„Lupta mea s-a sfârşit, a voastră continuă”
Cardinalul Iuliu Hossu s-a născut la 30 ianuarie 1885 în satul Milaş, judeţul Bistriţa-Năsăud din părinţii Ioan, preot, şi Victoria.
În 1904 îşi începe studiile teologice, fiind trimis la Colegiul De Propaganda Fide din Roma. În 1906 este promovat doctor în Filosofie, iar în 1910 doctor în Teologie. În ultimul an de studii, la 27 martie 1910, este hirotonit preot de Episcopul Vasile Hossu.
Revine în Lugoj unde activează pe rând ca protocolist, arhivar, bibliotecar, apoi Vicar şi secretar episcopesc. La 3 martie 1917 este numit Episcop în scaunul Eparhiei Gherla, rămas vacant, numirea găsindu-l preot militar.
La 1 decembrie 1918, episcopul greco-catolic Iuliu Hossu proclama, în faţa celor peste 100.000 de români adunaţi la Alba-Iulia, Declaraţia Unirii: “Astăzi, prin hotărârea noastră, se înfăptuiește România Mare, una și nedespărțită, rostind fericiți, toți românii de pe aceste plaiuri: Ne unim pe veci cu Țara-Mamă, România!” A fost mare bucuria românilor atunci. A fost mare bucuria tânărului ierarh care proclama: „A biruit dreptatea! Acesta-i ceasul bucuriei noastre, bucuria unui neam întreg pentru suferințele veacurilor, purtate de un neam cu credință în Dumnezeu și cu nădejdea în dreptatea Lui”.
Cel care va fi numit cardinal peste ani, militase mult pentru această UNIRE și din acest motiv i-a fost acordată onoarea de a citi actul înfăptuirii României Mari.
În 1930 Eparhia de Gherla devine de Cluj-Gherla, mutându-şi centrul în oraşul Cluj, Iuliu Hossu devenind Episcop de Cluj-Gherla. Aici îl prinde perioada de ocupaţie horthystă (1940-1944) şi în ceputul regimului comunist.
După 30 de ani de la Marea Unire, pe 28 octombrie 1948, a fost arestat alături de ceilalți episcopi greco-catolici, iar Biserica sa a fost interzisă la 1 decembrie a aceluiași an. Mai întâi a fost dus la mănăstirea ortodoxă Dragoslavele, apoi la Mănăstirea Căldăruşani, iar în 1950 la Penitenciarul din Sighetul Marmaţiei. În 1955 ajunge la Curtea de Argeş, în 1956 la Mănăstirea din Ciorogârla, apoi din nou la Căldăruşani, unde a stat izolat până la sfârşitul vieţii. La 28 aprilie 1969 este numit Cardinal „in pectore”.
Moare la 28 mai 1970 în Spitalul Colentina din Bucureşti, ultimele lui cuvinte fiind: „Lupta mea s-a sfârşit, a voastră continuă”.
ACC
