Trei părți, 12 capitole, 167 de paragrafe în 60 de pagini. Așa se prezintă Documentul final al celei de-a XV-a adunări generale ordinare a Sinodului episcopilor, programată în Cetatea Vaticanului de la 3 la 28 octombrie 2018 pe tema ”Tinerii, credința și discernământul vocațional”. Textul Documentului final a fost aprobat în seara de 27 octombrie de Părinții Sinodali și a fost înmânat papei Francisc care, dată fiind natura consultativă a Sinodului episcopilor, este liber să se folosească pentru o eventuală exortație apostolică numită, întocmai, ”post-sinodală”.
Vă oferim aci, în redactarea colegilor noștri Paolo Ondarza și Isabella Piro, un rezumat al Documentului final:
Firul unificator al Documentului final al Sinodului despre tineri este episodul discipolilor de la Emaus, prezentat de Sfântul evanghelist Luca (24, 13-35). Citit în Aula Sinodului pe rând de raportorul general, card. Sergio da Rocha, de secretarii speciali, pr. Giacomo Costa și pr. Rossano Sala, împreună cu mons. Bruno Forte, din Comisia pentru redactarea textului, Documentul final este complementar așa numitului ”Instrumentum laboris” pentru această adunare sinodală, de la care preia cele trei părți principale.
Primit cu aplauze în Aula Sinodului, textul este ”rezultatul unei adevărate munci de echipă” a Părinților Sinodali și a celorlalți participanți la Sinod, în special a tinerilor: a ținut să precizeze card. Sergio da Rocha. Documentul final receptează, prin urmare, cele 364 de intervenții și amendamente prezentate în zilele de lucrări sinodale. ”Cea mai mare parte dintre acestea”, a mai spus card. da Rocha, ”au fost precise și constructive”.
Isus ”mergea împreună cu ei” (Lc 24,15)
În primul rând, așadar, Documentul final al Sinodului privește la contextul în care trăiesc tinerii, evidențiind punctele acestuia de forță și provocările. Totul pornește de la o ascultare empatică, astfel încât, cu smerenie, răbdare și disponibilitate, să permită un dialog autentic cu tinerii, evitând ”răspunsuri prefabricate și rețete gata făcute”. Tinerii, într-adevăr, doresc să fie ”ascultați, recunoscuți și însoțiți” și vor ca glasul lor să fie ”considerat interesant și util în domeniul social și bisericesc”. Biserica nu a avut întotdeauna această atitudine, s-a recunoscut la Sinod: deseori, preoții și episcopii, împovărați de numeroase obligații, găsesc cu greu timp pentru serviciul ascultării. De aici, necesitatea de a pregăti adecvat și laici, bărbați și femei, care să fie capabili să însoțească tinerele generații. În fața unor fenomene precum globalizarea și secularizarea, tinerii se îndreaptă spre o redescoperire a lui Dumnezeu și a spiritualității, ceea ce trebuie să fie un imbold pentru Biserică de a recupera importanța dinamismului credinței.
Școala și parohia
Un alt răspuns al Bisericii la întrebările tinerilor vine din sectorul educativ: școlile, universitățile, colegiile, oratoriile permit o formare integrală a tinerilor, oferind în același timp o mărturie evanghelică de promovare umană. Într-o lume în care totul se leagă – familie, muncă, tehnologie, apărarea embrionului și a migrantului – episcopii definesc de neînlocuit rolul desfășurat de școli și universități, unde tinerii petrec mult timp din viața lor. Instituțiile educative catolice, în particular, sunt chemate să abordeze raportul dintre credință și întrebările lumii contemporane, diversele perspective antropologice, provocările științifice și tehnice, schimbările moravurilor sociale și angajarea pentru dreptate. La rândul său, și parohia are un rol de jucat: ”Biserica în teritoriu” are nevoie de o regândire în vocația ei misionară pentru că deseori se prezintă cu o semnificație redusă și o dinamică scăzută, mai ales în domeniul catehezei.
