Scrie-ne un mesaj!

Dacă doriți să ne contactați pentru a ne întreba ceva sau a ne sugera ceva, sau pur și simplu pentru a ne saluta, vă rugăm să folosiți formulatul alăturat. Vom încerca să vă răspundem cât mai repede cu putință.

Echipa e-communio.ro


5 - = 1
* Toate câmpurile marcate sunt obligatorii
Ultimele știri
e-communio.ro logo

Sacramentul Mirului, sacramentul mărturiei creștine

 
Sacramentul Mirului, sacramentul mărturiei creștine
  • 24 Mai 2018
  • 2841

”Mărturia creștină constă în a face numai și tot ceea ce Spiritul lui Cristos cere de la noi, dăruindu-ne puterea de a le îndeplini”: a spus papa Francisc la cateheza audienței generale de miercuri, 23 mai 2018, în Piața Sfântul Petru, vorbind despre sacramentul Mirului sau al Confirmațiunii. Pontiful a încheiat astfel seria de cateheze despre Botez, primul dintre sacramentele inițierii creștine. În ciuda norilor plumburii care anunțau ploi în cursul dimineții, zeci de mii de romani și pelerini din diferite țări au luat parte la această întâlnire săptămânală cu Succesorul lui Petru.

Papa Francisc: «După catehezele despre Botez, zilele de după solemnitatea Rusaliilor ne invită să medităm la mărturia pe care Spiritul Sfânt o trezește în cei botezați, punând în mișcare viața lor și deschizând-o spre binele celorlalți».

În continuarea catehezei sale, Sfântul Părinte a amintit cuvintele pe care Isus le adresează discipolilor săi spunând: ”Voi sunteți sarea pământului, [...] voi sunteți lumina lumii” (Mt 5, 13-16). Aceste imagini ne fac să ne gândim la comportamentul nostru pentru că, a remarcat papa, ”atât lipsa cât și excesul de sare fac alimentele fără gust, după cum lipsa sau excesul de lumină împiedică vederea. Cel care poate cu adevărat să ne facă sare care dă gust și ferește de stricăciune și lumină care luminează lumii este numai Spiritul lui Cristos”. Acesta este darul pe care îl primim la sacramentul Confirmațiunii, numit astfel deoarece ”confirmă” Botezul și îi întărește harul (cf. Catehismul Bisericii Catolice, 1289). Același sacrament mai este numit și ”Mir”, de la faptul că îl primim pe Spiritul Sfânt prin ungerea cu mir sau ”crismă” – ulei amestecat cu parfum și consacrat de episcop – un termen care face trimitere la ”Cristos” – crismă, Cristos – pentru că Isus Cristos este cel Uns cu Spirit Sfânt.

Papa Francisc: «Renașterea la viața dumnezeiască a Botezului este primul pas. Este nevoie apoi de a se comporta ca fii ai lui Dumnezeu, adică a deveni asemenea lui Cristos care lucrează în sfânta Biserică, lăsându-se implicați în misiunea sa în lume. La aceasta vine în ajutor ungerea Spiritului Sfânt: ”fără puterea sa, nimic nu este în om” (cf. Secvența liturgică a Rusaliilor). Fără puterea Spiritului Sfânt nu putem face nimic: Spiritul Sfânt este cel care ne dă puterea de a merge înainte. După cum viața lui Isus a fost însuflețită de Spiritul Sfânt, tot la fel și viața Bisericii și a fiecărui mădular al acesteia stă sub călăuzirea aceluiași Spirit».

”Zămislit din Fecioară prin lucrarea Spiritului Sfânt”, a continuat papa Francisc la prima sa cateheză despre Mir, ”Isus întreprinde misiunea sa după ce, ieșit din apa Iordanului, este consacrat de Spiritul Sfânt care coboară și rămâne asupra Lui (cf. Mc 1,10 și In 1,32). El o spune fățiș în sinagoga din Nazaret – este frumos modul în care Isus se prezintă pe sine, carta de identitate a lui Isus în sinagoga din Nazaret -: «Spiritul Domnului este asupra mea, pentru aceasta m-a uns și m-a trimis să duc săracilor vestea cea bună» (Lc 4,18). Isus se prezintă în sinagoga din satul său ca Cel uns, Cel care a fost uns de Spiritul. Isus este plin de Spirit Sfânt și este izvorul Spiritului promis de Tatăl (cf. In 15,26; Lc 24,49; Fap 1,8; 2,33). În realitate, în seara de Paști, Cel înviat suflă asupra discipolilor spunând: «Primiți pe Spiritul Sfânt» (In 20,22), iar în ziua Rusaliilor puterea Spiritului coboară asupra apostolilor într-o formă ieșită din comun (cf. Fap 2,1-4). În acest fel, «suflul» lui Cristos cel înviat umple de viață plămânii Bisericii și, într-adevăr, gurile discipolilor, «plini de Spirit Sfânt», se deschid pentru a vesti tuturor lucrările minunate ale lui Dumnezeu (cf. Fap 2,1-11).

