1. Amintirea celei de-a cincizecea aniversări a scrisorii apostolice în formă de "Motu Proprio" Ministeria quaedam a Sfântului Paul al VI-lea [AAS 64 (1972) 529-534] ne oferă oportunitatea de a reflecta din nou asupra temei slujirilor. În contextul rodnic, dar nelipsit de tensiuni care a urmat după Conciliul al II-lea din Vatican, acest document a oferit Bisericii o reflecţie semnificativă care nu a avut singurul rezultat de a reînnoi disciplina referitoare la prima tonsură, la ordinele minore şi la subdiaconat în Biserica latină - aşa cum este declarat în titlu - ci a oferit Bisericii o perspectivă importantă care a avut forţa de a inspira dezvoltări ulterioare.
2. În lumina acelei alegeri şi a motivelor care au susţinut-o trebuie înţelese cele două recente scrisori apostolice în formă de "Motu Proprio" cu care am intervenit asupra temei slujirilor instituite. Prima, Spiritus Domini, din 10 ianuarie 2021, a modificat can. 230 § 1 din Codul de Drept Canonic cu privire la accesul persoanelor de sex feminin la slujirea instituită a lectoratului şi acolitatului. A doua, Antiquum ministerium, din 10 mai 2021, a instituit slujirea de catehet. Aceste două intervenţii nu trebuie să fie interpretate ca o depăşire a doctrinei precedente, ci ca o dezvoltare ulterioară făcută posibilă pentru că este întemeiată pe aceleaşi principii - coerente cu reflecţia Conciliului Vatican II - care au inspirat Ministeria quaedam. Cel mai bun mod pentru a celebra aniversarea semnificativă de astăzi este tocmai acela de a continua să aprofundăm reflecţia despre slujiri pe care a început-o Sfântul Paul al VI-lea.
3. Tema este de importanţă fundamentală pentru viaţa Bisericii: de fapt, nu există comunitate creştină care să nu exprime slujiri. Scrisorile pauline, şi nu numai ele, mărturisesc asta pe larg. Atunci când - pentru a lua un exemplu dintre multele posibile - apostolul Paul se adresează Bisericii care este în Corint, imaginea pe care o schiţează cuvintele sale este aceea a unei comunităţi bogate în carisme (1Cor 12,4), în slujiri (1Cor 12,5), în activităţi (1Cor 12,6), în manifestări (1Cor 12,7) şi în daruri ale Duhului (1Cor 14,1.12.37). Varietatea termenilor folosiţi descrie o ministerialitate răspândită, care se organizează pe baza a două fundamente sigure: la originea fiecărei slujiri este mereu Dumnezeu care cu Spiritul său Sfânt lucrează totul în toţi (cf. 1Cor 12,4-6); finalitatea fiecărei slujiri este mereu binele comun (cf. 1Cor 12,7), edificarea comunităţii (cf. 1Cor 14,12). Fiecare slujire este o chemare a lui Dumnezeu pentru binele comunităţii.
4. Aceste două fundamente permit comunităţii creştine să organizeze varietatea slujirilor pe care Duhul le trezeşte în raport cu situaţia concretă în care ea trăieşte. Această organizare nu este un fapt pur funcţional ci este, mai degrabă, un discernământ comunitar atent, în ascultarea a ceea ce Spiritul sugerează Bisericii, într-un loc concret şi în momentul prezent al vieţii sale. Avem exemple iluminante ale acestui discernământ în Faptele Apostolilor, chiar cu privire la structuri ministeriale, adică grupul celor doisprezece, trebuind să se îngrijească de înlocuirea lui Iuda (Fap 1,15-26), şi cel al celor şapte, trebuind să rezolve o tensiune comunitară care s-a creat (Fap 6,1-6). Fiecare structură ministerială care se naşte din acest discernământ este dinamică, vie, flexibilă ca acţiunea Spiritului: în ea trebuie să se înrădăcineze tot mai profund pentru a nu risca încât dinamismul să devină confuzie, vivacitatea să se reducă la improvizaţie extemporală, flexibilitatea să se transforme în adaptări arbitrare şi ideologice.
5. Sfântul Paul al VI-lea, aplicând învăţăturile conciliare, a făcut în Ministeria quaedam un adevărat discernământ şi a indicat direcţia pentru a putea continua drumul. De fapt, primind instanţele multor părinţi conciliari, a revizuit practica aflată în vigoare adaptând-o la exigenţele acelui moment şi a recunoscut Conferinţelor Episcopale posibilitatea de a cere Scaunului Apostolic instituirea acelor slujiri considerate necesare sau foarte utile în regiunile lor. Şi rugăciunea de hirotonire a episcopului, în partea mijlocirilor, indică printre îndatoririle sale principale, aceea de a organiza slujirile: "... să dispună slujirile Bisericii după voinţa ta..." (Pontificale Romanum, De Ordinatione Episcopi, Presbyterorum et Diaconorum, Editio typica altera, nr. 47, pag. 25: «... ut distribuat munera secundum præceptum tuum...»).
6. Principiile amintite mai sus, bine înrădăcinate în Evanghelie şi inserate în contextul mai amplu al ecleziologiei Conciliului Vatican II, sunt fundamentul comun care permite să se găsească, stimulaţi de ascultarea concreteţii vieţii comunităţilor ecleziale, care sunt slujirile care edifică Biserica aici şi acum. Ecleziologia de comuniune, sacramentalitatea Bisericii, complementaritatea preoţiei comune şi a preoţiei ministeriale, vizibilitatea liturgică a fiecărei slujiri sunt principiile doctrinale care, animate de acţiunea Spiritului, fac armonioasă varietatea slujirilor.