Migranții, paradigmă a timpului nostru
Documentul sinodal abordează, mai departe, tema migranților, ”paradigmă a timpului nostru” ca fenomen structural și nu doar ca urgență trecătoare. Mulți migranţi sunt tineri sau minori neînsoțiți, în fugă de războaie, violențe, persecuții politice sau religioase, dezastre naturale, sărăcie, ajungând deseori victime ale traficului cu ființe umane, ale drogurilor, abuzurilor psihologice și fizice. Preocuparea Bisericii îmbrățișează mai presus de toate condiția lor de viață, într-o logică de promovare umană autentică ce se face simțită prin primirea refugiaților și fugitivilor, pentru a fi un punct de reper pentru numeroșii tineri separați de familia lor de origine. Mai mult, amintește Documentul final, ei sunt și o oportunitate de îmbogățire pentru comunitățile și societățile de sosire și care pot fi revitalizate prin prezența lor. Răsună, așadar, verbele sinodale ”a primi, a proteja, a promova, a integra” indicate de papa Francisc pentru o cultură care să depășească neîncrederea și frica. Episcopii cer o angajare mai mare și în a garanta celui care nu dorește să emigreze dreptul efectiv de a rămâne în propria țară. Atenția Sinodului s-a îndreptat, de asemenea, spre acele Biserici care sunt amenințate în existența lor de emigrările forțate și de persecuțiile îndurate de credincioși.
Angajare fermă împotriva oricărei forme de abuzuri. Stabilirea adevărului și cerere de iertare
O reflecție amplă a fost dedicată, de asemenea, ”diferitelor feluri de abuz” (de putere, economice, de conștiință, sexuale”) comise de unii episcopi, preoți, persoane consacrate și laici. Acestea provoacă în victime suferințe care ”pot să dureze toată viața și nicio formă de căință nu le pot aduce un remediu”. De aici, rechemarea Sinodului la ”o fermă angajare pentru adoptarea unor măsuri riguroase de prevenire care să împiedice repetarea lor, pornind de la selecția și formarea celor cărora vor fi încredințate îndatoririle de responsabilitate și de educație”. Va fi necesar, de aceea, să fie eradicate acele forme – precum corupția sau clericalismul – în care aceste feluri de abuzuri se înrădăcinează, contrastând și lipsa de responsabilitate și de transparență cu care multe cazuri au fost gestionate. În același timp, Sinodul își arată gratitudinea față de toți cei care ”au curajul de a denunța răul suferit”, pentru că ajută Biserica să ”devină conștientă de cele întâmplate și de necesitatea de a reacționa cu hotărâre”. ”Milostivirea, într-adevăr, cere dreptatea”. Nu trebuie uitați, însă, numeroșii laici, preoți, persoane consacrate și episcopi care zi de zi se dedică, în mod onest, slujirii tinerilor, care pot oferi cu adevărat ”un prețios ajutor” pentru ”o reformă de valoare epocală” în acest domeniu.
Familia, ”Biserică domestică”
Alte teme prezente în Documentul final se referă la familie, principalul punct de referință pentru tineri și prima comunitate de credință, ”Biserica domestică”. Sinodul amintește, în particular, rolul bunicilor în educația religioasă și în transmiterea credinței, punând în același timp în gardă în ceea ce privește slăbirea figurii paterne și a adulților care își însușesc stiluri de viață ”juvenile”. Alături de familie, pentru tineri contează mult prietenia cu cei de o vârstă cu ei, pentru că permite împărtășirea credinței și ajutorul reciproc în a da mărturia creștină.
Promovarea dreptății împotriva ”culturii rebutului”
Sinodul se oprește, mai departe, la unele forme de vulnerabilitate trăite de tineri în diferite domenii: la muncă, unde șomajul sărăcește tinerele generații, amenințându-le capacitatea de visa; persecuțiile până la moarte; excluziunea socială din rațiuni religioase, etnice sau economice; dizabilitatea. În fața acestei ”culturi a rebutului”, Biserica trebuie să lanseze un apel la convertire și solidaritate, devenind o alternativă concretă la situațiile problematice. Pe versantul opus, nu lipsesc domeniile în care angajarea tinerilor reușește să se exprime cu originalitate. De exemplu, voluntariatul, atenția la chestiunile ecologice, angajarea în politică pentru edificarea binelui comun, promovarea dreptății, pentru care tinerii cer Bisericii ”un angajament hotărât și coerent”.
