Motivația – fundamentul comportamentului, s-a intitulat întâlnirea formativă desfășurată la Colegiul Pontifical Pio Romeno, sâmbătă 5 mai cu sora Benedicta.
Felul în care se iau deciziile este deosebit de important pentru că acestea alimentează comportamentul omului.
S-a discutat despre sistemul valorilor şi vocație în contextul alegerilor ce se fac, a motivelor şi a orizontului în care se fac. Ele comportă riscuri pentru că viitorul nu se poate controla; de aceea lumina credinței joacă un rol important în asumarea lor pentru că un seminarist conştientizeazã faptul că nu tot depinde de noi pe acest pământ şi totodată că nu suntem singuri.
S-a abordat felul în care se pot lua decizii mature bazate pe valori chiar dacă este inclusă o parte de suferință, depăşind pornirile imediate afective pentru a le echilibra cu analiză şi asumare personală.
O discuție despre fixarea obiectivelor şi etapizarea realizării lor precum şi întrebările studenților au încheiat această întâlnire.