Scrie-ne un mesaj!

Dacă doriți să ne contactați pentru a ne întreba ceva sau a ne sugera ceva, sau pur și simplu pentru a ne saluta, vă rugăm să folosiți formulatul alăturat. Vom încerca să vă răspundem cât mai repede cu putință.

Echipa e-communio.ro


9 - = 4
* Toate câmpurile marcate sunt obligatorii
Ultimele știri
e-communio.ro logo

Înainte de a-i condamna pe alții, să ne uităm la noi înșine

 
Înainte de a-i condamna pe alții, să ne uităm la noi înșine
  • 04 Mar 2019
  • 2232

”Toți avem defecte, toți. Și trebuie să fim conștienți de acest lucru. Înainte de a-i condamna pe alții, trebuie să ne uităm în noi înșine. În acest fel, putem acționa de o manieră credibilă, cu smerenie, mărturisind caritatea”. Este, pe scurt, mesajul papei Francisc de la rugăciunea ”Îngerul Domnului” recitată duminică, 3 martie ac.,  împreună cu romanii și pelerinii prezenți în Piața Sfântul Petru.

În alocuțiunea sa, pontiful a făcut un comentariu la evanghelia duminicii (Lc 6, 39-45) – a opta din timpul liturgic de peste an – în care Isus arată discipolilor săi calea de urmat cu ajutorul a trei comparații: un orb care conduce un alt orb, bârna din ochii celui care vrea să îndrepte micile defecte ale fratelui său și, în fine, pomul bun care nu poate să facă roade rele.

Referindu-se la întrebarea dacă un orb poate să conducă un alt orb (v. 39), pontiful a remarcat că ”Isus atrage atenția celor care au responsabilități de educație sau de conducere - păstorii de suflete, autoritățile publice, legiuitorii, învățătorii, părinții – îndemnându-i să fie conștienți de rolul delicat care le revine și să discearnă întotdeauna calea justă pe care să conducă persoanele”. Urmând exemplul și învățătura lui Isus, în special predica de pe munte, aceștia pot fi ”călăuze sigure și înțelepte”.

Superioritatea și ipocrizia, în schimb, sunt două atitudini care ruinează relațiile dintre persoane, în special atunci când una greșește. ”De ce”, se întreabă Isus, ”vezi paiul din ochiul fratelui tău, însă nu iei în seamă bârna din ochiul tău?” (v. 41). Dacă ”este întotdeauna folositor să-l ajutăm pe aproapele cu sfaturi înțelepte”, a spus mai departe papa Francisc, ”în timp ce observăm și corectăm defectele aproapelui nostru, trebuie să fim conștienți că și noi avem defecte. Dacă eu cred că nu am, nu pot să condamn sau să-i îndrept pe ceilalți”. 
Papa Francisc: «Toți avem defecte, toți. Și trebuie să fim conștienți de acest lucru. Înainte de a-i condamna pe alții, trebuie să ne uităm în noi înșine. În acest fel, putem acționa de o manieră credibilă, cu smerenie, mărturisind caritatea.»

Pomul bun se cunoaște după roadele sale, continuă Isus în Evanghelie, iar papa a subliniat că roadele fac referință la fapte, dar și la cuvinte. ”Chiar și după cuvinte se cunoaște calitatea pomului. Într-adevăr, cine este bun scoate din inima și din gura sa binele și cine este rău scoate răul, practicând exercițiul cel mai detestabil între noi, care este murmurarea, bârfirea, vorbirea de rău a celorlalți”.
Papa Francisc: «Acest lucru distruge. Distruge familia, distruge școala, distruge locul de muncă, distruge cartierul. Războaiele încep de pe limbă. Să ne gândim un pic la această învățătură a lui Isus și să ne întrebăm: eu îi vorbesc de rău pe alții? Caut mereu să-i murdăresc pe alții? Pentru mine este mai ușor să văd defectele celuilalt decât pe ale mele? Și să căutăm să ne îndreptăm cel puțin un pic. Ne va prinde bine tuturor.»

După rugăciunea ”Angelus”, papa a salutat pelerinii din Italia și din diferite țări, în special pe cei din Polonia și Spania. Remarcând prezența numeroasă a copiilor care se pregătesc la sacramentul Mirului, papa i-a încurajat să meargă înainte cu bucurie și generozitate, ”mărturisind pretutindeni bunătatea și milostivirea Domnului”.

Primiți și Binecuvântarea apostolică invocată de Sfântul Părinte la rugăciunea ”Îngerul Domnului”, binecuvântare ce ajunge prin mass-media la toți cei care o primesc în spirit de credință.

 

A. Dancă



Sursa:vaticannews.va/ro