Arta, muzica și sportul, ”resurse pastorale”
Domeniul sportului și al muzicii oferă tinerilor posibilitatea de a se exprima mai bine. În primul caz, Biserica invită la a nu subevalua potențialul educativ, formativ și inclusiv al activității sportive. În cazul muzicii, în schimb, Sinodul mizează pe faptul că aceasta reprezintă o ”resursă pastorală” care invită și la o reînnoire liturgică, pentru că tinerii au dorința unei ”liturgii vii”, autentice și bucuroase, moment de întâlnire cu Dumnezeu și cu comunitatea. Tinerii apreciază celebrările autentice în care frumusețea semnelor, predica îngrijită și implicarea comunitară ”vorbesc de o manieră reală despre Dumnezeu”. Ei trebuie ajutați, prin urmare, să redescopere valoarea adorației euharistice și să înțeleagă că ”liturgia nu este doar o formă de a se exprima, ci lucrarea lui Cristos și a Bisericii”. Tinerele generații, totodată, vor să fie protagoniste în viața bisericească, punând în valoarea propriile talente, asumându-și responsabilități. Protagoniști activi în activitatea pastorală, tinerii sunt prezentul Bisericii: trebuie încurajați să participe la viața bisericească și nu împiedicați prin atitudini autoritare. Într-o Biserică ce este capabilă să dialogheze de o manieră mai puțin paternalistă și mai sinceră, tinerii știu să fie foarte activi în evanghelizarea celor de aceeași vârstă, exercitând un adevărat apostolat care trebuie susținut și integrat în viața comunității.
”Atunci li s-au deschis ochii” (Lc 24, 31)
Dumnezeu vorbește Bisericii și lumii prin intermediul tinerilor, care sunt unul din ”locurile teologice” în care Domnul își face simțită prezența. Purtător de o sănătoasă neliniște care îl face să fie dinamic, tineretul – se afirmă în partea a doua a Documentului final – poate să fie ”mai înainte decât păstorii” și de aceea trebuie să fie ascultat, respectat, însoțit. Grație tinerilor, într-adevăr, Biserica se poate reînnoi, scuturându-se de ”oboseală și încetineală”. De aici, rechemarea Sinodului la modelul lui ”Isus tânăr printre tineri” și la mărturia Sfinților, printre care se află numeroși tineri, profeți ai schimbării.
Misiune și vocație
O altă ”busolă sigură” pentru tineri este misiunea, dăruirea de sine care duce la o fericire autentică și durabilă. Isus, într-adevăr, nu ia libertatea, ci o eliberează, pentru că adevărata libertate este posibilă numai în raportul cu adevărul și caritatea. Strâns legat de conceptul de misiune este cel de vocație: orice viață este o vocație în raport cu Dumnezeu, nu este rodul întâmplării sau un bun privat de gestionat de o manieră solitară, după cum orice vocație baptismală este o chemare pentru toți la sfințenie. De aceea, fiecare trebuie să-și trăiască vocația specifică în orice domeniu: meseria, familia, viața consacrată, preoția și diaconatul permanent, care reprezintă ”o resursă” de dezvoltat încă pe deplin.
Însoțirea
Însoțirea este pentru Biserică o misiune de îndeplinit la nivel personal și de grup. Într-o lume ”caracterizată de un pluralism din ce în ce mai evident și de o disponibilitate de opțiuni din ce în ce mai vastă”, a căuta împreună cu tinerii un parcurs menit să facă alegeri definitive este o slujire necesară. Destinatarii sunt toți tinerii: seminariștii, preoții sau persoanele consacrate în curs de formare, logodnicii sau soții tineri. Comunitatea bisericească este locul relațiilor și domeniul în care în Celebrarea euharistică sunt atinși, instruiți și vindecați de Isus însuși. Documentul final evidențiază importanța sacramentului Reconcilierii în viața de credință și îndeamnă părinții, profesorii, animatorii, preoții și educatorii să ajute tinerii, prin doctrina socială a Bisericii, să-și asume responsabilități în domeniul profesional și socio-politic. Provocarea în societăți din ce în ce mai interculturale și multi-religioase este aceea de a arăta în raportul cu diversitatea o ocazie de îmbogățire reciprocă și de comuniune fraternă.
