Scrie-ne un mesaj!

Dacă doriți să ne contactați pentru a ne întreba ceva sau a ne sugera ceva, sau pur și simplu pentru a ne saluta, vă rugăm să folosiți formulatul alăturat. Vom încerca să vă răspundem cât mai repede cu putință.

Echipa e-communio.ro


10 - = 3
* Toate câmpurile marcate sunt obligatorii
Ultimele știri
e-communio.ro logo

Doamne, dă-ne harul de a auzi strigătul celor săraci

 
Doamne, dă-ne harul de a auzi strigătul celor săraci
  • 18 Noi 2018
  • 2316
Circa 6000 de persoane cu grave dificultăţi materiale, însoţite de voluntari şi de reprezentanţi ai mai multor asociaţii de caritate, au participat duminică, 18 noiembrie, la Sfânta Liturghie prezidată de papa Francisc în bazilica San Pietro, în Ziua mondială a săracilor.

«În fața demnității umane călcată în picioare, se rămâne deseori cu brațele încrucişate  sau se ridică din umeri, în semn de neputinţă în faţa forțelor întunecate ale răului. Însă creştinul nu poate rămâne cu braţele încrucişate, indiferent, sau să ridice din umeri, într-o atitudine fatalistă, nu. Credinciosul întinde mână, cum face Isus cu el. În Dumnezeu, strigătul celui sărac află ascultare, dar în noi? Avem ochi să vedem, urechi să auzim, mâini întinse pentru a ajuta?»,  a spus pontiful în omilia Sfintei Liturghii celebrată duminică, 18 noiembrie, în cea de-a doua ediţie a Zilei mondiale a săracilor, stabilită de papa Francisc cu prilejul Jubileului extraordinar al milostivirii. Celebrarea anuală a acestei zile a fost fixată pentru penultima duminică a anului liturgic, potrivit calendarului roman sau latin.

Caracterizată de "evanghelizare, rugăciune şi comuniune", Ziua mondială a săracilor urmăreşte favorizarea unei tot mai mari atenţii faţă de necesităţile celor din urmă, după cum sugerează şi tema mesajului papei Francisc destinat acestei Zile: "Acest sărac a strigat şi Domnul l-a ascultat".

Evidenţiind că, în viaţă, adevăratele comori sunt Dumnezeu şi aproapele, pontiful a explicat importanţa trăirii credinţei în contact cu cei nevoiaşi, atenţia faţă de cei din urmă nefiind o opţiune sociologică ci o nevoie teologică, un mod de a recunoaşte că noi suntem cerşetori ai mântuirii, iar Domnul ne întinde mâna sa salvatoare.

Papa Francisc: «Domnul își întinde mâna: este un gest gratuit, care nu este datorat. Nu este un "așa se face". Nu suntem chemați să facem bine numai acelora care ne iubesc. Este normal să întoarcem binele primit. Dar Isus ne cere să mergem mai departe (cf Mt 5,46): să dăm acelora care nu au posibilitatea să ne restituie binele, adică să iubim în mod gratuit (cf Lc 6,32-36). Să privim la zilele noastre: printre numeroasele acţiuni, facem şi ceva gratuit liber, ceva pentru cei care nu pot să ne restituie binele primit? Aceea va fi mâna noastră întinsă, adevărata noastră bogăție în ceruri.»

Referindu-se la acţiunea salvatoare împlinită de Isus faţă de Petru, pe care-l salvează din marea în furtună, pontiful ne îndeamnă ca, imitând gestul lui Isus care-l salvează pe Petru, să cerem harul de a auzi strigătul acelora care trăiesc situaţii de nefericite, situaţii de pericol:

Papa Francisc: «Să cerem harul de a auzi strigătul celor care trăiesc în ape tumultuoase. Strigătul celor săraci: strigătul înăbuşit al copiilor care nu pot veni pe lume, al pruncilor care suferă de foame, al copiilor obișnuiți cu vuietul bombelor şi nu cu strigătele fericite ale jocurilor. Este strigatul vârstnicilor daţi la o parte şi lăsaţi singuri. Este strigătul celor care sunt nevoiţi să înfrunte furtunile vieții fără o prezență prietenoasă. Este strigătul celor care trebuie să fugă, lăsându-şi casa și pământul fără certitudinea unui loc de destinaţie. Este strigătul unor întregi populații, private şi de resursele naturale uriașe de care dispun. Este strigătul multora  care, asemenea lui Lazăr cer sărac, cer ajutor câtorva bogaţi nemiloşi care chefuiesc cu ceea ce, potrivit spiritului dreptăţii, ar reveni tuturor. Injustiţia este rădăcina perversă a sărăciei. Cu fiecare zi, plânsul săracilor devine mai puternic dar şi mai puțin ascultat. În fiecare zi este tot mai puternic acel strigăt, dar este tot mai puţin ascultat, dominat de zgomotul câtorva bogați, care devin tot mai puțini și tot mai bogați.» 

În Ziua mondială a săracilor, circa 3000 de persoane nevoiaşe au fost invitate de Sfântul Părinte în Aula Paul al VI-lea pentru masa de prânz, oferită de structura hotelieră italiană Rome-Cavalieri Hilton, în colaborare cu organizaţia umanitară neguvernamentală Tabor. După exemplul papei Francisc, în toate diecezele Italiei, în Ziua mondială a săracilor, numeroase persoane cu dificultăţi au fost invitate să ia masa de prânz în parohii, cu dorinţa de a alimenta conştiinţa şi atenţia faţă de cei săraci şi necesitatea de a-i aşeza în centrul comunităţilor ecleziale.   

Încheiem cu rugăciunea sugerată de papa Francisc în tweet-ul trasmis în cea de-a doua Zi mondială a săracilor, celebrată duminică 18 noiembrie a.c. «Să cerem harul de a ne deschide ochii şi inima faţă de cei săraci, de a le auzi strigătele şi de a le recunoaşte nevoile».

«Să cerem harul de a ne deschide ochii şi inima faţă de cei săraci, de a le auzi strigătele şi de a le recunoaşte nevoile».

 



Sursa:www.vaticannews.va