7. Dacă Biserica este trupul lui Cristos, toată slujirea (ministerium) cuvântului întrupat trebuie să impregneze membrele sale, fiecare dintre ele - din cauza unicităţii sale care răspunde la o chemare personală a lui Dumnezeu - manifestă o trăsătură a feţei lui Cristos slujitor: armonia acţiunii lor arată lumii frumuseţea lui care "nu a venit ca să fie slujit, ci ca să slujească şi să-şi dea viaţa ca răscumpărare pentru mulţi" (Mc 10,45). Rugăciunea de hirotonire a diaconilor are o expresie semnificativă pentru a descrie varietatea în unitate: "Prin lucrarea Spiritului Sfânt tu ai format Biserica, trupul lui Cristos, variată şi multiplă în carismele sale, articulată şi compactă în membrele sale..." (Pontificale Romanum, De Ordinatione Episcopi, Presbyterorum et Diaconorum, Editio typica altera, nr. 207, pag. 121: «Cuius corpus, Ecclesiam tuam, cælestium gratiarum varietate distinctam suorumque conexam distinctione membrorum, compage mirabili per Spiritum Sanctum unitam...»).
8. Problema slujirilor baptismale atinge diferite aspecte care desigur trebuie luate în considerare: terminologia folosită pentru a indica slujirile, fundamentul lor doctrinal, aspectele juridice, diferenţele şi relaţiile între fiecare dintre slujiri, valoarea lor vocaţională, parcursurile formative, evenimentul instituitor care abilitează la exercitarea unei slujiri, dimensiunea liturgică a fiecărei slujiri. Chiar şi numai din această listă sumară, ne dăm seama de complexitatea temei. Desigur trebuie continuat să se aprofundeze reflecţia despre toate aceste nuclee tematice: totuşi, dacă ar trebui să pretindem că le definim şi că le rezolvăm pentru a putea trăi după aceea ministerialitatea, foarte probabil nu vom reuşi să mergem prea departe. Aşa cum am amintit în Evangelii gaudium (nr. 231-233) realitatea este superioară ideii şi "între cele două trebuie să se instaureze un dialog constant, evitând ca ideea să ajungă să se separeu de realitate" (nr. 231).
Şi celălalt principiu pe care l-am amintit, deşi în alt context, în Evangelii gaudium (nr. 222), ne poate fi de ajutor: timpul este superior spaţiului. Mai mult decât obsesia rezultatelor imediate în rezolvarea tuturor tensiunilor şi clarificarea fiecărui aspect, riscând astfel să se cristalizeze procesele şi, uneori, să se pretindă oprirea lor (cf. Evangelii gaudium, nr. 223), trebuie să însoţim acţiunea Spiritului Domnului, înviat şi înălţat la cer, care "i-a dat pe unii ca apostoli; pe alţii, ca profeţi; pe alţii, ca evanghelişti; pe alţii, ca păstori şi învăţători pentru desăvârşirea sfinţilor în vederea lucrării slujirii spre edificarea trupului lui Cristos, până când vom ajunge toţi la unitatea credinţei şi a cunoaşterii Fiului lui Dumnezeu, la omul desăvârşit, la măsura staturii plinătăţii lui Cristos" (Ef 4,11-13).
9. Spiritul, făcându-ne părtaşi, în moduri distincte şi complementare, de preoţia lui Cristos, este cel care face ministerială toată comunitatea, pentru a construi trupul său eclezial. Spiritul lucrează în spaţiile pe care ascultarea noastră supusă le face disponibile pentru acţiunea sa. Ministeria quaedam a deschis uşa pentru reînnoirea experienţei ministerialităţii credincioşilor, renăscuţi din apa Botezului, întăriţi de pecetea Spiritul, hrăniţi de Pâinea vie coborâtă din cer.
10. Pentru a putea asculta glasul Spiritului şi a nu opri procesul - dând atenţie să nu vrem să-l forţăm impunând alegeri care sunt rod al viziunilor ideologice - consider că este utilă împărtăşirea, cu atât mai mult în climatul drumului sinodal, a experienţelor din aceşti ani. Ele pot să ofere indicaţii preţioase pentru a ajunge la o viziune armonioasă a problemei slujirilor baptismale şi a continua astfel pe drumul nostru. Pentru acest motiv doresc în lunile următoare, în modalităţile care vor fi definite, să demarez un dialog despre temă cu Conferinţele Episcopale pentru a putea împărtăşi bogăţia experienţelor ministeriale pe care Biserica le-a trăit în aceşti cincizeci de ani fie ca slujiri instituite (lectori, acoliţi şi, numai recent, cateheţi) fie ca slujiri extraordinare şi de fapt.
11. Încredinţez ocrotirii Fecioarei Maria, Mama Bisericii, drumul nostru. Păzind în sânul său pe Cuvântul făcut trup, Maria poartă în ea slujirea Fiului, la care este făcută părtaşă în modul care îi este propriu. Şi în asta ea este icoană perfectă a Bisericii, care în varietatea slujirilor păzeşte slujirea lui Isus Cristos, participând la preoţia sa, fiecare membru în modul care îi este propriu.
Dat la Roma, la Sfântul Ioan din Lateran, 15 august 2022, Solemnitatea Ridicării la cer a Sfintei Fecioare Maria, al zecelea an al pontificatului meu.
Franciscus
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
