Evanghelia de duminica trecută ne descria câteva dintre simtomele ce trădează prezența celui rău și care s-ar putea rezuma în mare parte la opusul normalității: dacă e normal să traiești în casă, cel aflat sub influența celui rău trăiește în morminte și deci, cumva în permanenta umbră a morții; dacă e normal e să fii îmbrăcat, cel posedat este despuiat; dacă în viața normală ai niște limite și niște bariere, și interioare și exterioare, cel îndrăcit înspăimânta întreg teritoriul și nici măcar lanțurile nu reprezintă opreliști pentru el. Am putea continua șirul confruntării aspectelor de normalitate și anormalitate legate de omul nostru, însă putem deasemenea să lărgim analiza noastră și să ne gândim la locuitorii ținutului Gherghesenilor. În cazul lor nu există semnele de posedare descrise mai sus, însă regăsim esența prezenței celui rău, în ținutul și în viața lor: prezența lui Isus este nedorită, deranjantă. Văd puterea, văd lumina, văd eliberarea, însă nu sunt interesați de schimbare. Ținutul lor a fost eliberat de prezența legiunii, însă cel rău continuă să stăpânească viața lor într-o manieră mult mai subtilă, mai ascunsă și tocmai de aceea mai periculoasă.
Ceva similar regăsim în evanghelia de astăzi: o mulțime care deși îl urmează pe Isus, mai degrabă încurcă acțiunea Lui. Îl împresoară așa cum ne spune versetul biblic, însă nu se atinge cu adevărat, cu credință de El, așa cum face în schimb femeia cu scurgere de sânge. Odată ajuns la casa lui Iair, regăsim aceleași conotații, aproape blasfeme: mulțimea care se află deja lângă copila moartă, râde de Isus atunci când acesta le adresează cuvinte pline de speranță. Înainte ca Fiul lui Dumnezeu să redea viața fiicei lui Iair, scoate mulțimea afară, într-un fel de voalat exorcism. Voalată posesie, voalată eliberare!
Avem nevoie ca în rugăciune, să cerem lui Dumnezeu lumina necesară pentru a vedea nu doar zonele de alb și negru din viața noastră sau din lumea în care trăim, ci mai ales acelea care acoperă toată paleta de gri, cele mai subtile. P. Rene Chenesseau, de exemplu, cunoscut exorcist francez, atrăgea atenția asupra felului în care roadele Spiritului Sfânt, descrise de sfântul Pavel în capitolul 5 al scrisorii către Galateni, sunt vii și active în viața noastră. Așadar dragostea, bucuria, pacea, îndelungă-răbdarea, bunătatea, facerea de bine, credinţa, blândeţea, înfrânarea, curăţia, atunci când sunt atacate, spunea părintele Chenesseau, este probabil un atac al celui rău, chiar fără a fi vorba de o posesie. O prezență mai subtilă și tocmai de aceea periculoasă deoarece e greu de detectat. Câți dintre noi consideră că au o posibilă problemă, atunci când de exemplu bucuria din viața lor își pierde treptat consistența sau când răbdarea ori blândețea încep să dispară? P. Chenesseau spunea în schimb că cei mai mulți dintre oamenii de astăzi sunt atacați tocmai în aceste lucruri, fără să-și dea seama.
Sfânta Scriptură ne cere să fim vigilenți și pururi în rugăciune. Doar astfel reușim să distingem lucrurile, fiindcă rugăciunea ne pune în legătură și în comuniune cu Cristos, singurul care îl poate învinge pe cel rău. De aceea ori de câte ori simțim că bucuria sau pacea își pierd consistența în viața noastră, să căutăm refugiu și scăpare în rugăciune și de asemenea în sacramentul spovedaniei despre care mulți preoți experți în materie spun că are efectul unui adevărat exorcism. Maica lui Dumnezeu și Maica noastră, cea care zdrobește capul șarpelui, este tot timpul lângă noi. Să încercăm să fim și noi , măcar din când în când lângă Ea și Fiul Ei.
PS Claudiu
Episcopul Curiei
Ev Lc 8,41-56
În vremea aceea a venit un bărbat, al cărui nume era Iair şi care era mai-marele sinagogii. Şi căzând la picioarele lui Isus, Îl ruga să intre în casa Lui, căci avea numai o fiică, ca de doisprezece ani, şi ea era pe moarte. Şi, pe când se ducea El, mulţimile Îl împresurau. Şi o femeie, care de doisprezece ani avea scurgere de sânge şi cheltuise cu doctorii toată averea ei, şi de nici unul nu putuse să fie vindecată, apropiindu-se pe la spate, s-a atins de poala hainei Lui şi îndată s-a oprit curgerea sângelui ei. Şi a zis Isus: Cine este cel ce s-a atins de Mine? Dar toţi tăgăduind, Petru şi ceilalţi care erau cu El, au zis: Învăţătorule, mulţimile Te îmbulzesc şi Te strâmtorează şi Tu zici: cine este cel ce s-a atins de mine? Iar Isus a zis: s-a atins de Mine cineva. Căci am simţit o putere care a ieşit din Mine. Şi, femeia, văzându-se vădită, a venit tremurând şi, căzând înaintea Lui, a spus de faţă cu tot poporul din ce cauză s-a atins de El şi cum s-a tămăduit îndată. Iar El i-a zis: indrăzneşte, fiică, credinţa ta te-a mântuit. Mergi în pace. Şi încă vorbind El, a venit cineva de la mai-marele sinagogii, zicând: a murit fiica ta. Nu mai supăra pe Învăţătorul. Dar Isus, auzind, i-a răspuns: nu te teme; crede numai şi se va izbăvi. Şi venind în casă n-a lăsat pe nimeni să intre cu El, decât numai pe Petru şi pe Ioan şi pe Iacov şi pe tatăl copilei şi pe mamă. Şi toţi plângeau şi se tânguiau pentru ea. Iar El a zis: nu plângeţi; n-a murit, ci doarme. Şi râdeau de El, ştiind că a murit. Iar El, scoţând pe toţi afară şi apucând-o de mână, a strigat, zicând: copilă, scoală-te! Şi spiritul ei s-a întors şi a înviat îndată; şi a poruncit El să i se dea să mănânce. Şi au rămas uimiţi părinţii ei. Iar El le-a poruncit să nu spună nimănui ce s-a întâmplat.