NU moralismului și falsei indulgențe, DA îndreptării fraterne
Sinodul promovează, prin urmare, o însoțire integrală, centrată pe rugăciune și munca interioară care să valorizeze și contribuția psihologiei și a psihoterapiei atunci când acestea sunt deschise la transcendență. ”Celibatul pentru Împărăția cerurilor” – este recomandarea Sinodului – ar trebui să fie înțeles ca un ”dar de recunoscut și verificat în libertate, bucurie, gratuitate și umilință”, înainte de alegerea definitivă. Sunt necesari însoțitori de calitate: persoane echilibrate, capabile de ascultare, oameni de credință și rugăciune care s-au confruntat cu propriile slăbiciuni și fragilități și, de aceea, știu să fie primitori ”fără moralism și false indulgențe”, știind să corecteze în spirit de fraternitate, străini de atitudini posesive și de manipulare. ”Acest respect adânc va fi cea mai bună garanție împotriva riscurilor de plagiere și de tot feluri de abuzuri”.
Arta de a discerne
”Biserica este spațiul pentru a discerne și conștiința este locul în care se culege rodul întâlnirii și al comuniunii cu Cristos”, scriu Părinții sinodali în Documentul final. Discernământul, printr-o relație frecventă cu o călăuză spirituală, se prezintă deci ca o muncă sinceră a conștiinței și poate să fie înțeles numai ca autentică formă de rugăciune, cerând curajul de a se angaja în lupta spirituală. Spațiul de încercare a deciziilor luate îl constituie viața fraternă și slujirea celor săraci. Tinerii sunt, într-adevăr, sensibili, la dimensiunea slujirii (”diakonia”).
”În același ceas, au plecat în grabă” (cf. Lc 24, 33)
Maria Magdalena, prima discipolă misionară, vindecată de rănile sale și martoră a Învierii este icoana unei Biserici tinere. Eforturile și fragilitatea tinerilor ”ne ajută să fim mai buni, întrebările lor ne provoacă, criticile ne sunt necesare pentru că nu rareori prin intermediul lor vocea Domnului ne cere convertire și reînnoire”. Toți tinerii, chiar și cei cu o viziune diferită a vieții, fără nicio excepție, sunt în inima lui Dumnezeu. Părinții sinodali pun în lumină dinamismul constitutiv al sinodalității, faptul de a merge împreună. Încheierea adunării sinodale și Documentul fina sunt numai o etapă pentru că necesitățile urgente și condițiile concrete sunt diferite de la țară la țară și de la continent la continent. De aici, invitația adresată Conferințelor episcopale și Bisericilor particulare de a continua procesul de discernământ cu scopul de a elabora soluții pastorale specifice.
Sinodalitate, stil misionar
”Sinodalitatea” este un stil pentru misiunea care îndeamnă la trecerea de la eu la noi și la a ține cont de multitudinea de chipuri, sensibilități, proveniențe și culturi diverse. În acest orizont trebuie valorizate carismele pe care Duhul Sfânt le dăruiește tuturor evitând clericalismul care-i exclude pe mulți din demersul decizional și clericalizarea laicilor care frânează elanul misionar. Autoritatea – este speranța Părinților sinodali – trebuie trăită într-o optică de slujire. Sinodale trebuie să fie și abordarea dialogului inter-religios și ecumenic îndreptat spre cunoașterea reciprocă și demolarea prejudecăților și stereotipurilor, și reînnoirea vieții comunitare și parohiale pentru ca să scurteze distanțele dintre tineri și Biserică și să arate conexiunea intimă dintre credință și experiența concretă a vieții. De mai multe ori s-a cerut în Aula sinodală înființarea, la nivel de Conferințe episcopale, a unui ”Directoriu de pastorală a tinerilor în cheie vocațională”, care să-i ajute pe responsabilii diecezani și pe operatorii pastorali locali să califice formarea și activitatea lor cu și pentru tineri, contribuind la depășirea unei anumite fragmentări a pastoralei Bisericii. A fost reafirmată importanța Zilelor mondiale ale tineretului precum și a centrelor pentru tineri și a oratoriilor care, s-a recunoscut, trebuie să fie regândite în contextul actual.
