii lui Cristos pe pămăntul românesc e lovită de fiii intunericului. Dar nu vă înfricoşaţi, nu şovăiţi…Să nu scrieţi pe paginile istoriei cuvintele laş şi trădător! Luptaţi, deci, pentru ce avem mai scump pe acest pământ. Luptaţi pentru patrimoniul de adevăr veşnic şi de Lumină; luptaţi pentru singurul mijloc de mântuire. Biserica lui Cristos, Fiul lui Dumnezeu… Răspândiţi evlavia către inima neprihanită a Maicii Domnului. Inmulţiţi altarele ei în familii, duceţi mai departe vestirea ei. Rugaţi-vă Sfântul Rozar şi faceţi pe alţii să se roage. Providenţa ne oferă un prilej unic de eroism, de sfinţenie, de mărturisire a convingerii creştine. Să nu refuzăm lui Dumnezeu şi Patriei această glorie sfântă. După aproape două mii de ani ne-a ajuns şi nouă rândul…Eu însă nu pot crede că neamul acesta şi fiii Bisericii lui Cristos între Români să formeze un sinistru iarmaroc de trădători…
În aceste umiliri, în aceste dureri şi batjocuri, ameninţări şi lovituri, în aceste răni vor fi inmormântaţi vrăjmaşii lui Dumnezeu, iar dacă va fi nevoie îi vom îneca în sângele nostrum” Blaj, 13 octombie 1948. Semnat, Ioan, Episcopul sufletelor voastre”.
CINE A FOST EPISCOPUL IOAN SUCIU
Episcopul Ioan Suciu s-a născut la Blaj în data de 4 decembrie 1907, părinţii săi fiind preotul Vasile Suciu şi Maria. Ioan Suciu era al patrulea, în ordine cronologică, dintre cei 5 băieţi şi 4 fete ale familiei părintelui Vasile Suciu. A făcut studiile primare la Blaj (clasele I – III), iar clasa a IV-a primară a făcut-o la Beiuş, din cauza primului război mondial. Încă din liceu, a fost prieten bun cu colegul său de clasă Tit Liviu Chinezu, care a devenit şi el, mai târziu, episcop. Prietenia lor a durat până la sfârşitul vieţii. A urmat studiile liceale la Blaj, la Liceul „Sfântul Vasile”. La vârsta de 17 ani s-a hotărât să devină preot. A fost trimis la Roma, la Colegiul Grec „Sf. Atanasiu”, unde a obţinut titlurile de doctor în filosofie şi în teologie. După incă alţi şase ani de studii la Institutul „Angelicum”, la 29 noiembrie 1931, a fost hirotonit preot, la Roma. Revenit în ţară, a fost numit profesor de religie şi limba italiană la Liceul comercial de băieţi, apoi la Academia de Teologie din Mica Romă (Blaj), la catedra de Morală şi Pastorală. Tânărul preot Ioan Suciu era inima şi sufletul tinerilor, pe care căuta întotdeauna să-i atragă spre virtute. A înfiinţat revista „Marianistul”, înlocuită mai apoi de publicaţia „Tinerimea Nouă”, care se adresa tinerilor. La 6 mai 1940 a fost numit episcop, iar la 20 iulie 1940, în ziua de Sfântul Ilie, a fost hirotonit episcop titular de Moglena (Slatina, Bulgaria) şi auxiliar al episcopului Valeriu Traian Frenţiu de la Oradea. Din 29 august 1941 a fost auxiliar, tot de Oradea, al episcopului Iuliu Hossu. Ioan Suciu s-a afirmat ca fiind unul dintre cei mari oratori ai Bisericii şi ca un prieten de suflet al tinerilor. În urma Dictatului de la Viena, de la 30 august 1940, sub ocupaţia horthystă (1940 – 1944), a rămas la Oradea, fiind persecutat şi arestat pentru câteva zile.
