Câteva persoane din cartier au decis să-l aştepte pe Sfântul Părinte la ieşirea din bloc. Papa s-a oprit să se joace cu un copil, în timp ce o femeie tânără, văzând scena, a izbucnit în plâns. Un alt domn i-a dăruit pontifului un mic crucifix. Aflând despre vizita papei Francisc şi un alt locatar din bloc, în vârstă şi cu probleme de sănătate, a fost ajutat să iasă din casă şi să-l întâlnească pe pontif, de la care a primit mângâiere şi asigurarea că papa se va ruga pentru el. Şi după urcarea în maşină, pontiful a continuat să-i salute pe cei prezenţi şi să-i binecuvânteze.
A fost un moment de mare bucurie pentru cartierul roman Salario, pe care pontiful îl cunoaşte bine deoarece, la câteva sute de metri, în Piaţa Buenos Aires se află biserica argentiniană "Fecioara Îndurerată" unde papa Francisc a fost, în mai multe rânduri, pe vremea când era cardinal.
Prin vizita sa, pontiful nu doar a răspuns dorinţei vechii cunoştinţe de a-i trece pragul, dar a reuşit să atragă din nou atenţia asupra dificultăţilor cu care se confruntă numeroase persoane vârstnice, mai ales pe timpul concediilor de vară, când trebuie să suporte, pe lângă căldură, şi efectele devastatoare ale singurătăţii.
Vă propunem câteva fragmente din omilia rostită de Sfântul Părinte de Ziua Bătrânilor, celebrată în Piaţa Sfântul Petru, la 28 septembrie 2014:
«Bătrânețea este îndeosebi un timp de har, în care Domnul ne reînnoiește chemarea sa: ne cheamă să păstrăm și să transmitem credința, ne cheamă să ne rugăm, în special să mijlocim; ne cheamă să fim aproape de cel care are nevoie… Bătrânii, bunicii au o capacitate de a înțelege situațiile mai dificile: o mare capacitate! Și atunci când se roagă pentru aceste situații, rugăciunea lor este tare, este puternică!
Bunicilor, care au primit binecuvântarea de a vedea pe fiii fiilor (cf. Ps 128,6), este încredințată o misiune mare: să transmită experiența vieții, istoria unei familii, a unei comunități, a unui popor; să împărtășească o înțelepciune cu simplitate și însăși credința: moștenirea cea mai prețioasă! Fericite acele familii care au bunicii apropiați! Bunicul este tată de două ori și bunica este mamă de două ori. În acele țări unde persecuția religioasă a fost cruntă, mă gândesc, de exemplu, la Albania, unde am fost duminica trecută, în acele țări bunicii au fost cei care i-au dus pe copii ca să fie botezați în ascuns, cei care le-au dat credința. Curajoși! Au fost curajoși în persecuție și au salvat credința în acele țări!
Dar nu întotdeauna bătrânul, bunicul, bunica, are o familie care poate să-l primească. Și atunci sunt binevenite casele pentru bătrâni… cu condiția să fie într-adevăr case, și nu închisori! Și să fie pentru bătrâni, și nu pentru interesele altcuiva! Nu trebuie să fie institute în care bătrânii trăiesc uitați, ca ascunși, neglijați. Mă simt aproape de atâția bătrâni care trăiesc în aceste institute și mă gândesc cu recunoștință la cei care merg să-i viziteze și se îngrijesc de ei. Casele pentru bătrâni ar trebui să fie „plămâni” de umanitate într-o țară, într-un cartier, într-o parohie; ar trebuie să fie „sanctuare” de umanitate unde cel care este bătrân și slab este îngrijit și păzit ca un frate sau o soră mai mare. Face mult bine a merge să vizitezi un bătrân! Priviți-i pe tinerii noștri: uneori îi vedem fără voință și triști; merg să viziteze un bătrân și devin bucuroși!
Însă există și realitatea abandonării bătrânilor: de câte ori sunt respinși bătrânii cu atitudini de abandonare care sunt o adevărat eutanasie ascunsă! Este efectul acelei culturi a rebutului care face mult rău lumii noastre. Se aruncă pruncii, se aruncă tinerii, pentru că nu au loc de muncă, și se aruncă bătrânii cu pretenția de a menține un sistem economic „echilibrat”, în centrul căruia nu este persoana umană, ci banul. Suntem chemați cu toții să contrastăm această otrăvitoare cultură a rebutului!