Duminica Vindecării slăbănogului din Capernaum
Discursul despre credință regăsit în duminicile precedente continuă și astăzi, evanghelia vindecării paraliticului oferindu-ne noi valențe.
În cazul sutașului, ca și în cazul posedaților gadareni, contemplăm puterea Cuvântului. Un singur cuvânt este de ajuns pentru ca bolile sau demonii să se plece în fața Mântuitorului. Isus nu are nevoie de gesturi complexe, nici de vorbe multe precum taumaturgii mai vechi sau mai noi. Isus este Fiul lui Dumnezeu, Cuvântul care a creat lumea și tot ceea ce există. Lucrurile încep în schimb să se complice atunci când mingea ajunge la noi, fiindcă singura necunoscută în ecuația credinței și a mântuirii este dacă noi prin credința noastră îl primim sau nu pe Dumnezeu, îi dăm voie sau nu să acționeze în viața noastră. Aici lucrurile devin cu adevărat complicate, căci îl avem pe sutaș ca și exemplu de credință, însă îi avem și pe gadarenii care îl roagă pe Mântuitorul să plece de la ei, ca și contraexemplu. Suntem motiv de mirare pentru Dumnezeu în astfel de atitudini, așa cum ne spune chiar evanghelia.
Noua valență a credinței, pe care o găsim în lectura de astăzi, anticipată deja în vindecarea slugii sutașului, este legată de comuniunea ce există între noi și semenii noștri. Mântuitorul dăruiește un har sau împlinește o vindecare nu doar la cererea sau pentru credința celui în cauză, ci și pentru credința unuia ce mijlocește. Astăzi facem un pas în plus, descoperind un lucru mai puțin obișnuit. Cei patru îl aduc pe slăbănog pentru a fi vindecat, iar Isus îi spune: fiule, iertate îți sunt păcatele tale! Mântuitorul răspunde așadar într-un mod neașteptat. Cel puțin 3 lucruri merită subliniate.
În primul rând credința înseamnă un crescendo, fiindcă e vorba de o relație concretă, personală, de iubire cu Dumnezeu, pe care niciodată nu o vom putea epuiza. Cei patru au o credință vie, și Isus îi ascultă, însă într-o manieră care face să crească și mai mult credința lor. Vorbind despre iertarea păcatelor, Mântuitorul îi trece de la vindecare la mântuire și deci de la încrederea într-un om al lui Dumnezeu, la cea în Fiul lui Dumnezeu, cel care poate ierta păcatele. La fel este și în cazul nostru: fiecare act de credință ne conduce mai în profunzime în misterele Împărăției cerurilor.
În al doilea rând, discursul despre păcate ne amintește că minunile, oricât de multe și de mari ar fi, nu sunt decât semne care ne spun că dincolo de orice vindecare trupească, există o realitate spirituală și deci o vindecare sufletească ce ne așteaptă. Slăbănogul sau leproșii vindecați, rămân în continuare supuși bolilor la fel ca toți oamenii. Cei vindecați spiritual în schimb, adică cei mântuiți, sunt trecuți de la moarte la viața cea adevărată. Pentru ei moartea nu este nimic altceva decât o ușă ce se deschide către adevărata viață.
În sfârșit, evanghelia de astăzi ne aduce aminte de legătura profundă dintre noi și de nevoia vitală pe care o avem unii de alții. Precum slăbănogul, și noi am fost purtați în rugăciune în fața lui Isus, poate fără să știm, de către părinții noștri, bunicii noștri sau prietenii noștri. De multe dintre paraliziile și pericolele acestei vieți am fost probabil astfel mântuiți și doar în Cer vom știi cu adevărat cum stau lucrurile. Tot la fel suntem datori să facem și noi pentru alții. Așadar, “pe noi înșine și unul pe altul și toată viața noastră lui Cristos Dumnezeu să o dăm!”
PS Claudiu
Episcopul Curiei
Ev Mt 9,1-8
Intrând în corabie, Isus a trecut şi a venit în cetatea Sa. Şi iată, I-au adus un slăbănog zăcând pe pat. Şi Isus, văzând credinţa lor, a zis slăbănogului: Îndrăzneşte, fiule! Iertate sunt păcatele tale! Dar unii dintre cărturari ziceau în sine: Acesta huleşte. Şi Isus, ştiind gândurile lor, le-a zis: Pentru ce cugetaţi rele în inimile voastre? Căci ce este mai usor a zice: Iertate sunt păcatele tale, sau a zice: Scoală-te şi umblă? Dar ca să ştiţi că putere are Fiul Omului pe pământ a ierta păcatele, a zis slăbănogului: Scoală-te, ia-ţi patul şi mergi la casa ta. Şi, sculându-se, s-a dus la casa sa. Iar mulţimile văzând acestea, s-au înspăimântat şi au dat mărire lui Dumnezeu, Cel care dă oamenilor asemenea putere.
