”Sunt fericit de această ocazie dăruită de Domnul pentru a scrie o nouă pagină în istoria relațiilor dintre religii, confirmând că suntem frați, deși suntem diferiți”: spune papa Francisc într-un mesaj video adresat populației din Emiratele Arabe Unite cu câteva zile înainte de așteptata sa vizită în această țară din Golful Persic.
Pontiful s-a întors luni, 28 ianuarie a.c. din Panama, unde a participat la Ziua mondială a tineretului, și se pregătește deja pentru vizita sa la Abu Dhabi, în Emiratele Arabe Unite, programată în zilele 3-5 februarie 2019, cu ocazia Întâlnirii inter-religioase internaționale ”Fraternitatea umană”. Vizita a fost posibilă datorită invitației primită din partea prințului moștenitor al Emiratelor, șeicul Mohammed bin Zayed Al Nahyan.
Anunțul vizitei papale la Abu Dhabi a fost difuzat de Sala de presă a Sf. Scaun pe 6 decembrie 2018. Potrivit programului oficial, difuzat pe 12 decembrie, papa Francisc pleacă de la Roma duminică, 3 februarie 2019, la ora 13.00, de pe aeroportul Roma – Fiumicino cu direcția Abu Dhabi, unde sosirea este prevăzută pentru ora locală 22.00 pe aeroportul prezidențial. Aici are loc primirea oficială. Luni, 4 februarie, la ora 12.00, este programată ceremonia de bun venit, care se desfășoară la intrarea principală a Palatului Prezidențial. Urmează vizita oficială la prințul moștenitor în același Palat. La ora 17.00, Suveranul Pontif are o întâlnire privată cu membrii ”Muslim Council of Elders” în Marea Moschee a Șeicului Zayed. La ora 18.10, pontiful participă și ține un discurs la întâlnirea inter-religioasă de la ”Founder’s Memorial”. În fine, marți, 5 februarie, papa efectuează o vizită privată la catedrală, iar la 10.30 celebrează Sf. Liturghie la complexul sportiv Zayed Sports City, unde ține și predica celebrării euharistice. La 12.40 este programată ceremonia de rămas bun pe aeroportul prezidențial din Abu Dhabi, iar la ora 13.00, plecarea cu avionul spre Roma. Sosirea pe aeroportul Roma – Ciampino este prevăzută la ora locală 17.00.
Vă oferim aici, în traducerea noastră de lucru, textul videomesajului Sfântului Părinte:
Drag popor al Emiratelor Arabe Unite, ”Al Salamu Alaikum” – ”Pacea să fie cu voi!”
Sunt bucuros că pot vizita peste câteva zile țara voastră, o țară care vrea să fie un model de coexistență, fraternitate umană și întâlnire între diverse civilizații și culturi, unde mulți găsesc un loc sigur în care să lucreze și să trăiască liber, în spirit de respect al diversităților.
Mă bucură faptul că întâlnesc un popor care trăiește prezentul cu privirea spre viitor. Pe bună dreptate, Șeicul Zayed, fondatorul Emiratelor Arabe Unite, de cinstită amintire, declara: «Adevărata bogăție nu constă doar în resursele materiale, dar adevărata bogăție constă în persoanele care construiesc viitorul națiunii lor... Adevărata bogăție sunt oamenii».
Îi mulțumesc sincer Alteței Sale Șeicului Mohammed bin Zayed bin Sultan Al Nahyan, care m-a invita să particip la întâlnirea inter-religioase pe tema ”Fraternitatea umană”. Sunt recunoscător, totodată, celorlalte autorități ale Emiratelor Arabe Unite pentru colaborarea foarte bună, ospitalitatea generoasă și primirea fraternă arătate cu noblețe pentru realizarea acestei vizite.
Îi mulțumesc prietenului și dragului frate Marele Imam de Al-Azhar, dr. Ahemd Al-Tayeb, și celor care au colaborat la pregătirea întâlnirii, pentru curajul și voința de a afirma că credința în Dumnezeu unește și nu desparte, apropie chiar și prin deosebire, îndepărtează de ostilitate și aversiune.
Sunt fericit de această ocazie dăruită de Domnul pentru a scrie, în țara voastră dragă, o pagină nouă în istoria relațiilor dintre religii, confirmând că suntem frați, deși suntem diferiți.
Cu bucurie mă pregătesc să-i întâlnesc și să-i salut pe ”eyal Zayid fi dar Zayid” – ”fiii lui Zayid în casa lui Zayid”, țară de prosperitate și pace, țară de soare și armonie, țară de coexistență și întâlnire!
Vă mulțumesc mult și ne vedem curând!
Rugați-vă pentru mine!