Există o mulțime de posibilități de divertisment, și totuși lumea nu se simte odihnită după ce le frecventează. Ce înseamnă adevărata odihnă? Continuând seria catehezelor dedicate Decalogului sau Poruncilor lui Dumnezeu, papa Francisc a vorbit la audiența generală de miercuri, 5 septembrie 2018, despre porunca privind odihna în ziua Domnului. La începutul catehezei a fost proclamată o pagină biblică din cartea Exodului (20,8-11).
Vă oferim aici în traducerea noastră de lucru cateheza Sfântului Părinte:
«Călătoria de-a lungul Decalogului ne conduce astăzi la porunca despre ziua de odihnă. Pare o poruncă ușor de ținut, dar este o impresie greșită. A se odihni chiar nu e simplu, pentru că există o falsă și o adevărată odihnă. După ce le putem recunoaște?
Societatea de astăzi este însetată de divertisment și vacanțe. Industria distracției este destul de înfloritoare și publicitatea trasează lumea ideală ca pe un mare parc de jocuri unde toți se distrează. Conceptul de viață astăzi dominant nu are baricentrul în activitate și în angajare, ci în evadare. Să câștigi ca să te distrezi, să fii satisfăcut. Imaginea-model este aceea a unei persoane de succes care își poate permite ample și diverse spații de plăcere. Dar această mentalitate te face să aluneci spre insatisfacția unei existențe anesteziată de divertismentul care nu este odihnă, ci alienare și fugă de realitate. Niciodată omul nu s-a odihnit atât de mult ca în zilele noastre și totuși niciodată omul nu a experimentat atât de mult sentimentul de nimic ca în zilele noastre! Posibilitățile de a te distra, de a ieși, croazierele, călătoriile, atâtea lucruri care nu-ți fac inima plină. Dimpotrivă, nu-ți dau odihnă.
Cuvintele Decalogului caută și găsesc inima problemei aruncând o lumină diferită asupra a ceea ce înseamnă odihnă. Această poruncă are o trăsătură specială: aduce o motivație. Odihna în numele Domnului are un motiv precis: ”Căci în șase zile a făcut Domnul cerurile și pământul și marea și tot ceea ce este în ele, iar în ziua a șaptea s-a odihnit. De aceea a binecuvântat Domnul ziua de sabat și a sfințit-o” (Ex 20,11).
Aceasta trimite la sfârșitul facerii, când Dumnezeu spune: ”Și Dumnezeu a privit toate cele pe care le făcuse și, iată, erau foarte bune” (Gen 1,31). Începe atunci ziua de odihnă, care înseamnă bucuria lui Dumnezeu pentru cele pe care le-a făcut. Este ziua contemplației și a binecuvântării.
Ce este, așadar, odihna în viziunea acestei porunci? Este momentul contemplației, al preamăririi, nu al evadării. Este timpul pentru a privi realitatea și a spune: cât de frumoasă este viața! Odihnei înțeleasă ca fugă de realitate, Decalogul îi opune odihna ca binecuvântare a realității.
Pentru noi creștinii, centrul zilei Domnului, duminica, este Euharistia, care înseamnă ”aducere de mulțumire”. Este ziua în care să-i spunem lui Dumnezeu: mulțumesc, Doamne, pentru viață, pentru milostivirea ta, pentru toate darurile tale. Duminica nu este ziua în care să ștergem celelalte zile, ci ziua în care să le amintim, să le binecuvântăm și să ne împăcăm cu viața - câtă lume are multe posibilități de a se distra și, totuși, nu trăiește în pace cu propria viață - spunând: viața este prețioasă, nu este ușoară, uneori e plină de suferință, dar e prețioasă!
A fi conduși la adevărata odihnă este o lucrare a lui Dumnezeu în noi, dar cere să ne îndepărtăm de blestem și de fascinația lui (cf. Evangelii gaudium, 83). A lăsa inima să se plece în fața nefericirii, subliniind motivele de nemulțumire, este foarte ușor. Binecuvântarea și bucuria implică o deschidere spre bine, care este o mișcare matură a inimii. Binele este amabil și nu se impune niciodată. Trebuie ales.
Pacea se alege, nu se poate impune și nu o găsești din întâmplare. Îndepărtându-se de pliurile amare ale inimii, omul are nevoie să se împace cu cele de care fuge. Este necesar să se reconcilieze cu propria viață, cu faptele pe care nu le acceptă, cu părțile dificile ale existenței. Eu vă întreb: fiecare dintre voi s-a reconciliat cu propria viață? O întrebare pentru a ne gândi: eu mă simt împăcat cu povestea vieții mele? Adevărata pace, de fapt, nu înseamnă a schimba propria istorie, ci a o primi și a o valoriza.
De câte ori am întâlnit creștini bolnavi care ne-au mângâiat cu o seninătate care nu se găsește în cei care se bucură de viață și de plăceri! Și am văzut persoane modeste și sărace bucurându-se de micile daruri cu o fericire care avea gustul veșniciei!
Domnul spune în Deuteronom: ”Eu am pus astăzi înaintea ta viața și moartea, binecuvântarea și blestemul. Alege viața ca să trăiești tu și descendența ta!” (Dt 30,19). Această alegere este ”Fiat”-ul Fecioarei Maria, este o deschidere către Spiritul Sfânt care ne pune pe urmele lui Cristos, Cel care se încredințează Tatălui în momentul cel mai dramatic și începe să meargă astfel calea care duce la înviere.
Când devine frumoasă viața? Când începem să gândim bine despre ea, oricare ar fi povestea vieții noastre. Când își croiește drum darul unei îndoieli, aceea că ”totul este har” iar gândul acela sfânt sfărâmă zidul lăuntric al nemulțumirii inaugurând odihna autentică. Viața devine frumoasă când ne deschidem inima în fața Providenței și descoperim ceea ce spune Psalmul: ”Numai în Dumnezeu se odihnește sufletul meu” (62,2). Da, sunt frumoase cuvintele acestui psalm: ”Numai în Dumnezeu se odihnește sufletul meu».
La finalul audienței, pontiful a salutat grupurile de pelerini din diferite țări și a menționat apropierea unei importante sărbători creștine:
Papa Francisc: «Adresez un cuvânt special tinerilor, celor înaintați în vârstă, bolnavilor și soților recent căsătoriți. Sâmbăta viitoare (8 septembrie – n.r.) este sărbătoarea Nașterii Sfintei Fecioare Maria. Sărbătoarea coincide cu sfârșitul verii și al recoltei și ne amintește că Dumnezeu este credincios promisiunilor sale și, în Preasfânta Maria, a pregătit un templu viu în care Fiul său, întrupându-se, a vrut să locuiască în mijlocul nostru și să ne dobândească mântuirea. Dumnezeu să vă binecuvânteze!»
A. Dancă
