”Rugăciunea stăruitoare” a fost tema noii cateheze despre rugăciune prezentată de papa Francisc la audiența generală de miercuri 11 noiembrie 2020, desfășurată în Biblioteca Palatului Apostolic din Cetatea Vaticanului cu participarea unui număr restrâns de colaboratori. La finalul audienței, pontiful a amintit cu tristețe recenta publicare a Raportului McCarrick și a evidențiat comemorarea liturgică a Sfântului Martin din Tours.
La începutul catehezei, un lector a citit pericopa Evangheliei de la Sfântul Luca (11,9-13) despre puterea rugăciunii: ”Cereţi şi vi se va da; căutaţi şi veţi găsi; bateţi şi vi se va deschide! Căci oricine cere primeşte; cine caută găseşte; iar celui care bate i se [va] deschide. Care tată dintre voi, dacă fiul îi cere un peşte, îi va da în loc de peşte un şarpe sau, dacă îi cere un ou, îi va da un scorpion? Aşadar, dacă voi, cei care sunteţi aici, răi cum sunteţi, ştiţi să daţi daruri bune copiilor voştri, cu cât mai mult Tatăl vostru din ceruri îl va da pe Spiritul Sfânt celor care i-l cer?”.
Chiar dacă poate lăsa impresia că prea multe cateheze la rând sunt dedicate rugăciunii, a remarcat papa spontan la început, acest lucru este necesar ”pentru că dacă noi nu ne rugăm, nu vom avea puterea să mergem mai departe în viață. Rugăciunea este ca oxigenul vieții. Rugăciunea se face pentru a atrage asupra noastră prezența Spiritului Sfânt care ne duce mereu mai departe”.
Potrivit Catehismului Bisericii Catolice, necesitatea de a stărui în rugăciune este evidențiată de trei parabole speciale din Evanghelia după Sfântul Luca (cap. 11). Una dintre acestea se referă la prietenul insistent sau deranjant, a doua la văduva care insistă pe lângă un judecător corupt ca să i se facă dreptate, iar a treia, la fariseul și vameșul care merg la templu ca să se roage.
Papa Francisc: «Învățătura Evangheliei este clară: trebuie să ne rugăm întotdeauna, chiar și atunci când totul pare zadarnic, când ne pare că Dumnezeu e surd și mut și ne se pare că pierdem timpul. Chiar dacă cerul se întunecă, creștinul nu încetează să se roage. Rugăciunea lui merge mână în mână cu credința lui. Iar credința, în atâtea zile ale vieții noastre, poate părea o amăgire, un efort fără roade. Există momente întunecoase în viața noastră și atunci rugăciunea pare o amăgire. Dar a practica rugăciunea înseamnă, de asemenea, a accepta acest efort. ”Părinte, eu merg să mă rog, dar nu simt nimic, mă simt așa... cu inima uscată, cu inima aridă, și nu știu...” Dar trebuie să mergem mai departe, cu acest efort al momentelor urâte, al momentelor în care nu simțim nimic».
Papa a dat ca exemplu numeroșii sfinți și sfinte care ”au experimentat noaptea credinței și tăcerea lui Dumnezeu”, dar au fost stăruitori. Nici chiar în aceste momente, a subliniat pontiful, nimeni nu este singur pentru că Isus se roagă împreună cu noi, ”ne primește în rugăciunea sa pentru ca noi să ne putem ruga împreună cu El și prin El. Aceasta este lucrarea Spiritului Sfânt”. De aceea, ”creștinul care se roagă nu se teme de nimic”.
La saluturile finale, papa Francisc a menționat că în această zi Biserica celebrează comemorarea liturgică a Sfântului Martin din Tours. ”Acest mare păstor al Bisericii antice s-a deosebit prin caritatea evanghelică față de cei săraci și marginalizați. Exemplul său să-l învețe pe fiecare să fie tot mai curajos în credință și tot mai generos în caritate”.
În fine, pontiful a adresat nelipsitul salut către bătrâni, tineri, bolnavi și soții recent căsătoriți, cerând de la Dumnezeu ca Spiritul Sfânt să lumineze mințile și să-i susțină în momentele de dificultate.
Audiența generală s-a încheiat cu rugăciunea Tatăl Nostru și binecuvântarea apostolică, ce ajunge prin mass-media la toți cei care o primesc în spirit de credință.
