De Marius TALOȘ, SJ
Una dintre primele traduceri postdecembriste ale Noului Testament conținea o expresie hazlie prin umorul involuntar al asocierilor, dar și îngrijorătoare prin potențialitatea distrugătoare a conotațiilor evocate: „iar ucenicii au aruncat rețelele în mare și au prins o mulțime mare de pești”… Și într-adevăr, închipuindu-mi cum vor fi arătat plutind sărmanii pești prinși cu ajutorul unor „năvoade” electrice sau electronice, mă gândeam câte lucruri nu se pot face prin „rețele”, și bune, dar mai ales rele: chiar și atunci când nu vorbim despre rețele de contrabandă, teroriști, prostituție sau narcotraficanți, rețelele de tot felul, de la cele neuronale până la cele sociale conțin mereu un dram de vulnerabilitate și ambiguitate; iar ca atare cer întotdeauna discernământ în folosirea lor.
Iar ambiguitatea rețelelor sociale – care nu înseamnă nicidecum condamnarea lor acritică – mi-a fost cel mai bine formulată de titlul unei cărți: „Fețe din profil”, despre măștile socializării prin fotografie. Citind titlul și privind imaginea, am rămas intrigat de următorul paradox: cum îți poți arăta „fața” întreagă într-un „profil”? Ce se ascunde în spatele unei expuneri în exces și ce arătăm de fapt prin ceea ce ascundem?
Cu alte cuvinte, am fost izbit de ceea ce se poate numi „caracterul ciclopic” al rețelelor de socializare – indiferent de numele lor – și asta din două motive: mai întâi prin puterea lor cvasi-irezistibilă de seducție iar apoi prin interconectarea utilizatorilor după principiul: „(un singur)ochi pentru (singur) ochi” – îți arăt ce vreau despre mine și iau doar ce mă interesează de la tine…
Ori, în această situație a face un discernământ înseamnă nici mai mult nici mai puțin decât să postești, mai bine zis să tehno-postești, cu cele două înțelesuri ale sale: postul tehnologic și arta (techné în limba greacă) de a posti. Pentru că așa cum a posti în sensul tradițional de la mâncare nu presupune a renunța total la hrană, ci să conștientizezi în ce chip trăiești și pentru care Chip merită să te dăruiești fiindcă El ți s-a dăruit mai întâi, la fel și tehnopostul e menit să redimensioneze toate relațiile noastre, reale și virtuale pentru a privilegia o legătură nemijlocită, adică ne-mediatizată, cu Acela după al Cărui Chip și Imagine am fost creați.
Iată așadar câteva reguli de urmat într-ale Tehnopostirii digitale:
Și pentru a nu ne descuraja în fața rigorilor tehnopostului, voi termina așa cum am început, tot cu o anecdotă: o enoriașă îl felicită pe un călugăr pentru frumoasa biserică a mănăstirii, la care el replică senin: „Mulțumesc, postesc!”, referindu-se la propriul Templu al Duhului… Fie că suntem călugări sau nu, (tehno)postul ne privește pe toți, fiindcă cu toții privim așa cum (tehno)postim: și cine nu vrea să aibă ochi frumoși? „Candela trupului este ochiul. Deci dacă ochiul tău este sănătos, tot trupul tău va fi luminos. Însă dacă ochiul tău este rău, tot trupul tău va fi întunecos. Așadar, dacă lumina care este în tine este întuneric, cât de adânc [va fi] întunericul!” (Mt 6, 22-23)