În data de 16 octombrie 2018 s-au împlinit 100 de ani de la nașterea părintelui Nicolae Lupea, rectorul și părintele spiritual al Academiei Teologice Greco-Catolice din Blaj și parohul comunității din Tiur, jud. Alba, trecut la cele veșnice în 2005.
Cu acest prilej Parohia Greco-Catolică din Tiur și Facultatea de Teologie Greco-Catolică din Blaj au organizat o întâlnire comemorativă în biserica parohiei la care au participat un număr impresionant de preoți - fii spirituali ai părintelui omagiat - și credincioși.
Seara comemorativă a debutat prin oficierea parastasului pentru sufletul celui trecut dincolo dar care a lăsat în urmă o atât de bogată moștenire. Parohul Adin Pop a prezentat o scurtă biografie a celui atât de îndrăgit model de preot și om al lui Dumnezeu, presărată cu spicuiri din declarațiile celor care l-au cunoscut, pr. Anton Rus de la Facultatea de Teologie a evocat ipostazele vieții părintelui Nicolae care a fost preot, mărturisitor al credinței în perioada de persecuție comunistă, rector, duhovnic și paroh, pr. Marius Bebeșelea de la Sibiu a împărtășit cu cei prezenți ultimele clipe din viața pămânească a părintelui Lupea.
La final, Preasfinția Sa Claudiu, Episcopul Curiei Arhiepiscopiei Majore, într-un cuvânt de învățătură și îndemn, și-a exprimat bucuria de a face parte dintr-o Biserică ce a avut oameni dăruiți și cu viață sfântă precum a fost Părintele Nicolae Lupea.
Seara s-a încheiat cu o agapă frățească.
Corespondent
Pr. Nicolae LUPEA (1918-2005)
Date biografice: Părintele Nicolae s-a născut la 16 octombrie 1918, în cătunul Obârşe, satul Tiur lângă Blaj, judeţul Târnava Mică (azi jud. Alba). A fost unul dintre cei doi fii ai lui Nicolae Lupea şi Eva Lupea (născută Berghean). A urmat Liceul „Sfântul Vasile” din Blaj, în 1939 înscriindu-se la Academia de Teologie, pe care a absolvit-o în anul 1943. La 3 ianuarie 1943 este hirotonit preot celibatar de IPS Valeriu Traian Frenţiu - Administrator Apostolic de Blaj - după care a fost numit preot la Bucureşti, unde a funcţionat până în 1945, când a revenit la Blaj şi a fost numit vicerector la Academia de Teologie, unde va funcţiona până în 1948. A fost închis prima dată în 1947, când a fost interzis P.N.Ţ., fiind trimis în temniţa de la Aiud, împreună cu părintele canonic Gheorghe Dănilă, rector al Academiei Teologice din Blaj, deşi nici unul nu era membru al acestui partid. Au stat la Aiud nouă luni, până în mai 1948.
În anul 1948, când a fost interzis cultul greco-catolic, s-a retras la casa părintească, urmând o perioadă de zece ani de pribegie şi clandestinitate în care pr. Lupea a stat ascuns la mai multe familii în diferite localităţi din jurul Blajului, fiind hărţuit de organele de securitate. În acest timp a acordat asistenţă spirituală diferiţilor enoriaşi din localităţile unde se ascundea. În 1958 s-a predat. În martie 1959 a fost condamnat de Tribunalul Militar „Negru Vodă” din Bucureşti la cinci ani de închisoare corecţională pentru practicarea cultului greco-catolic interzis şi pentru propagarea ideilor greco-catolice persoanelor cu care venea în contact.
Pedeapsa şi-a ispăşit-o la Jilava și în lagărele (colonii de muncă) de la Periprava, Stoeneşti, Grind şi Salcia, fiind eliberat în 31 mai 1964. În temniță a participat la botezul lui Nicolae Steinhardt.
Eliberat în anul 1964, s-a întors la Obârşe, unde şi-a continuat clandestin activitatea de preot prin oficierea Sfintei Liturghii şi administrarea Sacramentelor.
După repunerea în legalitate a Bisericii, între 1990-1992 a fost rector al Academiei Teologice Greco-Catolică din Blaj. Din 1991 până în 1999 a predat aici Ştiinţele Biblice, iar în perioada 1992-2005 a fost părintele spiritual al Institutului. Harul deosebit pe care îl avea părintele de a cultiva viaţa sufletească prin sfaturile personale, prin predicile sale, dar mai ales prin viaţa dânsului exemplară în virtute, ne fac să spunem că era un om al lui Dumnezeu. Din 1992 pr. Lupea a administrat parohia greco-catolică din Tiur, unde a început construirea unei noi biserici.
În ziua de duminică, 10 octombrie 2004, IPS Lucian i-a înmânat în Catedrala din Blaj, lui şi altor preoţi, distincţia de prelat onorific conferită de Papa Ioan Paul al II-lea ca răsplată pentru mărturia de viaţă creştină catolică şi fidelitate faţă de Scaunul Apostolic al Romei.
A trecut la cele veşnice în data de 24 februarie 2005 la Sibiu, fiind asistat în ultimele zile de către pr. Marius Bebeşelea, şi a fost înmormântat în cimitirul-pantheon al Blajului în 26 februarie prin slujba de înmormântare oficiată de fii săi spirituali pontificată de IPSS Lucian Mureșan.
Fii săi sufletești, parohienii din Tiur, corpul profesoral şi studenţii Facultăţii de Teologie din Blaj îl vor purta mereu în rugăciunile lor la altarul Domnului. A fost modelul preotului greco-catolic, oricând gata de sacrificiu, plin de devotament si permanent pregătit cu un sfat celor aflați în dificultăți.