CU EL A ÎNCEPUT PRIGOANA ÎMPOTRIVA BISERICII UNITE
În anul 1947, episcopul Ioan Suciu a fost numit de Sfântul Scaun în funcţia de Administrator Apostolic al Arhidiecezei de Alba Iulia şi Făgăraş. În această calitate, a luptat, în mod susţinut, să salveze şcolile şi celelalte instituţii ale Bisericii Române Unite „naţionalizate” de autorităţile comuniste instalate la putere cu concursul trupelor sovietice de ocupaţie. Cu el s-a început prigoana împotriva Bisericii Române Unite. La 15 mai 1948 în organizarea guvernului a fost sărbătorit cu mare fast centenarul Adunării de la 3/15 mai 1848 de la Blaj, în prezenţa lui Gheorghe Gheorghiu-Dej şi a lui Petru Groza. Câmpia Libertăţii a fost decorată cu portrete ale lui Karl Marx, Friedrich Engels şi Lenin, respectiv cu panouri purtând inscripţia „Trăiască RPR!” În cadrul acestei manifestaţii mitropolitul ortodox Nicolae Bălan de la Sibiu a rostit un discurs de chemare a uniţilor la ortodoxie. Episcopului Ioan Suciu nu i s-a îngăduit să vorbească.
ARESTAREA
Ioan Suciu a fost primul episcop greco-catolic arestat de comunişti în noaptea „cuţitelor lungi“ româneşti în care a început desfiinţarea Bisericii Române Unite cu Roma. A fost un vinovat fără vină, închis pentru curajul de a fi luptat făţiş şi cu virulenţă împotriva sovietizării ţării. În noaptea de 28 spre 29 octombrie 1948 episcopul Ioan Suciu a fost arestat şi dus la Securitatea de la Sibiu. După două zile, a fost dus la Ministerul de Interne de la Bucureşti. De la Bucureşti, a fost transportat la Dragoslavele, reşedinţa de vară a Patriarhului ortodox, apoi la mănăstirea ortodoxă de la Căldăruşani, transformată în lagăr. De aici Ioan Suciu a fost ridicat în mai 1950, şi dus, de acolo, din nou la Bucureşti, în beciurile Ministerului de Interne, unde a fost supus anchetelor şi torturilor, iar apoi la închisoarea Văcăreşti. În octombrie 1950 a fost transferat la penitenciarul din Sighetu-Marmaţiei, unde a fost internat. Acolo au fost duşi şi ceilalţi episcopi din lagărul de la Mănăstirea Căldăruşani. La Sighet a rămas între 28 octombrie 1949 şi 27 iunie 1953. Ioan Suciu se afla închis, alături de alţi episcopi greco-catolici români, în celula 44 a închisorii de la Sighet.
MOARTEA SA A FOST RELATATĂ DE MONSENIORUL CORIOLAN TĂMĂIAN
,,În seara zilei de 26 iunie 1953, noi, Episcop Ioan Cherteş, Episcop Liviu Chinezu şi cu mine făceam de gardă (de câteva zile ştiam că va muri). Primul de gardă a fost Chinezu. Ceilalţi ne-am culcat. Pe la miezul nopţii, Suciu începe să recite cu glas înalt şi răspicat Tatăl nostru şi Născătoarea. Eu îl întrerupeam: – Staţi, să nu ne audă gardianul de afară! În timpul acesta a venit la mine la pat Chinezu şi mi-a spus că i se pare că Suciu nu e bine. M-am ridicat repede, am mers la el la pat, l-am pipăit, n-a reacţionat, dar respira încă. I-am trezit rapid pe ceilalţi din cameră, care s-au strâns în jurul patului său. Episcopul Iuliu Hossu i-a dat dezlegarea sacramentală, eu i-am ţinut într-o mână pulsul şi pe cealaltă i-am pus-o pe piept, la inimă, până când aceasta n-a mai bătut. Era 1 fără 20 de minute, în ziua de 27 iunie 1953”. Episcopul Suciu avea ulcer şi i se refuzase orice îngrijire medicală. Trupul neînsufleţit a fost aruncat într-o groapă comună, fără sicriu. Mormântul din cimitirul Săracilor de pe malul Izei a fost nivelat pentru a nu i se mai cunoaşte locul.
