Scrie-ne un mesaj!

Dacă doriți să ne contactați pentru a ne întreba ceva sau a ne sugera ceva, sau pur și simplu pentru a ne saluta, vă rugăm să folosiți formulatul alăturat. Vom încerca să vă răspundem cât mai repede cu putință.

Echipa e-communio.ro


8 - = 7
* Toate câmpurile marcate sunt obligatorii
Ultimele știri
e-communio.ro logo

Exarhatul Bizantin Român din America, 36 de ani de la înființare

 
Exarhatul Bizantin Român din America, 36 de ani de la înființare
  • 04 Dec 2018
  • 2443

La 4 decembrie 1982 papa Ioan Paul al II-lea a scos toate cele 17 parohii românești catolice de rit bizantin (unite, greco-catolice) de sub jurisdicția ierarhiei romano-catolice americane și a constituit un Exarhat Apostolic, dependent direct de Congregația pentru Bisericile Orientale și l-a numit ca primul Exarh pe părintele Louis Vasile Pușcaș, cu titlul de Episcop titular de Leuce.

La 26 iunie 1983 părintele Pușcaș a fost hirotonit episcop titular de Leuce de către arhiepiscopul greco-catolic român Traian Crișan, secretar al Congregației pentru Canonizarea Sfinților din Curia Romană, asistat de către PS Emil John Mihalik, episcop greco-catolic de Parma, statul Ohio Ohio și de PS Michael Joseph Dudick, episcop greco-catolic rutean de Passaic, statul New Jersey New Jersey. Episcopul Pușcaș a fost instalat ca primul Exarh al Exarhatului Apostolic Românesc de Rit Bizantin din America la 28 august 1983 în Biserica Sfântul Gheorghe din Ohio, de către Arhiepiscopul Pio Laghi, Nunțiu Apostolic în Statele Unite ale Americii.

La 26 martie 1987 papa Ioan Paul al II-lea a ridicat Exarhatul Apostolic la rangul de Episcopie, luând astfel naștere Eparhia română-catolică de rit bizantin Sancti Georgii Martyris Romenorum, (Eparhia Sfântului Mucenic Gheorghe, a Românilor) având reședința în Canton, statul Ohio și cu Catedrala "Sfântul Mucenic Gheorghe", iar Monseigneurul Louis Vasile Pușcaș a fost numit episcop titular al Eparhiei nou înființate.

Episcopul Pușcaș s-a retras din funcția de episcop al Episcopiei Greco-Catolice Române Saint George din Canton la 15 iulie 1993, devenind episcop emerit.

Din anul 1996 Eparhia este condusă de episcopul John Michael Botean. Episcopul eparhiei face parte de drept din Sinodul Episcopilor Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolice.



Sursa:bisericaromanaunita.ro