Evidenţiind că viaţa creştină autentică "nu se prezintă asemenea unei liste de reguli exterioare ce trebuie îndeplinite sau asemenea unei culegeri de doctrine de ştiut" ci înseamnă să ştii că, în Isus, eşti fiu iubit de Tatăl, pontiful a oferit o cheie de înţelegere a stării de beatitudine, explicând: «înseamnă să înţelegi viaţa ca pe o istorie de iubire, istoria iubirii fidele a lui Dumnezeu care nu ne abandonează, ci vrea să fie întotdeauna în comuniune cu noi. Iată motivul bucuriei noastre, a unei bucurii pe care nici o persoană din lume şi nici o împrejurare de viaţă nu ne-o poate lua. Este o bucurie care dă pace chiar şi în suferinţă, care ne face să pregustăm de pe acum acea fericire care ne aşteaptă pentru totdeauna. Dragi fraţi şi surori, în bucuria de a vă întâlni, acesta este cuvântul pe care am venit să vi-l spun: fericiţi!»
«Acum» – a continuat Sfântul Părinte – «dacă Isus îi numeşte fericiţi pe discipolii săi, impresionează însă motivele fiecărei Fericiri în parte. În acestea vedem o răsturnare a gândirii comune, potrivit căreia sunt fericiţi cei bogaţi, cei puternici, cei care au succes, care sunt aclamaţi de mulţime. Însă, pentru Isus, fericiţi sunt cei săraci, cei blânzi, cei care rămân drepţi chiar cu preţul de a fi văzuţi rău, cei persecutaţi. Cine are dreptate, Isus sau lumea? Pentru a înţelege, să privim la modul în care a trăit Isus: sărac în avuţii dar bogat în iubire, a salvat atâtea vieţi dar nu şi-a cruţat propria viaţă. A venit pentru a sluji nu pentru a fi slujit; ne-a învăţat că nu este important cel care are, ci acela cară dăruieşte. Drept şi blând nu a opus rezistenţă şi s-a lăsat condamnat pe nedrept. În acest mod, Isus a purtat în lume iubirea lui Dumnezeu. Doar astfel a învins moartea, păcatul, frica şi chiar ataşamentul faţă de cele lumeşti: doar prin forţa iubirii divine. Să cerem azi, aici, împreună, harul de a redescoperi farmecul de a-l urma pe Isus, de a-l imita, de a nu căuta altceva decât pe El şi iubirea sa smerită. Pentru că sensul vieţii pe pământ constă în comuniunea cu El şi în iubirea faţă de alţii. Credeţi în acest lucru?»
În continuare, redăm – în traducerea noastră de lucru – predica papei Francisc de la Sfânta Liturghie celebrată la Zayed Sports City, din Abu Dhabi, marţi, 5 februarie a.c.
«Am venit şi pentru a vă spune mulţumesc pentru cum trăiţi Evanghelia pe care am ascultat-o. Se spune că între Evanghelia scrisă şi cea trăită există aceiaşi diferenţă dintre muzica scrisă şi cea interpretată. Voi cunoaşteţi aici melodia Evangheliei şi trăiţi entuziasmul ritmului său. Sunteţi un cor care cuprinde o varietate de naţiuni, limbi, rituri; o diversitate pe care Spiritul Sfânt o iubeşte şi doreşte să o armonizeze tot mai mult încât să devină o simfonie. Această veselă polifonie a credinţei este o mărturie pe care o daţi tuturor şi care edifică Biserica. M-a impresionat când mons. Hinder mi-a spus odată că el nu se simte doar păstorul vostru dar că voi, prin exemplul vostru, sunteţi deseori păstori pentru el. Mulţumesc pentru acest lucru!
A trăi asemenea unor fericiţi şi a urma calea lui Isus nu înseamnă însă a fi mereu veseli. Cine este îndurerat, cine suferă injustiţii, cine este activ în favoarea păcii ştie ce înseamnă să suferi. Pentru voi nu este cu siguranţă uşor să trăiţi departe de casă şi să simţiţi poate, dincolo de lipsa celor dragi, incertitudinea viitorului. Însă, Domnul este fidel şi nu-i abandonează pe ai săi. Un episod din viaţa sfântului Antonie abate, marele iniţiator al monahismului în deşert, ne poate ajuta. Acolo, pentru mai mult timp, a fost adâncit într-o aspră luptă spirituală care nu-i dădea nici un răgaz, asaltat de dubii şi obscuritate şi de tentaţia de a ceda nostalgiei şi regretelor pentru viaţa trecută. Apoi, după mult chin, Domnul l-a consolat şi sfântul Antonie l-a întrebat: «Dar unde erai? De ce n-ai apărut mai devreme ca să mă eliberezi de suferinţe? Unde erai?». Atunci a perceput în mod distinct răspunsul lui Isus: «Eu eram aici, Antonie» (S. Atanasiu, Vita Antonii, 10) Domnul este aproape. În faţa unei încercări sau a unei perioade dificile, se poate întâmpla să ne gândim că suntem singuri, chiar şi după mult timp petrecut cu Domnul. Însă El, în acele momente, dacă nu intervine imediat merge alături de noi şi, dacă mergem înainte, va deschide o cale nouă. Pentru că Dumnezeu este specialist în a face lucruri noi, ştie să deschidă căi chiar şi în deşert. (cf Is 42, 19).
