«Continuăm parcursul nostru pentru a învăţa din ce în ce mai bine să ne rugăm după cum ne-a învăţat Isus», a spus Sfântul Părinte la cateheza audienţei generale de miercuri, 13 februarie, desfăşurată în Aula Paul al VI-lea, din Vatican. Cea de-a şasea cateheză dedicată rugăciunii "Tatăl nostru", s-a intitulat "Tatăl nostru, al tuturor", pontiful explicând că, în ciuda confidenţialităţii totale a rugăciunii unui discipol, aceasta nu coboară niciodată la nivelul intimismului, în sensul că "în secretul conştiinţei, creştinul nu lasă lumea de cealaltă parte a uşii camerei sale, ci poartă în inimă persoane şi situaţii".
Nu fără ironie, pontiful subliniază absenţa egocentrismului din rugăciunea "Tatăl nostru", spunând că "nu există spaţiu pentru individualism în dialogul cu Dumnezeu":
Papa Francisc: «Există o absenţă impresionantă în textul rugăciunii "Tatăl nostru". Lipseşte un cuvânt pe care – în timpurile noastre, chiar poate întotdeauna – îl ţin cu toţii în mare consideraţie: lipseşte cuvântul "eu". Isus ne învaţă să ne rugăm având pe buze mai ales cuvântul "Tu", pentru că rugăciunea creştină este dialog: "sfinţească-se numele tău; vie împărăţia ta; facă-se voia ta". Apoi trece la "noi". Întreaga a doua parte a rugăciunii "Tatăl nostru" este formulată la persoana I plural: pâinea noastră cea de toate zilele dă-ne-o nouă astăzi; ne iartă nouă greşelile; nu ne duce pe noi în ispită; eliberează-ne de cel rău". Până şi cele mai elementare cereri ale omului – precum cererea de hrană pentru a potoli foamea – sunt toate la plural. În rugăciunea creştină, nimeni nu cere pâine doar pentru sine: imploră pâinea pentru toţi săracii lumii.»
«În rugăciune, un creştin poartă toate dificultăţile persoanelor care trăiesc alături de el», a continuat Sfântul Părinte, referindu-se la modul în care acesta dialoghează cu Dumnezeu: «(…) când coboară seara, îi istoriseşte lui Dumnezeu suferinţele pe care le-a înfruntat în acea zi; aduce înaintea Domnului numeroase chipuri, de prieteni, dar şi de persoane ostile (…)».
Îndemnându-ne la o analiză a dialogului pe care-l avem, fiecare în parte, cu Dumnezeu, pontiful a indicat câteva întrebări ajutătoare în vederea examinării conştiinţei:
Papa Francisc: «Ne putem întreba: când mă rog, mă deschid strigătului atâtor persoane apropiate şi îndepărtate? Sau cred că rugăciunea este un soi de anestezie, pentru a mă putea linişti? În acest caz, aş fi victima unui teribil echivoc. Desigur, rugăciunea mea nu ar mai fi creştină. Pentru că acel "noi" învăţat de către Isus, mă împiedică să stau în pace de unul singur şi mă face să mă simt responsabil faţă de fraţii şi surorile mele.»
