Marți, 30 octombrie, în cadrul simpozionului Internațional ROMÂNIA 100-BISERICA, STATUL ȘI BINELE COMUN-ISTORIE ȘI TEOLOGIE, organizat de Mitropolia Română Unită cu Roma, Greco-Catolică, Curia Arhiepiscopiei Majore, Universitatea „Babeș-Bolyai”, Facultatea de Istorie și Filosofie, Facultatea de Teologie Greco-Catolică, în Colaborare cu Consiliul Județean Alba, Primăria Municipiului Blaj și AGRU Blaj, a avut loc în prezența Sinodului Episcopilor Bisericii o manifestare dedicată împlinirii a 70 de ani de la interzicerea abuzivă a Bisericii Române Unite cu Roma, Greco- Catolică de către regimul comunist.
La eveniment, care a avut loc la Palatul Cultural din Blaj, au participat membri ai Sinodului Bisericii noastre, cadre didactice universitare, persoane consacrate, un numeros public.
Manifestarea s-a desfășurat pe două planuri: unul, în care au fost scoase în evidență personalități ale Bisericii noastre și rolul important pe care acestea l-au jucat în istoria, cultura, politica și viața socială a Transilvaniei și a României, și unul în care s-au prezentat momente din perioada în care Biserica Română Unită s-a aflat în catacombe.
Despre primul subiect a prezentat o amplă expunere Profesorul Cristian Bădiliță, doctor în istoria creștinismului antic al Universității Paris IV Sorbona cu teza „Les métamorphoses de l’Antichrist chez les Pères de l’Eglise”, autor a zeci de volume cu caracter teologic și coordonator, împreună cu Francisca Bălăceanu și Monica Broșteanu, a traducerii comentate a Septuagintei.
Cel de al doilea subiect, a fost abordat de istoricul Marius Oprea, fondator al Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului, autor al unei teze de doctorat cu titlul „Rolul și evoluția Securității (1948-1964)” și a mai multor volume dedicate instituției de represiune care a fost Securitatea comunistă, care a vorbit despre persecuțiile la care Biserica Română Unită cu Roma, Greco-Catolică a fost supusă în anii comunismului. A fost prezentat și un film documentar despre deshumarea rămășițelor pământești a mai multor victime ale comunismului, și așezarea lor creștinească în pământ, oameni uciși cu bestialitate pentru credința lor greco-catolică și pentru că se opuneau regimului instaurat în țara noastră de sovietici.
În final, a avut loc prezentarea volumului omagial Sapientia et Scientia Theologica. In honorem Renzo Lavatori, volum coordonat de Anton Rus și Alberto Castaldini, publicat cu prilejul aniversării a 80 de ani de viață ai Părintelui Profesor. Renzo Lavatori este unul dintre cei mai cunoscuți teologi europeni contemporani, profesor universitar doctor la Universitatea Pontificală Urbaniana din Roma.
Ion M.