Salutul P.S. Sale Mihai, episcopul greco-catolic de București
Sesiunea dedicată „Seniorului” la Teatrul Național
București, 20 mai 2018
Doamnelor și domnilor,
În asemenea ocazii, este necesar un cuvânt de prietenie. Când ne rugăm pentru cel plecat, aproape nimeni nu-i amintește pe cei din familie decât pentru a face uz de un patetism retoric, cel mai adesea nelalocul său. Așadar, un gând de recunoștință pentru venerabilele surori ale Seniorului. Generozitatea familiei unui personaj public care pleacă dintre cei vii este foarte reală și, într-un fel, poartă cu sine dreptul aceluia care se sacrifică în favoarea celorlalți.
Este firesc să ducem dorul celui drag sau să rememorăm timpul petrecut în preajmă-i, umplând după putință locul gol pe care acesta l-a lăsat în urmă. Mulți consideră, din păcate, parastasele un test al fidelității față de cel plecat și se mărginesc să constate matematic cum i se decantează amintirea. Pomenirea n-o face, însă, posteritatea, ci Dumnezeu însuși în veșnicie.
Ne surprinde, nu-i așa, această fidelitate pentru memoria lui Corneliu Coposu. Chiar dacă au trecut atâția ani de la plecarea sa Dincolo, ceva ne incită să nu ne dezlipim de mesajul vieții sale. Ce testament a lăsat Corneliu Coposu, dacă, iată, încă nu ne săturăm să-i evocăm prezența și mărturia? Faptul că nu suntem oameni, neapărat, fără un efort de politețe și discreție, dar mai ales că nu suntem creștini și români fără scandalul inevitabil pe care-l aduce atașamentul față de adevăr și față de moralitate.
Vorbim, astăzi, despre un altfel de testament într-o epocă a imposturii și a grosolăniei. În istorie, după plecarea Dincolo a unui mare caracter, apar post-mortem personaje care ne învață cum credea sau la ce se închina cel plecat dintre noi. Rar se mai întâlnește atâta lipsă de noblețe.
Noblețea nu e un atribut aristocratic. Hristos a evocat noblețea, iar Evanghelia descrie două soiuri de ființe lipsite de noblețe: cei care au nevoie să fie fericiți pentru a fi buni și cei care trebuie să fie nefericiți ca să se gândească la Dumnezeu. Dacă bătălia Seniorului pentru noblețe s-a încheiat, a noastră continuă, iar prețul omeniei merită plătit pentru a răzbi. Nimeni nu poate primi însă pecetea omeniei dacă nu învață să aibă nevoie de ea. „Merită mai mult să fim atașați de lucruri care ne umilesc decât de lucruri mărețe, care ne înalță și ne fac uneori cruzi când vrem să le apărăm” – ne-o confirmă cu viața sa figura Seniorului.
A transmite crezul și spiritul de caracter celor tineri provine dintr-o consecvență morală, dar mai ales prin redescoperirea simțului sacrificiului în mărturia de zi cu zi. Dacă nu dorim o posteritate golită de suflu interior, acest soi de testament obligă. Cei tineri pot să descopere de ce înaintașii lor s-au străduit să edifice o Românie unită și onestă, în recunoștința lor față de ajutorul primit de la Dumnezeu, dacă văd onestitate și coerență la cei mai în vârstă.
Doamnelor și domnilor,
Rugăciunea pentru Corneliu Coposu ajută recunoștinței față de Dumnezeu și neuitării de a privi viața ca miracol. Prezența noastră astăzi, aici, nu este, așadar, un prilej de nostalgică aducere-aminte. Este un har și o răspundere. Harul de a arăta cu degetul spre Cer, ori de câte ori se admite că înțelepciunea lui Dumnezeu nu se suprapune superbiei divagărilor lumești. Și răspunderea că nu ne uităm datoria de a fi oameni de omenie.