Provocarea digitală
Există unele provocări urgente pe care Biserica este chemată să le capteze. Documentul final al Sinodului abordează misiunea în domeniul digital: parte integrantă din realitatea zilnică a tinerilor, ”piață” în care ei petrec mult timp și se întâlnesc cu ușurință, loc la care nu se poate renunța pentru a ajunge la tineri și a-i implica în activitățile pastorale, ”planeta” Web prezintă, însă, lumini și umbre. Dacă pe de o parte permite accesul la informație, activează participarea socio-politică și cetățenia activă, pe de alta prezintă o latură obscură – așa numitul ”dark Web” – în care se observă solitudine, manipulare, exploatare, violențe, cyberbulling, pornografie. De aici, îndemnul Sinodului de a locui în lumea digitală, promovându-i potențialul comunicativ în vederea vestirii creștine, și de a impregna cu Evanghelia culturile și dinamica acesteia. Este de dorit înființarea unor Oficii și organizații pentru cultura și evanghelizarea digitală care, pe lângă favorizarea schimbului și răspândirea bunelor practici, să gestioneze sisteme de certificare a site-urilor catolice pentru a contrasta răspândirea de fake news referitoare la Biserică, emblemă a unei culturi care ”a pierdut simțul adevărului”, încurajând promovarea de politici și instrumente pentru ocrotirea minorilor în Internet.
A recunoaște și a pune în valoarea femeile în societate și în Biserică
Documentul final evidențiază și necesitatea unei recunoașteri mai mari și a unei valorizări mai bune a femeilor în societate și în Biserică, pentru că absența lor sărăcește dezbaterea și drumul bisericesc: este urgentă o schimbare din partea tuturor – se afirmă – pornind și de la o reflecție despre reciprocitatea dintre sexe. Este de dorit ”o prezență feminină în instituțiile bisericești la toate nivelurile, chiar și în funcții de răspundere”, și ”o participare feminină la demersurile decizionale bisericești în spirit de respect față de rolul preoției”. ”Este vorba de o datorie de dreptate”, se afirmă în Document, care își găsește inspirație în Isus și în Sf. Scriptură.
Trupul, sexualitatea și afectivitatea
Documentul abordează în continuare tema trupului, afectivității și sexualității. În fața progresului științific care ridică interogative etice, a fenomenelor precum pornografia digitală, turismul sexual, promiscuitatea, exhibiționismul online, Sinodul amintește familiilor și comunităților creștine importanța de a-i face pe tineri să redescopere adevărul că sexualitatea este un dar. Deseori, morala sexuală a Bisericii este percepută ca ”un spațiu de judecare și de condamnare”, în timp ce tinerii caută ”un cuvânt clar, uman și empatic” și ”exprimă o dorință explicită de dialog în privința chestiunilor referitoare la diferența dintre identitatea bărbătească și femeiască, la reciprocitatea dintre bărbați și femei, la homosexualitate”. Episcopii recunosc dificultatea Bisericii de a transmite în actualul context cultural ”frumusețea viziunii creștine despre corporeitate și sexualitate”: este urgent să se caute ”modalități mai adecvate care să se traducă concret în elaborarea de parcursuri formative reînnoite”. ”Este necesar să se propună tinerilor o antropologie a afectivității și a sexualității capabilă să dea justa valoare castității” pentru creșterea persoanei, ”în toate stările de viață”. În acest sens, se cere să se acorde atenție formării operatorilor pastorali care să fie credibili și maturi din punct de vedere afectiv și sexual. Sinodul constată, de asemenea, existența unor ”chestiuni referitoare la trup, afectivitate și sexualitate care au nevoie de o mai profundă elaborare antropologică, teologică și pastorală, de realizat în modalitățile și la