”Un Crăciun plin de surprizele lui Isus!”: cu această urare, papa Francisc a încheiat cateheza audienței generale de miercuri, 19 decembrie a.c., desfășurată în Aula Paul al VI-lea. Pontiful a întrerupt seria catehezelor despre ”Tatăl Nostru” pentru a pregăti miile de pelerini la apropiata sărbătoare a Nașterii Domnului. Intrând în Aula Paul al VI-lea, de-a lungul coridorului central, Sfântul Părinte a salutat ca de obicei participanții și a primit foarte multe cadouri, cum ar fi încălțări groase de iarnă, și un cozonac tipic tradiției italiene de Crăciun, ”pandoro”, împodobit cu dulciuri în formă de brad și cu două lumânări purtând numerele 8 și 2, la împlinirea, pe 17 decembrie, a vârstei de 82 de ani.
Papa Francisc: «Să nu facem din Crăciun o sărbătoare mundană! Să nu-L punem deoparte pe Cel sărbătorit! Nu va fi cu adevărat Crăciunul dacă vom căuta licăririle strălucitoare ale lumii, dacă ne vom umple de cadouri, prânzuri și cine, dar nu vom ajuta nici măcar un sărac, care se aseamănă cu Dumnezeu, pentru că la Crăciun Dumnezeu a venit sărac. Să ne lăsăm surprinși de Isus la acest Crăciun!»
De altfel, tema catehezei de astăzi spune: ”Crăciunul: surprizele lui Dumnezeu”. Pe cei peste șapte mii de participanți, Sfântul Părinte i-a îndemnat ”să nu rateze sărbătoarea” și ”să prefere noutățile Cerului în locul obișnuitelor lucruri ale pământului”. ”Nașterea Domnului înseamnă a celebra ineditul lui Dumnezeu sau, mai bine spus, a celebra un Dumnezeu inedit, care răstoarnă logica noastră și așteptările noastre”, a mai spus papa la cateheză. Surpriza cea mai mare sosește, de fapt, în noaptea de Crăciun: ”Cel Preaînalt este un mic copil. Cuvântul dumnezeiesc este un «infante», care literalmente înseamnă «incapabil de vorbire». Cuvântul dumnezeiesc devine astfel incapabil de vorbire”.
Papa Francisc: «La primirea Răscumpărătorului nu se află autoritățile timpului sau ale locului sau ambasadorii. Nu, sunt smeriții păstori care, surprinși de îngeri în timp ce lucrau noaptea, aleargă fără întârziere. Cine s-ar fi așteptat?»
Sărbătoarea care îi place lui Dumnezeu, a spus mai departe Sfântul Părinte, nu este cea vehiculată de publicitate, care ”invită să ne facem unii altora cadouri mereu noi ca să ne surprindem”. Pe placul lui Dumnezeu este sărbătoarea de la primul Crăciun: plin de surprize mai întâi de toate pentru Fecioara Maria, logodnica lui Iosif, la care vine îngerul și îi schimbă viața. Fecioara va fi mamă”. Apoi, pentru Sfântul Iosif, ”chemat să fie tatăl unui fiu fără să-l conceapă. Un fiu care sosește în momentul cel mai puțin indicat, atunci când Maria și Iosif erau logodnici și, după Lege, nu puteau să locuiască împreună”. Primul Crăciun îl surprinde și pe Iosif – a spus mai departe pontiful – atunci când, pentru a nu-i face rău Fecioarei Maria, nu o denunță, ci ”se gândește să o lase în ascuns, chiar cu prețul de a-și pierde reputația”. Dumnezeu, însă, îi schimbă planurile și, în vis, îi cere să o ia pe Maria. În fine, după ce s-a născut Isus, ”când avea planurile sale de familie, încă o dată în vis, i se spune să se ridice și să plece în Egipt. Pe scurt, Crăciunul aduce schimbări de viață neașteptate”. De aceea, dacă vrem și noi să trăim cu adevărat Crăciunul, a subliniat papa ridicându-și ochii de pe discursul scris, ”trebuie să ne deschidem inima și să fim dispuși la o schimbare neașteptată a vieții”.
A sărbători Crăciunul, prin urmare, înseamnă ”a primi pe pământ surprizele Cerului. Nu se poate trăi numai la nivelul pământului când Cerul a adus noutățile sale în lume”. Cu primul Crăciun, începe o epocă nouă, ”unde viața nu se programează, ci se dăruiește; unde nu se mai trăiește pentru sine, pe baza gusturilor proprii, ci pentru Dumnezeu și cu Dumnezeu, pentru că de la Crăciun Dumnezeu este Dumnezeu-cu-noi”.
Papa Francisc: «A trăi Crăciunul înseamnă a se lăsa scuturați de noutatea sa surprinzătoare. Crăciunul lui Isus nu oferă văpăi liniștitoare de șemineu, ci freamătul dumnezeiesc care scutură istoria. Crăciunul este revanșa umilinței asupra aroganței, a simplității asupra abundenței, a tăcerii asupra gălăgiei, a rugăciunii asupra ”timpului meu”, a lui Dumnezeu asupra EU-lui».
În fine, a sărbători Crăciunul înseamnă a prefera ”vocea tăcută a lui Dumnezeu în locul zgomotului consumismului. Dacă vom ști să stăm în tăcere înaintea Ieslei, Crăciunul va fi și pentru noi o surpriză, nu ceva văzut de demult. Să stăm în tăcere înaintea Ieslei: acesta este îndemnul pentru Crăciun. Ia-ți un pic de timp, mergi în fața Ieslei și rămâi în tăcere. Vei simți, vei auzi surpriza!”.