Dragi fraţi şi surori, aş vrea să vă spun că a trăi Fericirile nu necesită gesturi izbitoare. Să privim la Isus: nu a lăsat nimic scris, nu a construit nimic impunător. Şi când ne-a spus cum să trăim nu ne-a cerut să construim opere măreţe sau nu ne-a sugerat acel lucru săvârşind gesturi extraordinare. Ne-a cerut să realizăm o singură operă de artă, posibilă pentru toţi: cea a vieţii noastre. Fericirile sunt aşadar o hartă a vieţii: nu cer acţiuni supraomeneşti ci imitarea lui Isus în viaţa de fiecare zi. Îndeamnă la a păstra inima curată, la practicarea blândeţii şi a dreptăţii în ciuda a toate, la trăirea suferinţelor uniţi cu Cristos. Este sfinţenia vieţii de fiecare zi care nu are nevoie de miracole sau de semne extraordinare. Fericirile nu sunt pentru supraoameni, ci pentru cei care înfruntă problemele şi încercările de fiecare zi. Cine le trăieşte după învăţătura lui Isus face lumea curată. Este asemenea unui arbore care, chiar şi în ţinut arid, absoarbe zilnic aer poluat şi restituie oxigen. Vă doresc să fiţi astfel, bine înrădăcinaţi în Cristos, în Isus şi gata să faceţi bine oricui vă stă alături. Comunităţile voastre să fie oaze de pace.
În fine, aş vrea să mă opresc pe scurt asupra a două Fericiri. Prima: "Fericiţi cei blânzi" (Mt 5,5). Nu este fericit cel care agresează şi domină, ci acela care menţine comportamentul lui Isus care ne-a mântuit: blând chiar şi în faţa acuzatorilor săi. Îmi place să-l citez pe sfântul Francisc când le-a dat fraţilor indicaţii legate de modul în care trebuiau să meargă la sarazini şi la necreştini. A scris: "Să nu creeze certuri sau dispute, ci să fie disponibili faţă de orice creatură omenească din iubire faţă de Isus şi să dea mărturie despre identitatea lor creştină» (Regula neştampilată, XIV). Nici certuri, nici dispute, şi această regulă este valabilă şi pentru preoţi; nici certuri, nici dispute: în acea vreme, în timp ce mulţi plecau acoperiţi de armături grele, sfântul Francisc a amintit că un creştin pleacă înarmat doar cu credinţa sa umilă şi cu iubirea sa concretă. Este importantă blândeţea: dacă trăim în lume după modul lui Dumnezeu, devenim canale ale prezenţei sale; altfel nu vom aduce roade.
A doua Fericire: "Fericiţi făcătorii de pace" (v.9) Creştinul promovează pacea, începând de la comunitatea în care trăieşte. În cartea Apocalipsei, printre comunităţile cărora se adresează Isus însuşi există una, cea din Filadelfia, care cred că vă seamănă. Este o Biserică căreia Domnul, spre deosebire de celelalte, nu-i reproşează nimic. De fapt, aceasta a păstrat cuvântul lui Isus fără a-i renega numele şi l-a păzit, adică a mers înainte, chiar şi în dificultăţi. Şi există un aspect important: numele Filadelfia înseamnă iubire între fraţi. Iubire fraternă. Iată, o Biserică care perseverează în cuvântul lui Isus şi în iubirea frăţească este plăcută Domnului şi aduce roade. Invoc pentru voi harul de a păstra pacea, unitatea, de a vă îngriji unii de alţii, cu acea frumoasă fraternitate care face să nu existe creştini de prima şi de a doua categorie.
Isus, care vă numeşte fericiţi, să vă dea harul de a merge mereu înainte fără să vă descurajaţi, crescând în iubire "între voi şi faţă de toţi" (1 Ts 3,12).
Înainte de a încheia această celebrare, care mi-a dăruit multă bucurie, doresc să adresez un salut plin de afecţiune tuturor acelora care au participat: credincioşi caldei, copţi, greco-catolici, greco-melchiţi, latini, maroniţi, siro-catolici, siro-malabarezi, siro-malancarezi.
Îi mulţumesc foarte mult monseniorului Hinder pentru pregătirea acestei vizite şi pentru întreaga sa muncă pastorală. Adresez un "mulţumesc" călduros patriarhilor şi arhiepiscopilor majori şi altor episcopi prezenţi, preoţilor, persoanelor consacrate şi numeroşilor laici implicaţi cu generozitate şi spirit de slujire în comunităţi şi în favoarea celor mai săraci.
Maica noastră, Preacurata Fecioară Maria, să vă păstreze în iubirea Bisericii şi în mărturia plină de bucurie a Evangheliei. Vă rog, nu uitaţi să vă rugaţi pentru mine. Mulţumesc! »
