Scrie-ne un mesaj!

Dacă doriți să ne contactați pentru a ne întreba ceva sau a ne sugera ceva, sau pur și simplu pentru a ne saluta, vă rugăm să folosiți formulatul alăturat. Vom încerca să vă răspundem cât mai repede cu putință.

Echipa e-communio.ro


3 - = 1
* Toate câmpurile marcate sunt obligatorii
Ultimele știri
e-communio.ro logo

Blaj: Deschiderea Procesului de beatificare și canonizare a Slujitorului lui Dumnezeu Mihai Neamțu OSBM

 
Blaj: Deschiderea Procesului de beatificare și canonizare a Slujitorului lui Dumnezeu Mihai Neamțu OSBM
  • 14 Sep 2018
  • 4499

Vineri, 14 septembrie 2018, în Sărbătoarea Înălțării Sfintei Cruci, la sediul Curiei Arhiepiscopiei Majore din Blaj, în prezența Preafericirii Sale Cardinal Lucian și  a Preasfinției Sale Claudiu, a avut loc Sesiunea de deschidere a Procesului de beatificare și canonizare a Slujitorului lui Dumnezeu Mihai Neamțu OSBM, trecut la Domnul la data de 23 iunie 2000.

În deschiderea sesiunii a fost oficiată Ora a noua, urmată de cuvântul Preasfinției Sale Claudiu, Episcopul Curiei Arhiepiscopiei Majore. În continuare, Pr. Cristian Barta, Postulatorul Cauzei în faza eparhială, a prezentat modul de desfășurare a Sesiunii de deschidere a Cauzei , o succintă biografie a Slujitorului lui Dumnezeu Mihai Neamțu OSBM, expunând etapele premergătoare acestui moment, îndeosebi primirea decretului nihil obstat din partea Congregației Cauzelor Sfinților.

Postulatorul a dat citire Cererii de Deschidere a Cauzei, care va cerceta viața, virtuțile eroice, faima și semnele sfințeniei Slujitorului lui Dumnezeu, Fratele Mihai Neamțu OSBM. A urmat citirea decretului de înființare a Tribunalului Cauzei de beatificare și canonizare a Slujitorului lui Dumnezeu, precum și a decretelor de numire a membrilor Tribunalului. Au depus apoi jurământul toți Oficialii Tribunalului Cauzei.

La final, Preafericirea Sa Lucian Cardinal Mureșan și-a exprimat gratitudinea față de Oficialii Tribunalului Cauzei și le-a acordat binecuvântarea arhierească.

A fost rostită Rugăciunea pentru beatificarea Slujitorului lui Dumnezeu Mihai Neamțu OSBM:

Tatăl îndurărilor și Părinte a toată mângâierea,

Tu l-ai chemat pe fratele Mihai Neamțu să fie semn al Milostivirii Tale

în Biserica Greco-Catolică din România.

 

Prin viața sa dăruită Ție,

ne-a învățat că suntem născuți din nimic,

dar suntem meniți să împărățim veșnic

împreună cu Cristos.

 

Trimite-ne, Doamne, vindecarea sufletelor și a trupurilor noastre,

precum și harul pe care Ți-l cerem acum

prin mijlocirea fratelui Mihai, nădăjduind, prin bunătatea Ta,

că el va fi ridicat în curând la cinstea altarelor.

 

Că pe Tine te laudă toate puterile cerești și Ție mărire înălțăm, Tatălui și Fiului și Spiritului Sfânt, acum și pururea și în vecii vecilor.

Amin.

Tatăl nostru...

Născătoare de Dumnezeu...

Mărire Tatălui...

 

Cei care primesc haruri sunt rugați să se adreseze.

Postulatorului  Cauzei MIHAI NEAMȚU

Piața 1848, nr. 11, 515400

BLAJ, jud. ALBA

Biroul Arhieparhial de Presă

 

 

 

 

 



Sursa:bru.ro