La 7 august 1911, trecea la cele veșnice Gheorghe Cârțan, cunoscut sub numele de Badea Cârțan. Cioban simplu, originar din Cârțișoara, județul Sibiu, a rămas în istorie ca un luptător pentru unirea românilor din Transilvania cu cei din România, dedicându-și toată viața acestui scop.
Cel mai cunoscut gest al său este călătoria la Roma, pe jos, pentru a vadea cu propriii săi ochi monumentele care erau mărturii ale istoriei și credinței poporului român, dar și ale originii latine a acestui neam. Ajuns acolo, Badea Cârțan s-a dus mai întâi la Columna lui Traian, a poi a vizitat Bazilica Sfântul Petru și alte obiective cu mare încărcătură istorică și de credință.
În „Monografia satului Cârţişoara”, scrisă de Traian Cânduleţ şi Ilie Costache, se afirmă că Gheorghe Cârțan ajungând la Columna lui Traian, „cum era singur și al nimănui, cum se făcuse seară, s-a așezat pe trotuar și s-a culcat la picioarele Columnei. A doua zi dimineața, trecătorii, polițiștii, ziariștii, au avut o revelație: un țăran din Corjați, un dac la picioarele Columnei lui Traian. Presa din Roma a scris în ziua următoare: „Un dac a coborât de pe Columnă: cu plete, cu cămașă și cușmă, cu ițari și cu opinci”. I s-a publicat fotografia, i s-au luat interviuri.” Se pare că a făcut senzație la Roma, fiind invitat în mediile politice, culturale, jurnalistice din Italia, a fost primit cu simpatie și prietenie.
În lume au fost mulți călători celebri care și-au consacrat viața expedițiilor din dorința de a descoperi noi teritorii, ori pentru a se îmbogăți, Badea Cârțan a călătorit la Roma din dorința de a vedea cu ochii săi strămoșii poporului român.
În anul 1911, la 62 de ani, Badea Cârțan s-a stins din viață, fără a mai apuca să vadă ziua întregirii tuturor românilor, ziua în care Episcopul Greco-Catolic Iuliu Hossu, citind proclamația de unire, afirma: “Astăzi, prin hotărârea noastră, se înfăptuiește România Mare, una și nedespărțită, rostind fericiți, toți românii de pe aceste plaiuri: Ne unim pe veci cu Țara-Mamă, România! A biruit dreptatea! Acesta-i ceasul bucuriei noastre, bucuria unui neam întreg pentru suferințele veacurilor, purtate de un neam cu credință în Dumnezeu și cu nădejdea în dreptatea Lui”.
ACC
