Ioan M. Moldovan, protector al patrimoniului cultural din Transilvania

În urmă cu 185 de ani, pe 13 iunie 1833, la Varfalău (Moldovenești), se năștea Ioan Micu Moldovan, canonic greco-catolic, istoric, teolog, folclorist, filolog și pedagog român, membru titular al Academiei Române.

Ioan Micu Moldovan s-a născut la data de 13 iunie 1833 în satul Varfalău, la vest de Turda. Fiu al Dochiei-Domițiana și al lui Vasile Moldovan, va efectua studii de istorie și teologie ca și elev și continuator al lui Timotei Cipariu.

Perioada adolescenței va fi îngreunată de privațiuni și greutăți datorate și condiției sale sociale ca fiu de iobag, însă toate acestea nu l-au descurajat pe tânărul temerar, ci dimpotrivă, au făcut ca în pofida încercărilor vieții, dorința sa de formare intelectuală să-i deschidă noi drumuri și posibilități pentru a-și asigura urcușul spre cultură și civilizație.

În perioada 1853-1854 va fi student la Universitatea din Pesta, iar anul următor la Viena. Aici va întreprinde o intensă activitate de studiu care îi va marca formarea intelectuală. Vastele cunoștiințe îi vor asigura binemeritatul prestigiu de om instruit și învățat. În perioada următoare, 1855-1857 va reveni la Blaj pentru a-și definitiva studiile în domeniul Teologiei.

Activitatea sa în domeniul culturii se va intensifica în momentul desăvârșirii sale pedagogice. Începând cu 1857 va profesa ca și dascăl la Liceul Teoretic și la Institutul Teologic. Pregătirea sa temeinică dar și multilaterală îl determină pe tânăr să facă față provocării de a preda mai multe discipline: Istoria, Geografia, Filosofia, Limba și literatura româbă și latină. S-a străduit să onoreze și să răspundă nevoilor învățământului elementar din vremea aceea, fiind vreme de 25 de ani profesor și 5 ani director, încununând astfel o activitate didactică de 30 de ani de dedicație, de slujire a școlii, fapte ce i-au adus unele dintre cele mai frumoase satisfacții atât sufletești cât și profesionale.

Încă din primii ani de dăscălie, devine director al Tipografiei Diecezane din Blaj și succesorul lui Timotei Cipariu supranumit și ”părintele filologiei române”.

Fiind extrem de preocupat pentru problematica ce o ridicau existența dascălilor dar și a manualelor în vremea aceea, din proprie inițiativă va realiza manuale pentru diferitele discipline unde era necesar.

Datorită numirii sale ca și membru corespondent al Societății Academice Române, va avea posibilitatea să intensifice legăturile cu centrele culturale din România, solicitându-le ajutorul.

Din cadrul activității sale științifice fac parte și o serie de publitații în revista lui Timotei Cipariu ”Arhivu pentru filologie și istorie” din anii 1667-1872, unde erau analizate problematici privind libertatea conștiinței în Transilvania, organizarea Bisericii Creștine Ortodoxe a românilor din Transilvania, raporturile acesteia cu Biserica Protestantă-Calvină și autonomia bisericii românești față de cea calvină.

Din scriiturile sale fac parte și ”Despre viața și activitatea lui Samuil Micu Klein”. Menționăm și colecția de folclor care a realizat-o împreună cu 166 elevi blăjeni în perioada 1863-1878, editată mai apoi de Andrei Bârseanu sub titlul ”Doine și strigături din Ardeal”.

Discipol al episcopului Inochentie Micu Klein, a desfășurat o activitatea politică și culturală intensă pentru emanciparea românilor din Transilvania. A fost principalul autor al ”Pronunciamentului de la Blaj” din 1868, cel mai important act politic al românilor din Transilvania după Adunarea Națională de pe Câmpia Libertății, prin care se protesta împotriva încorporării Transilvaniei în Ungaria. Pronunciamentul de la Blaj a avut o mare influență asupra vieții politice din Transilvania, el anticipând construirea Partidului Național Român, care va conduce lupta națională până la Unirea din 1918.

Ioan Micu Moldovan a editat prima revistă de pedagogie din Transilvania numită ”Foaia școlastică”. De asemenea a fost membru fondator și președinte al ASTREI și membru al Academiei Române. Ca și ierarhii bisericești, devine Canonic Mitropolitan în 1879, apoi Vicar capitular în perioada 1892-1895, Vicar arhidiecezan în anul 1895 și Prelat papal din 1901.

Datorită dorinței de a conferi Bisericii Române Romano-Catolice mai multă autonomie, elaborează în două volume Actele sinodale ale Bisericii Greco-Catolice din Transilvania.

S-a stins din viață la 20 septembrie 1915 lăsându-ne izvorul învățăturilor sale, precum și o multitudine de articole și studii.