Împreună cu tinerii, ducem tuturor Evanghelia
Dragi tineri, împreună cu voi doresc să reflectez asupra misiunii pe care Isus ne-a încredinţat-o. Adresându-mă vouă intenţionez să includ toţi creştinii, care trăiesc în Biserică aventura existenţei lor ca fii ai lui Dumnezeu. Ceea ce mă determină să vorbesc tuturor, dialogând cu voi, este certitudinea că credinţa creştină rămâne mereu tânără când se deschide la misiunea pe care Cristos ne-o încredinţează. "Misiunea revigorează credinţa" (Scrisoarea enciclică Redemptoris missio, 2), scria sfântul Ioan Paul al II-lea, un papă care-i iubea atât de mult pe tineri şi li s-a dedicat mult lor.
Ocazia Sinodului pe care-l vom celebra la Roma în luna octombrie, lună misionară, ne oferă oportunitatea de a înţelege mai bine, în lumina credinţei, ceea ce Domnul Isus vrea să vă spună vouă tinerilor şi, prin voi, comunităţilor creştine.
Viaţa este o misiune
Fiecare bărbat şi femeie este o misiune şi acesta este motivul pentru care ajunge să trăiască pe pământ. A fi atraşi şi a fi trimişi sunt cele două mişcări pe care inima noastră, mai ales când este tânără ca vârstă, simte cum forţe interioare ale iubirii care promit viitor şi împing înainte existenţa noastră. Nimeni ca tinerii nu simte cât de mult viaţa erupe şi atrage. A trăi cu bucurie propria responsabilitate pentru lume este o mare provocare. Cunosc bine luminile şi umbrele faptului de a fi tineri şi dacă mă gândesc la tinereţea mea şi la familia mea, îmi amintesc de intensitatea speranţei pentru un viitor mai bun. Faptul de a ne afla în această lume nu prin decizia noastră ne face să intuim că există o iniţiativă care ne precede şi ne face să existăm. Fiecare dintre noi este chemat să reflecteze asupra acestei realităţi: "Eu sunt o misiune pe acest pământ şi pentru aceasta mă aflu în această lume" (Exortaţia apostolică Evangelii gaudium, 273).
Vi-l vestim pe Isus Cristos
Biserica, vestind ceea ce a primit gratuit (cf. Mt 10,8; Fap 3,6), poate împărtăşi cu voi tinerii calea şi adevărul care conduc la sensul trăirii pe acest pământ. Isus Cristos, mort şi înviat pentru noi, se oferă libertăţii noastre şi o provoacă să caute, să descopere şi să vestească acest sens adevărat şi deplin. Dragi tineri, nu vă fie frică de Cristos şi de Biserica sa! În ei se află comoara care umple viaţa de bucurie. Vă spun asta din experienţă: graţie credinţei am găsit fundamentul viselor mele şi forţa de a le realiza. Am văzut multe suferinţe, multe sărăcii care desfigurează feţele atâtor fraţi şi surori. Şi totuşi, pentru cel care stă cu Isus, răul este provocare de a iubi tot mai mult. Mulţi bărbaţi şi femei, mulţi tineri s-au dăruit pe ei înşişi cu generozitate, uneori până la martiriu, din iubire faţă de Evanghelie în slujba fraţilor. De la crucea lui Isus învăţăm logica divină a oferirii de noi înşine (cf. 1Cor 1,17-25) ca vestire a Evangheliei pentru viaţa lumii (cf. In 3,16). A fi înflăcăraţi de iubirea lui Cristos consumă pe cel care arde şi face să crească, luminează şi încălzeşte pe cel care este iubit (cf. 2Cor 5,14). La şcoala sfinţilor, care ne deschid spre orizonturile vaste ale lui Dumnezeu, vă invit să vă întrebaţi în orice împrejurare: "Ce ar face Cristos în locul meu?".
A transmite credinţa până la marginile pământului
Şi voi, tinerilor, prin Botez sunteţi mădulare vii ale Bisericii şi împreună avem misiunea de a duce tuturor Evanghelia. Voi îmbobociţi la viaţă. A creşte în harul credinţei transmise nouă de sacramentele Bisericii ne implică într-un flux de generaţii de martori, în care înţelepciunea celui care are experienţă devine mărturie şi încurajare pentru cel care se deschide spre viitor. Şi noutatea tinerilor devine, la rândul său, sprijin şi speranţă pentru cel care este aproape de ţinta drumului său. În convieţuirea diferitelor vârste ale vieţii, misiunea Bisericii construieşte punţi inter-generaţionale, în care credinţa în Dumnezeu şi iubirea faţă de aproapele constituie factori de unire profundă.
