La 30 mai 1929, la Braşov, se năștea Doina Cornea, fiică a Bisericii Greco-Catolice, disidentă anticomunistă.
A devenit oficial opozant al regimului comunist în august 1982. Între 1982 și 1989 a difuzat 31 de texte și proteste prin radio „Europa Liberă”. În 1983 a fost destituită de la universitate și supusă unor anchete, interogatorii, bătăi, amenințări. Urmărirea ei politică a fost coordonată de colonelul de Securitate Alexandru Pereș.
Împreună cu fiul ei, Leontin Iuhas, a răspândit 160 de manifeste de solidaritate cu muncitorii din Brașov răsculați la 15 noiembrie 1987, ambii fiind arestați pentru 5 săptămâni (noiembrie-decembrie 1987).
În septembrie 1988, printr-o scrisoare deschisă adresată papei Ioan Paul al II-lea, scrisoare difuzată de Radio Europa Liberă, a solicitat împreună cu alți cinci intelectuali clujeni scoaterea Bisericii Române Unite cu Roma din ilegalitate.
Practic, apoi a fost urmărită permanent până la 21 decembrie 1989. A participat la manifestația stradală de la Cluj din 21 decembrie 1989, sub gloanțe.
În 22 decembrie, fără a fi consultată, a fost inclusă în Consiliul Frontului Salvării Naţionale. După demisia din F.S.N. şi până după jumătatea anilor 90, activitatea internă şi internaţională a Doinei Cornea a avut ca principal obiectiv democratizarea reală a României.
Doina Cornea a trecut la cele veșnice în 4 mai 2018. Cu această ocazie Preafericirea Sa Cardinalul Lucian, Întâistătătorul Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică, a descris viața remarcabilă a celei care a luptat cu curaj și demnitate pentru libertate:
Viața doamnei Doina Cornea s-a consumat pe acel altar de care au parte prietenii sufletești ai Golgotei și de unde nu lipsește niciodată umilirea. Prin mărturia sa, ne-a fost dat și nouă să putem sta cu capul sus și chiar dacă, după 1989, această „ea” ar fi trebuit să fie un „noi”, s-a adeverit iarăși cât de greu este să ne vindecăm de urmele trecutului. (...)
Față de sufletul și viața doamnei Doina Cornea avem cu toții o datorie neîmplinită de gratitudine și binecuvântare. De o astfel de plămadă ar avea nevoie țara pentru a renaște și Biserica: omul cu principii care prețuiește mai mult adevărul și libertatea, decât siguranța comodă pe care o conferă frica. „Suferința face mai mult decât fericirea...” – spunea Doina Cornea – „n-am învățat nimic din momentele mele de fericire, decât că mi s-a exacerbat egoismul... ca și cu banul, vrei mai mult și te degradezi... suferința te învață ceva, te face să înaintezi spiritual”.
