(Duminica Vindecării unui lunatic)
Există mai multe nivele de luptă cu răul. Toate însă conduc la rădăcina răului care e neascultarea. Omul nu ascultă cuvântul lui Dumnezeu și așa începe răul. În evanghelia de duminica trecută, Petru cere și Fiul lui Dumnezeu îl ascultă. Petru îi spune lui Isus: dacă ești tu cu adevărat, poruncește să vin la tine pe apă. Isus îi răspunde: vino. Întotdeauna cu Dumnezeu lucrurile sunt simple, însă noi, oamenii le complicăm. În Vechiul Testament există acel faimos episod în care Neeman, bolnav de lepră, vine cale lungă până în Israel pentru a ajunge la proorocul Elisei, iar când acesta îi spune să se scalde de șapte ori în Iordan, lui Neeman i se pare prea simplu și e pe punctul de a se întoarce îndărăt. Aici ne împiedicăm noi oamenii. Lui Petru îi spune Isus „vino" și Petru pornește însă privește valurile și furtuna iar neîncrederea față de cuvântul Domnului îi incolțește în inimă. Și se afundă. Atât de simplu și totuși atât de complicat. Un fel de tară existențială ne împiedică să acceptăm simplitatea cu care Dumnezeu vrea să ne ajute, și ne împinge în schimb să complicăm lucrurile.
În evanghelia de astăzi regăsim o parte dintre ucenici, care chiar dacă au primit deja puterea de a izgoni spiritele rele, nu reușesc să facă nimic în cazul tânărului posedat. Ne putem întreba și noi de ce, se întreabă ucenicii înșiși împreună cu toți cei prezenți, însă adevărata cauză și adevăratul diagnostic îl dă Isus. De trei ori și în trei expresii apare cauza eșecului: “o neam necredincios și îndărătnic”, “ puțina voastră credință”, “daca ați avea credință”. Ne sună cunoscut aceste cuvinte, ne simțim vizați? Ar fi bine, fiindcă Evanghelia încearcă să ne scoată din amorțeala neîncrederii și a necredinței, punând degetul pe rană.
Lupta cu cel rău, pe care fiecare dintre noi o are de dus într-o formă sau alta, începe de la credință, de la încrederea în Isus, mort și înviat din iubire pentru noi. Când un astfel de Dumnezeu ne spune “vino", putem fi siguri că nu ne înșeală, că nu ne păcălește. Din păcate însă de multe ori ori dăm crezare mai degrabă celui rău care sădește în inimile noastre neîncrederea, dubiile și astfel începe cea dintâi înfrângere, astfel începem să ne afundăm. Nu e nevoie să fim surzi cu adevărat, ajunge să fim astfel spiritual, ignorând Cuvântul lui Dumnezeu. Nu e nevoie să fim orbi cu adevărat, ajunge să ignorăm realitatea prin care Dumnezeu ne vorbește încontinuu. Nu e nevoie să fim muți cu adevărat, ajunge doar să pervertim cuvântul, prin minciună sau manipulare sau vorbirea de rău. În sfârșit, nu e nevoie să fim posedați precum tânărul din evanghelia de astăzi, ajunge doar să lăsăm ca neîncrederea față de iubirea și îndurarea lui Dumnezeu să ne pătrundă în suflet. Petru striga: Doamne scapă-mă; tatăl tânarului de astăzi strigă: Doamne ajută necredinței mele. Necredința ne bântuie pe toți, ar fi bine să ne găsim cât de repede un strigăt de ajutor personalizat!
PS Claudiu
Episcopul Curiei
Ev Mt 17,14-23
În vremea aceea, s-a apropiat de Isus un om, căzând în genunchi si zicând: Doamne, ai mila de fiul meu că este lunatic şi pătimeşte rău, căci adesea cade în foc şi adesea în apă. Şi l-am dus la ucenicii Tăi şi n-au putut să-l vindece. Iar Isus, răspunzând, a zis: O, neam necredincios şi îndărătnic, până când voi fi cu voi? Până când vă voi suferi pe voi? Aduceţi-l aici la Mine. Şi Isus l-a certat şi demonul a ieşit din el şi copilul s-a vindecat din ceasul acela. Atunci, apropiindu-se ucenicii de Isus, I-au zis de o parte: De ce noi n-am putut să-l scoatem? Iar Isus le-a răspuns: Pentru puţina voastră credinţă. Căci adevărat grăiesc vouă: Dacă veţi avea credinţă în voi cât un grăunte de muştar, veţi zice muntelui acestuia: Mută-te de aici dincolo, şi se va muta; şi nimic nu va fi vouă cu neputinţă. Dar acest neam de demoni nu iese decât numai cu rugăciune şi cu post. Pe când străbăteau Galileea, Isus le-a spus: Fiul Omului va să fie dat în mâinile oamenilor. Şi-L vor omorî, dar a treia zi va învia. Şi ei s-au întristat foarte!
