Scrie-ne un mesaj!

Dacă doriți să ne contactați pentru a ne întreba ceva sau a ne sugera ceva, sau pur și simplu pentru a ne saluta, vă rugăm să folosiți formulatul alăturat. Vom încerca să vă răspundem cât mai repede cu putință.

Echipa e-communio.ro


6 - = 3
* Toate câmpurile marcate sunt obligatorii
Ultimele știri
e-communio.ro logo

O tânără greco-catolică, la prânzul papei cu tinerii

 
O tânără greco-catolică, la prânzul papei cu tinerii
  • 01 Aug 2016
  • 7345

ZMTCracovia2016: Glume, selfie şi lacrimi la prânzul papei cu tinerii. Printre cei invitați s-a aflat și o tânără greco catolică din Ucraina

De Iacopo Scaramuzzi

Glume, întrebări şi răspunsuri, selfie, precum şi câteva lacrimi. Au fost ingredientele prânzului papei cu doisprezece tineri de la Ziua Mondială a Tineretului, sâmbătă, 30 iulie 2016, în Arhiepiscopia din Cracovia. Unei tinere columbiene Francisc a confirmat că este în program o călătorie în ţara sudamericană anul viitor.

Francisc a luat prânzul cu 12 tineri din cele cinci continente şi cu biografii disparate, în afară de traducători, timp de o oră şi jumătate, după Liturghia de dimineaţă în sanctuarul Milostivirii Divine şi înainte de veghea de încheiere a ZMT în Campus Misericordiae în periferia Cracoviei. Climat relaxat, meniu polonez (supă, "piroghi", orez şi carne, prăjitură cu lapte şi cafea), tinerii, dintre care unii fac parte din staff-ul de organizare a ZMT, i-au adresat multe întrebări despre temele cele mai diferite, de la evanghelizare la situaţia deţinuţilor, fără a evita chestiuni mai personale.

"L-am întrebat cum se spovedeşte", povesteşte brazilianul José Pasternak în cursul unui briefing cu jurnaliştii, "ne spus că se spovedeşte la fiecare 15-20 de zile la un franciscan şi a subliniat că nu trebuie să ne fie ruşine de propriile păcate". Papa amintit de spovada, la 17 ani în Argentina, decisivă în decizia sa de a deveni preot. "Pentru el spovada înseamnă a se lăsa privit de privirea iubitoare a lui Dumnezeu care iartă totul". Apoi Francisc "ne-a spus că de fiecare dată când intră într-o închisoare se gândeşte că ar putea să fie el în locul deţinuţilor şi numai harul lui Dumnezeu i-a permis să evite asta". Tinerii l-au întrebat pe papa cum să-i evanghelizeze pe ceilalţi tineri, cum să se comporte când întâlnesc un preot dificil, care este pentru el provocarea cea mai mare în acest moment: "Ar vrea ca noi tinerii să mergem înainte, să nu pierdem niciodată speranţa", afirmă Fatima Leung-Wai din Noua Zeelandă, conform căreia papa, în contactul personal, apare ca un "lider umil, senin, paşnic: am încredere în el".

Tinerii care au mâncat cu papa vin din Polonia, Brazilia, Noua Zeelandă, Vietnam, Columbia, Zimbabwe, Ucraina, Canada. Este loc şi pentru întrebările mai personale: ce muzică ascultă, care este mâncarea lui preferată? "Nu am una, dar îmi place bucătăria poloneză", răspunsul papei iezuit. Tânăra ucraineană, greco-catolică, evocă situaţia dramatică din ţara sa, şi ei şi altor tineri îi curg câteva lacrimi. Paula Mora Diaz, columbiană, cere confirmare de la papa pentru o vizita şi Francisc "mi-a confirmat că este în program călătoria", relatează ea. La sfârşitul prânzului saluturi, îmbrăţişări, câteva selfie. Şi câteva glume. "M-a întrebat cine este mai bun între Pel? şi Maradona", povesteşte tânărul brazilian. "M-am gândit un pic şi am răspuns: Messi. Papa a izbucnit în râs".

(După Vatican Insider, 30 iulie 2016)

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu



Sursa:ercis.ro