Această transmitere a credinţei, inimă a misiunii Bisericii, are loc aşadar prin "contagierea" iubirea, unde bucuria şi entuziasmul exprimă sensul regăsit şi plinătatea vieţii. Propagarea credinţei prin atracţie cere inimi deschise, dilatate de iubire. Nu este posibil să se pună limite iubirii: iubirea este tare ca moartea (cf. Ct 8,6). Şi această expresie generează întâlnirea, mărturia, vestirea; generează împărtăşirea în caritate cu toţi cei care, departe de credinţă, se arată indiferenţi faţă de ea, uneori adversari şi contrari. Ambiente umane, culturale şi religioase încă străine de Evanghelia lui Isus şi de prezenţa sacramentală a Bisericii reprezintă periferiile extreme, "marginile pământului", spre care, încă de la Paştele lui Isus, sunt trimişi discipolii săi misionari, cu certitudinea că îl au mereu cu ei pe Domnul lor (cf. Mt 28,20; Fap 1,8). În asta constă ceea ce numim missio ad gentes. Periferia cea mai dezolată a umanităţii care are nevoie de Cristos este indiferenţa faţă de credinţă sau chiar ura împotriva plinătăţii divine a vieţii. Orice sărăcie materială şi spirituală, orice discriminare a fraţilor şi surorilor este întotdeauna consecinţă a refuzării lui Dumnezeu şi a iubirii sale.
Marginile pământului, dragi tineri, sunt pentru voi astăzi foarte relative şi tot mai uşor "navigabile". Lumea digitală, reţelele sociale care ne impregnează şi ne străbat, diluează graniţele, şterg margini şi distanţe, reduc diferenţele. Totul pare la îndemână, totul aşa de apropiat şi imediat. Şi totuşi fără darul vieţilor noastre, vom putea avea mii de contacte dar nu vom fi cufundaţi niciodată într-o adevărată comuniune de viaţă. Misiunea până la marginile pământului cere dăruire de noi înşine în vocaţia dăruită nouă de Cel care ne-a pus pe acest pământ (cf. Lc 9,23-25). Aş îndrăzni să spun că, pentru un tânăr care vrea să-l urmeze pe Cristos, esenţialul este căutarea şi adeziunea la propria vocaţie.
A mărturisi iubirea
Mulţumesc tuturor realităţilor ecleziale care vă permit să-l întâlniţi personal pe Cristos viu în Biserica sa: parohiile, asociaţiile, mişcările, comunităţile călugăreşti, diferitele exprimări de slujire misionară. Atâţia tineri găsesc, în voluntariatul misionar, o formă pentru a-i sluji pe "cei mai mici" (cf. Mt 25,40), promovând demnitatea umană şi mărturisind bucuria de a iubi şi de a fi creştini. Aceste experienţe ecleziale fac în aşa fel încât formarea fiecăruia să nu fie numai pregătire pentru propriul succes profesional, ci să dezvolte şi să îngrijească un dar al Domnului pentru a-i sluji mai bine pe alţii. Aceste forme lăudabile de slujire misionară temporară sunt un început rodnic şi, în discernământul vocaţional, pot să vă ajut să decideţi pentru dăruirea totală de voi înşivă ca misionari.
Din inimi tinere s-au născut Operele Misionare Pontificale pentru a susţine vestirea Evangheliei la toate neamurile, contribuind la creşterea umană şi culturală a atâtor populaţii însetate de Adevăr. Rugăciunile şi ajutoarele materiale, care sunt dăruite şi împărţite cu generozitate prin Operele Misionare Pontificale, ajută Sfântul Scaun să facă în aşa fel încât aceia care primesc pentru propria necesitate să poată, la rândul lor, să fie capabili să dea mărturie în propriul ambient. Nimeni nu este aşa de sărac încât să nu poată da ceea ce are, dar încă mai înainte ceea ce este. Îmi place să repet îndemnul pe care l-am adresat tinerilor chilieni: "Să nu crezi niciodată că nu ai nimic de dat sau că nu ai nevoie de nimeni. Mulţi oameni au nevoie de tine, gândeşte-te la asta. Fiecare dintre voi să se gândească în inima sa: mulţi oameni au nevoie de mine" (Întâlnirea cu tinerii, Sanctuarul din Maipu, 17 ianuarie 2018).
Dragi tineri, în luna misionară octombrie, în care se va desfăşura Sinodul dedicat vouă, va fi o altă ocazie pentru a ne face discipoli misionari tot mai pasionaţi faţă de Isus şi misiunea sa, până la marginile pământului. Mariei, Regina apostolilor, sfinţilor Francisc Xaveriu şi Tereza a Pruncului Isus, fericitului Paolo Manno, cer să mijlocească pentru noi toţi şi să ne însoţească mereu.
Din Vatican, 20 mai 2018, Solemnitatea Rusaliilor
Franciscus
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