nivelurile cele mai potrivite, de la cele locale la cel universal. Printre acestea se numără cele referitoare la diferența și armonia dintre identitatea masculină și feminină și la înclinațiile sexuale”. ”Dumnezeu iubește orice persoană și la fel face Biserica, reînnoindu-și angajarea împotriva oricărei discriminări și violențe pe bază sexuală”. Tot la fel, se mai spune în Documentul final, Sinodul ”reafirmă determinanta relevanță antropologică a diferenței și reciprocități bărbat-femei și consideră reductiv a defini identitatea persoanelor pornind numai de la orientarea lor sexuală”. În același timp, se recomandă să fie favorizate ”parcursuri de însoțire în credință, existente deja în multe comunități creștine”, a ”persoanelor homosexuale”. În aceste parcursuri, persoanele sunt ajutate să citească propria istorie, să adere cu libertate și responsabilitate la propria chemare baptismală, să recunoască dorința de a aparține și a contribui la viața comunității, să discearnă cele mai bune forme de a o realiza. În acest fel fiecare tânăr, fără nicio excluziune, poate fi ajutat să integreze din ce în ce mai mult dimensiunea sexuală în propria personalitate, crescând în calitatea relațiilor și mergând spre dăruirea de sine.
Însoțirea vocațională
Printre celelalte provocări semnalate în Documentul final se află și dimensiunea economică. Îndemnul Părinților sinodali este să se investească timp și resurse în tineri, cu propunerea de a le oferi o perioadă destinată maturizării vieții creștine adulte care ”ar trebui să includă o detașare prelungită de domeniile și relațiile obișnuite”. De asemenea, în timp ce se dorește o însoțire înainte și după căsătorie, se încurajează constituirea de echipe educative, care să includă figuri feminine și cupluri creștine, pentru formarea seminariștilor și a persoanelor consacrate urmărind și scopul de a depăși tendințele spre clericalism. O atenție specială se cere în primirea candidaților la preoție care uneori se face ”fără o cunoaștere adecvată și o relectură profundă a istoriei lor”, drept care ”instabilitatea relațională și afectivă, precum și lipsa de înrădăcinare eclezială, sunt semnale periculoase”. A neglija normele bisericești în această privință, scriu Părinții sinodali, constituie ”un comportament iresponsabil care poate să aibă urmări foarte grave asupra comunității creștine”.
Chemați la sfințenie
”Diversitatea vocațională”, se afirmă la încheierea Documentului final al Sinodului despre tineri, ”este cuprinsă în unica și universala chemare la sfințenie. ”Lumea este indignată de abuzurile unor persoane ale Bisericii în loc să fie revigorată de sfințenia membrilor săi”, de aceea Biserica este chemată la ”o schimbare de perspectivă”: prin sfințenia numeroșilor tineri dispuși să renunțe la viață în mijlocul persecuțiilor din dorința de a se păstra credincioși Evangheliei, Biserica poate să-și reînnoiască ardoarea spirituală și vigoarea apostolică”.
Darul oferit de papa Francisc participanților la Sinod
Sfântul Părinte a oferit participanților la cea de-a XV-a adunare generală a Sinodului episcopilor o amintire specială. Este vorba de o medalie în bronz cu un basorelief reprezentându-L pe Isus și pe tânărul discipol iubit. Operă a artistului italian Gino Giannetto, medalia a fost turnată în Cetatea Vaticanului în numai 460 de exemplare. Darul a fost înmânat personal Părinților sinodali și celorlalți participanți în antreul Aulei Paul al VI-lea după fotografia de grup și prima sesiune de lucrări de sâmbătă după amiază. Printre participanți, după cum s-a mai spus, s-a aflat și episcopul auxiliar al arhidiecezei de București, mons. Cornel Damian, ales de Conferința Episcopilor din România.
A. Dancă