”Rusaliile, pe care le-am celebrat duminica trecută [după calendarul Romei – n.r.], sunt pentru Biserică”, a mai subliniat papa, ”ceea ce a fost pentru Cristos ungerea Spiritului primită la Iordan, altfel spus, Rusaliile sunt imboldul misionar de a consuma viața pentru sanctificarea oamenilor spre gloria lui Dumnezeu. Dacă în orice sacrament lucrează Spiritul Sfânt, «credincioșii îl primesc ca Dar pe Spiritul Sfânt» în mod special la Mir (Paul VI, const.ap. ”Divinae consortium naturae”). Iar la momentul ungerii, episcopul spune aceste cuvinte: «Primește-l pe Spiritul Sfânt care ți-a fost dat în dar». Spiritul Sfânt este marele dar al lui Dumnezeu. Și noi toți îl avem în noi pe Spiritul Sfânt. Spiritul este în inima noastră, în sufletul nostru. Spiritul ne conduce în viață pentru ca noi să devenim sare bună și lumină bună pentru oameni”.

Papa Francisc: «Dacă la Botez Spiritul Sfânt este cel care ne-a cufundat în Cristos, la Mir Cristos este cel care ne copleșește cu Spiritul său consacrându-ne ca mărturisitori ai săi, părtași la același principiu de viață și de misiune, după planul Tatălui ceresc. Mărturia dată de cei miruiți arată primirea Spiritului Sfânt și docilitatea față de inspirația sa creativă. Eu mă întreb: cum se vede că am primit Darul Spiritului? Dacă săvârșim faptele Spiritului, dacă rostim cuvinte învățate de la Spiritul Sfânt! (cf. 1 Cor 2,13). Mărturia creștină constă în a face numai și tot ceea ce Spiritul lui Cristos cere de la noi, dăruindu-ne puterea de a le îndeplini».

La saluturile finale adresate pelerinilor, papa Francisc a menționat prezența a peste 200 de participanți ucraineni la cel de-al 60-lea pelerinaj militar internațional la sanctuarul Maicii Domnului de la Lourdes (Franța). ”Mă rog fără încetare”, a spus pontiful, ”pentru ca Domnul să vindece rănile lăsate de război și să dăruiască pacea sa scumpei țări ucrainene”.

Papa îndeamnă la rugăciune pentru catolicii din China
La audiența generală de miercuri, 23 mai 2018, papa Francisc a făcut un apel la rugăciune pentru catolicii din China. Pontiful a cerut pentru ei bucuria de a trăi credința în seninătate și în deplină comuniune cu Succesorul Sfântului Apostol Petru, amintind credincioșilor chinezi că Biserica universală se roagă pentru ei și împreună cu ei.

Adresându-se, în fine, pelerinilor de limbă italiană, Sfântul Părinte a menționat, printre alții, Frații Școlilor Creștine și grupul de colaboratori ai acestora în misiunea educativă. Nelipsit de la finalul oricărei audiențe generale, salutul pontifului pentru tineri, cei bolnavi și soții recent căsătoriți:

Papa Francisc: «Îi încredințez în mod special Fecioarei Maria pe tineri, pe cei în vârstă și bolnavi și pe soții recent căsătoriți care astăzi sunt aici prezenți. Îi îndemn pe toți să pună în valoare, în această lună mai, rugăciunea Sfântului Rozariu. Să invocăm mijlocirea Mariei pentru ca Domnul să reverse pacea și milostivirea asupra Bisericii și a lumii întregi».

Primiți la final binecuvântarea apostolică invocată de papa Francisc la audiența generală de miercuri, 23 mai 2018, binecuvântare ce ajunge prin mass-media la toți cei care o primesc în spirit de credință.

(rv - A. Dancă)

 

 



Sursa:ro.radiovaticana.va