Scrie-ne un mesaj!

Dacă doriți să ne contactați pentru a ne întreba ceva sau a ne sugera ceva, sau pur și simplu pentru a ne saluta, vă rugăm să folosiți formulatul alăturat. Vom încerca să vă răspundem cât mai repede cu putință.

Echipa e-communio.ro


9 - = 6
* Toate câmpurile marcate sunt obligatorii
Ultimele știri
e-communio.ro logo

Sfântul Lucian din Antiohia

 
Sfântul Lucian din Antiohia
  • 15 Oct 2018
  • 2716

Astăzi Biserica îl sărbătorește pe Sfântul Mucenic Lucian. Lucian (din latinescul Lucio, cel născut din lumină) a fost originar din Samosata, Siria. De mic copil a primit o educație aleasă, însă a rămas orfan la vârsta de 12 ani. După decesul părinților se va consacra în totalitate studierii Sfintelor Scripturi și apărării adevăratei credințe.

A fost hirotonit preot la Antiohia, unde în jurul său s-a format o școală la care mulți tineri veneau să învețe. Zelul său i-a revoltat însă pe adversarii credinței creștine. A fost arestat din porunca împăratului Maximin și a petrecut nouă ani în închisoare. De acolo a reușit să scrie scrisori către credincioșii creștini din Antiohia pentru a-i consola și pentru a-i întări în credință

Pentru că refuza în mod categoric să aducă sacrificii zeilor romani și pentru faptul că nu înceta să țină discursuri apologetice în fața judecătorilor săi, a murit martirizat la 7 ianuarie 312.


Rugăciune

Doamne Dumnezeule atotputernic și mult îndurător, Te implorăm cu umilință să nu ne lipsești pe noi de puterea și bunătatea Ta. Pentru mijlocirile Sfântului Lucian, preot zelos care s-a dăruit cu totul Ție, vestindu-te cu mult curaj până când s-a învrednicit de coroana martiriului, dăruiește-ne nouă, ucenicilor Tăi, să te slujim cu fidelitate până la sfârșitul vieții noastre. Amin.