La 7 aprilie 1506, în castelul Xavieri din Navarra, regiune în Nordul Spaniei, la poalele Munţilor Pirinei, s-a născut fiul soţilor Juan de Jassu şi Maria de Azpilcuea, căruia i s-a dat numele Francisc şi care avea să devină apostolul Indiei Orientale, al insulelor Malacca şi Molusce şi al Japoniei, Sfântul Francisc Xaveriu, patronul misiunilor. Tatăl său, consilier al regelui Navarei, a visat să-l vadă ajuns pe cele mai înalte trepte sociale şi, cu acest gând, l-a trimis la Paris, unde a făcut studii strălucite.
Providenţa a voit ca Francisc să locuiască în aceeaşi cameră cu un alt student spaniol, care de mult trecuse vârsta studenţiei, dar consumat de dorinţa de a se pregăti pentru o chemare numai de el ştiută, se trudea din greu să-i ajungă din urmă pe cei mai tineri decât el cu cincisprezece ani; era Ignaţiu de Loyola, născut în anul 1491. Ignaţiu, aflat la un înalt grad de viaţă spirituală, după îndelungate discuţii, a privit adânc în ochii lui Francisc şi, într-o zi, a spus: „O inimă atât de mare şi un suflet atât de nobil nu pot fi mulţumite cu trecătoarele onoruri pământeşti. Ambiţia ta trebuie să urmărească gloria care durează veşnic”. În ziua de 15 august 1534, sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului, Francisc împreună cu Ignaţiu şi cu alţi colegi au coborât în cripta bisericii de pe Montmartre – „Muntele Martirilor” - şi, sub privirile Preacuratei, s-au consacrat lui Dumnezeu şi au făcut votul de sărăcie desăvârşită; apoi şi-au propus să meargă în Ţara Sfântă şi, de acolo, să înceapă opera lor misionară, după ce mai întâi vor fi declarat supunere necondiţionată faţă de Sfântul Părinte Papa. Cu acest gând au pornit spre Roma. În drumul lor continuau studiul teologiei, în vederea hirotonirii, se opreau la biserici şi spitale şi ajutau la diferite treburi, spre a-şi câştiga bucăţica de pâine, îşi impuneau renunţări şi penitenţe aspre. Primind binecuvântarea Suveranului Pontif, au pornit spre Ţara Sfântă, dar războiul dintre veneţieni şi turci i-a împiedicat să-şi ducă planul la îndeplinire. Conform dispoziţiilor papei, au fost hirotoniţi preoţi la Veneţia şi repartizaţi la diferite activităţi pastorale.
Francisc a lucrat câtva timp la Padova şi Bologna, apoi s-a întors la Roma, unde a colaborat cu Ignaţiu de Loyola la redactarea Constituţiilor Societăţii lui Isus. În 1539, regele Portugaliei a cerut misionari şi un delegat apostolic pentru Indiile Orientale. Deoarece călugărul destinat acestei misiuni s-a îmbolnăvit, Ignaţiu a apelat la Francisc Xaveriu, care a rostit celebrele cuvinte: Pues, héme aqui! - „Ei bine, iată-mă aici!”; şi-a cârpit reverenda, a adunat puţinele lucruri personale şi, împreună cu doi confraţi, s-a îmbarcat pentru India. Întrebat dacă nu vrea să treacă pe acasă să-şi ia rămas-bun, a răspuns: „Ordinul este să mergem în India”. În timpul călătoriei, delegatul apostolic îşi spăla singur rufele, îi ajuta pe marinari la curăţenie, era părintele şi păstorul sufletesc al tuturor. La 6 mai 1542, au debarcat pe coasta de Vest a Indiei, în regiunea Goa.
Activitatea sa misionară a durat zece ani şi a cuprins o arie atât de întinsă, încât chiar cu mijloacele actuale de locomoţie ar fi greu de străbătut. O mare parte din India, insulele Malassa şi Molusce şi altele i-au ascultat cuvântul înflăcărat, însoţit de multe fapte miraculoase, printre care în mai multe împrejurări s-a repetat minunea din ziua Rusaliilor, deoarece toţi care îl ascultau, deşi vorbeau diferite limbi, înţelegeau ceea ce el le spunea. Biografii lui vorbesc despre multe vindecări miraculoase, învierea a patru morţi, prezicerea unor evenimente viitoare. „El nu le cerea să înţeleagă tot ce le spune, ci îi ajuta să-şi schimbe cu totul viaţa”, reflectează unul dintre biografi. Durerea lui cea mare şi una dintre principalele piedici în calea răspândirii cuvântului evanghelic era purtarea nedemnă, cruzimea şi imoralitatea multora dintre europenii veniţi în acele părţi. Când refuzau să-i pună la dispoziţie o barcă, pentru a trece în altă insulă, spunea: „Dacă în acele insule s-ar afla mine de aur, creştinii s-ar repezi în grabă. Dar nu sunt acolo decât suflete care trebuie să fie mântuite!”
După şapte ani de activitate în India, a trecut în Japonia, unde a rămas douăzeci şi opt de luni. Aici a întemeiat o comunitate creştină puternică, ce avea să se menţină în credinţă, deşi nemaiavând preoţi până în secolul al XIX-lea, când a fost descoperită de misionarii reprimiţi pe pământul insulei, după o perioadă de grele prigoane.
Inima şi gândul lui Francisc erau puternic atrase de imensele întinderi ale Chinei. Părăsind Japonia, s-a întors la Goa şi, de aici, s-a îmbarcat pentru China, la 14 aprilie 1552. Ajuns pe Insula Sancian, la 150 km în faţa Portului Canton, întovărăşit de un singur tânăr chinez, aştepta un prilej potrivit să treacă pe celălalt ţărm, dar ostenelile neîntrerupte şi lipsurile de tot felul şi-au spus cuvântul. În ziua de 2 decembrie, un colonist sărac, aflat întâmplător pe insulă, l-a găsit căzut la pământ, sleit cu totul de puteri, cu faţa întoarsă spre continentul galben; l-a dus în coliba lui şi a încercat să-l ajute, dar a doua zi, 3 decembrie 1552, la vârsta de patruzeci şi şase de ani, a închis ochii pentru totdeauna. Mâna care botezase peste trei sute de mii de convertiţi şi binecuvântase mulţimi nenumărate acum se odihnea.
Pentru marea lui dorinţă de a mântui sufletele, Sfântul Xaveriu este chemat în ajutor în rugăciunile pentru întoarcerea celor rătăciţi şi Sfânta Biserică l-a proclamat patron principal al misionarilor
